Plecarea în străinătate, 2

From: Pinocchio
To: Aanonim
Date: Fri Jul 08 09:23:51 1994
Subject: Re: Raspuns ne gresit

[...]
>Caut o incheiere adecvata si nu gasesc. Emotia.

Cind am venit in Germania, doamna care a sprijinit in mod energic toata actiunea mi-a spus categoric sa nu mai folosesc batiste. De atunci nu mai am. Tot ce iti pot oferi este un umar electronic pe care sa plingi citeva microsecunde, la despartire. Iar eu voi flutura in urma ta pachete de etherTalk si, cind Isabela, masina, va trece de piciorul perpendicularei coborita din Munchen pe dreapta Paris-Heidelberg-Nurnberg-Praga imi voi sufla cu demnitate nasul intr-un servetel de hirtie, pretextind ca am uitat sa imi iau pastila de alergie si ca vai polenul asta ma omoara cu zile... Sincer. P.


Date: Fri Jul 08 11:08:34 1994

>Doctore, acum ca ne'am luat deja la revedere
>putem discuta mai degajat. Intodeauna am visat
>sa scriu o carte care sa nu se termine
>la ultima pagina, ci pe undeva pe la mijloc.

Da, mi s-a parut intotdeauna o idee deosebit de buna. Exista si o posibila extensie: in amoooooor, cind cei doi se iubesc cu adevarat si cu pasiune si fara probleme abia dupa ce s-au despartit. Dar istoria arata in cazul meu, dupa cum stii, cu totul altfel. Il faut que la jeunesse se passe, imi place expresia asta la nebunie.
[...]

Mașina de stors bani

Pina la urma intrebarea este cine are asigurarea mai buna si nervii mai tari. Se cere o despagubire cit mai mare, egal pe ce motiv, apoi se lasa din pret putin cite putin. Se arata bunavointa la mediere. Daca medierea functioneaza, agresorul a cistigat jumatate din suma ceruta, ceea ce poate sa fie inca foarte mult; prea mult, daca paguba nu este reala.

Vineri am fost la tribunal, actiune cu mult mai putin interesanta decit ar parea. Mama Soselei Stefan cel Mare a ramas acasa, The Unspeakable idem. Am avut onoarea cu apropitarul si cu un avocat tinar si cam increzut. Scopul intilnirii, dictat de procedura, a fost sa ne impacam, iar judecatoarea, o duduie cu țopi, a facut socoteala ca ne-am putea intilni la jumatatea drumului, adica la 800 in loc de 1800 de euro. Dind din cap ca nu, avocatul nostru ne-a intrebat daca acceptam.

A ramas ca avocatul nostru ii scrie judecatoarei o scrisoare, iar judecatoarea se aseaza in biroul ei si citeste, in sfirsit, tot dosarul. In varianta minima, ii pune pe proprietari sa plateasca si inchide circoteca. In varianta maxima, cere expertize, martori si circul continua.

Ma intreb unde ajung cheltuielile de judecata. Dar cum spuneam la inceput, probabil ca nu are nici o importanta. Decit daca se gaseste cineva de la vreo asigurare sa spuna ca nu plateste.

O întrebare cu bățu’n baltă

Doua grupe, una de muzicieni, alta de nemuzicieni, fac fiecare cite un film cu cite un muzician care repeta o piesa. Grupa de nemuzicieni trece in revista intrebarile pe care le-a pregatit; una din ele zice: Care credeti ca este diferenta intre dumneavoastra si un muzician de profesie? Protestez:

– Dumneavoastra intervievati o flautista care e de fapt studenta la drept. Asta inseamna cu destula siguranta ca a avut un moment in viata, in care cineva i-a spus ca nu e destul de buna pentru cariera muzicala. Si asta doare. Asa o intrebare nu se pune.

Grupa de muzicieni da din cap sincron si aprobator.

Înșelătorie, dar adorabilă

"spărgătoare de lacăte cîntătoare"

N-am inteles niciodata prea bine de ce se revolta lumea atit de tare de Nigeria Connection, si cu atit mai putin de ce incearca unii sa fie ei aia mai smecheri. Eu unul obisnuiam intr-o vreme sa ma uit la suma de bani si sa spun cind entuziasmat “Oooooooo, astazi avem 15 milioane!”, cind cu usor regret “Eh, astazi numai un milion jumate, hm”.

Mailul de mai jos s-a ratacit de curind pe maidanul cu spam. Imi inchipui ca Mrs. Amanda Rose trebuie sa fie o bunica africana de mare volum, imbracata in culori superbe, cu ochii mari si stralucitori, si mai ales foarte tandra si afectuoasa, nu insa lipsita de severitatea obligatorie unei educatii traditionale.

Enjoy: Este o capodopera a genului. (Si nu cumva sa scapati din vedere ultimul rind al mesajului, e important.)


From: rose.amanda001@gmail.com
Subject: ATTENTION: DEAR (READ CAREFULY)
Date: 14. Juni 2009 05:01:28 MESZ
To: undisclosed-recipients:;
Answer to: charles001@gmail.com

Greetings To You My Dear Friend!!!

How are you today? Hope all is well with you and your family? I hope this mail meets you in a perfect condition. I am happy to inform you about my success in getting your winning funds under the co-operation of anew partner from ASIA . Presently I'm in ASIA CHINA for investment projects with my own share of the total sum. Meanwhile, I did not forget your past efforts and attempts to get your winnings despite that it failed somehow.

Now contact my secretary in ABUJA his name is MR Peter Olumide below his contact information.

COMPENSATION HEAD OFFICE

CONTACT AGENT: MR charles Kuramo
EMAIL: kuramo0001@gmail.com

Tel: TEL: +234-8074644875

Ask him to send you the total $1,500,000.00 (1 MILLION FIVE HUNDRED THOUSAND US DOLLARS) certified bank Cheque, which I raised in your favor for your compensation for all the past efforts and attempt in this matter.

I appreciated your efforts at that time very much.

So feel free and get in touch with my secretary and give his your address where to send the draft to you. Please do let me know immediately you receive the Cheque to enable us share the joy after all the sufferness at that time.

At the moment, I'm very busy here because of the investment projects, which the new partner and me are having at hand, finally, remember that I had forwarded instruction to the secretary on your behalf to Receive that money. So feel free to get in touch with him (MR CHARLES KURAMO) without any delay.

Thanks and God bless you and your family.
Best regards,

Yours faithfully,
MRS AMANDA ROSE
ASSISTANT CHAIRMAN,
© 2009

Germana fără profesor: Eine Scheisskultur

Cultura ca colectie de obiceiuri, reguli, norme, valori & Co., prefixul termenului de specialitate nu-l mai explic. Iar toata chestia se refera la situatia in care concurezi pe un post undeva la capatul celalalt al lumii, respectiv al Austriei, si esti tratat ca marfa pe piata de vite. Si asta nu numai in Austria.

Einem geschenkten Gaul schaut man nicht ins Maul, echivalentul fidel al calului de dar care nu se cauta la dinti, dar nu de dar e vorba aici. Man kriegt eh’ nix geschenkt.

– Dragul meu, i-am spus cu detasare, nu trebuie s-o iei personal si in nici un caz sa te ataci. Ei nu se poarta asa cu tine pentru ca te desconsidera, ci pentru ca asa au invatat sa se poarte intr-o asemenea situatie.

Corespunzator, in poza de azi: teiul din fata ferestrei. Avem mai multe ferestre, alegeti-o pe care o vreti, toate au tei in fata. Chestie de-a dreptul perversa din punctul meu de vedere: Mirosul imi face greata, dar sint destul de open minded ca sa inteleg ca altora le place. Inca si mai pervers este ca teii, o prezenta locala superabundenta, sint de diverse soiuri, fiecare inflorind in perioade usor decalate pentru prelungirea placerii.

– Doriti sa v-o prealungesc? intreba cindva bibliotecara de la Sadoveanu.
– Da, raspundea Dan privind-o sceptic, da’ nu prea tare.

Vestea cea buna este ca undeva in mijlocul perioadei asteia mi se potoleste alergia. Cui pe cui se scoate.

Tot din grădină

Pentru ziua de astazi se potriveste o floare foarte alba.

Un vecin

Trebuie sa fi fost unul dintre primii vecini pe care i-am cunoscut cind ne-am mutat. Cunoscut, adica din vedere. Nu vi se pare o imagine cam trista?

Există zile

“nu plîng, pentru că e indecent”
(Liliana, poeta)

Cind vorbesti despre lucruri fara importanta. Si asta pentru ca, daca ai vorbi despre adevaratele lucruri, ar fi indecent.

Iata, trandafirul din gradina de pe pervaz. Se numeste Rhapsody in Blue pentru ca este cel mai albastru trandafir care exista. Zice-se. Ramasese un ciot dupa ce ne-am mutat, iar acum infloreste cel mai frumos din toti trandafirii care mi-au ramas, si asta intr-un ghiveci.

Ma credeti?

Plecarea în străinătate

– La cucurigu, raspunse Pinocchio urcind scarile. Vazut de sus arata mult mai simpatic.

Domnu’ Inginer privi ironic-intrebator, dar nu protesta. Apoi, cind totul se termina, spuse doar:

– Perfect.

Pentru ca fusese perfect. Lipseau de data asta marile poloneze briliante, rapsodiile cintate pe doua voci, una foarte de jos, intoarsa spre pamint, alta foarte de sus, aproape rupta, demonstratiile de forta pe care orice student la Muzica le ofera publicului. Era un program mai degraba modest: Sonata lui Leclair; sonata lui Prokofiev; un poem de Andersen. Iar el parea sa spuna: Vezi, muzica nu e altceva decit note si pauze, ritmuri si modulatii, game si arpegii, ornamente, iluzii si surprize. Dar uite, mai spune punind degetul pe doua sau trei note simple si lungi, pe care le-ar putea cinta oricine, aici: e adevarul.

In timpul recitalului, Pinocchio se gindi la stratul de osînza de pe burta Maestrului. Exercitii de respiratie: Eu suflu, tu sufli, eu suflu, tu sufli, eu suflu... pe Pinocchio il ia ameteala, iar Maestrul il priveste cu o multumire ghidusa. Cu diafragmul, ii spune, si ii aseaza pumnul in dreptul stomacului: Sufla! Pinocchio sufla. Nu asa, pune mina la mine sa vezi. Pumnul lui Pinocchio se scufunda intr-un strat moale. Iar dedesubt...

Diotima va protesta: Dar asta este ca si cind te-ai apuca sa vorbesti despre Eminescu descriindu-i unghiile de la picioare. Oopera, unde e oopera? Preainteleapta Diotima, aici nu e vorba de opera. E vorba de apropierea Maestrului, peste care iata, in curind se va asterne Oceanul.

Cet amour-là

Ocolul lacului Herastrau in pas gimnast nu e treaba usoara, nici macar la inceput de aprilie, cind abia ai iesit dintr-un fel de supa cenusie, rece si umeda, si ai aterizat la Otopeni intr-un soare orbitor. Din fericire pentru calatorul ostenit, drumul e presarat cu intaritoare. Terase pe care ai sta vara intr-o umbra fosnitoare, dar frunzele sint acum abia presimtite, iar umbra ornamentala si pina la urma nesemnificativa.

N-am gasit sa va arat nici un fragment din acel film. Doar doua imagini reale: O baba tîfnoasa, sclipitoare, fascinanta, apoi imbatrinita si flasca. Mereu aceeasi voce tabagica, aceleasi miini pline de bratari si inele de argint zanganind, aceeasi privire care inghite tot. Si prezenta barbatului cu zeci de ani mai tinar.

La masa de alaturi, el si ea, vorbind frantuzeste pe malul lacului Herastrau. El purta un sacou din cele cu dungi late, verticale, alb, gri si roz. 1910? Am bîrfit o vreme: Mama si fiu sau amanti?





– O zi buna, mi-a urat domnu’ Inginer la plecare. Sa inoti frumos si sa nu te duci prea departe in larg.

In mod ciudat, pentru ca bazinul olimpic e dreptungiular, culoarul din mijloc parea mai lung decit celelalte.

Amantul

Nebuloasele științei. Lui Vlad

Stiinta lui Vlad, adica medicina. Zice dumnealui in deplasare:

În anul I de medicină, la primul curs al facultății, cel mai luminat profesor pe care l-am avut (nu era medic, normal, era biofizician), ne-a zis următoarele, citez aproximativ din memorie: “Pe parcursul facultății veți învăța o grămadă de lucruri a căror utilitate nu o veți înțelege, și pe care, inevitabil, le veți uita. Dar acest lucru are o valoare formatoare. Creierul unui medic nu seamănă cu creierul unui arhitect.” Și așa era. Am uitat aproape toată anatomia, o materie sterilă și minuțioasă, dar felul sisific în care a trebuit să o învăț pe atunci îmi folosește și azi.

Iar eu raspunsei dupa o vreme si o scurta divagatie: Dar hai sa lasam povestile cu semintele de stiinta care zboara ca puful de papadie: Ce spune Vlad e mai interesant. Deci atentie:

Eu voi sustine ca toate cunostintele si notiunile se leaga intre ele prin relatii logice intr-un soi de retea. Asa ca un dictionar, dar nu in oridine alfabetica, cu intr-o ordine cu adevarat logica - ramificata, multidimensionala. Atunci poate ca tot ce stie un om am putea sa vedem ca o colectie de norisori de cunostinte. Asta in seamna ca anatomia si restul medicinei ar fi, zice Vlad, niste norisori diferiti, fara nici o legatura intre ei. Si ma tem ca atunci ai putea sa inveti medicina fara sa stii anatomie.

No, se poate asa ceva? Daca da, atunci de ce mai pierdem timpul cu anatomia? Sau ma rog, studentii la medicina il perd. Daca nu, inseamna ca exista totusi o legatura intre norisori, dar n-o vedem noi. (Stan si Bran au o explicatie geniala despre ce inseamna fata morgana in filmul cu regimentul de infanterie scotian.) Deci care-i adevarul?

Intrebarea de mai sus fiind pusa de mine la Gramo acasa, desigur ca restul musafirilor au comentat la articolul initial, nu la intrebarea mea. Ar fi fost un faux pas sa insist, dar raspunsurile voastre chiar ma intereseaza, drept care reiau intrebarea la mine acasa. Ce parere aveti?

Safta Nebuna

Identitatea virtuala este ca o cruce de lemn, mare si grea, pe care o cari cu tine ani de zile. N-ai voie sa te plingi, ceea ce nici nu facem. Poti in schimb sa o lasi in drum si sa-ti vezi de treaba, daca vrei.

Dar iata ca intervine, concisa si pitoreasca, Safta Nebuna, iar eu imi incep saptamina cu un zimbet de la o ureche la alta.

Aceeași fereastră din sufragerie, un an mai tîrziu

N-ai ințeles nimic

Voi ce reactie aveti cind va spune cineva: “N-ai inteles nimic!”? Reactia mea este aceea a taurului pe la nasul caruia flutura cineva o esarfa rosie. Se stie ca taurii de fapt nu percep rosul, dar efectul este acelasi. Si fluturatul esarfei, si expresia citata sint gesturi de inceput ale unori ritualuri care continua apoi cu o lupta lipsita de sens.

Nu mai tin minte cine spunea asta, dar era un sfat de buna purtare: Inaintea reprosului “N-ai inteles nimic!” se subintelege exclamatia “Vai, ce prost esti.” De cealalta parte a baricadei, pesoana care spune asa ceva se erijeaza in posesor unic al unor adevaruri fundamentale. Mamele obisnuiesc sa le spuna asta fiilor ignoranti; daca ramine in acest context, gestul este pur educativ. Iesit insa din contextul familial, cind cel care n-a inteles nimic nu mai este copil iar cel care se pregateste sa-i tina o prelegere nu are nici un ascendent acceptabil asupra interlocutorului, jignirea este clara si conflictul iminent.

Observatia anexa este – si ma intreb in ce masura generalizarea ei se confirma statistic – ca o astfel de remarca vine de obicei din partea femeilor, de preferinta romance si trecute de o anumita virsta. Posibil sa tina de rolul de mama, extins asupra oricui ii intra, intimplator sau nu, in raza de actiune. (Ceea ce nu inseamna citusi de putin ca femeia care il joaca in acest fel trebuie sa aiba copii biologici.)

Concret, observam aceasta expresie ieri intr-o discutie pe marginea unui articol dadator de inspiratie creatoare al Impricinatului de Corn. (Vreau sa spun, fara urma de ironie, ca acel articol mi-a mai dat citeva idei despre voi scrie in zilele urmatoare.) Acolo, Vera pledeaza cu succes pentru cauza nobila; nu vreau sa critic replica momentana, in schimb imi aduc aminte de cite ori a venit pina acum din partea ei acel “N-ai inteles nimic” – de citeva ori si la adresa mea.

Curioasa mi se pare contradictia (aparenta?) intre rolul agresiv-matern astfel exprimat si celelalte roluri ale Verei. Vera activeaza de doua ori intr-o lume preponderent masculina: in lumea politicii si in comunitatea gay. Despre greutatile si problemele comunicarii cu politicienii nu mai comentez. Barbatii gay ofera o dificultate in plus: Spre deosebire de barbatii hetero, ei vor fi mai putin dispusi sa treaca cuiva cu vederea anumite gafe numai pentru ca ele sint comise de o femeie. In timp ce unii cauta instinctiv forme si curbe, altii diseca replica. (Asta, desigur, in afara cazurilor in care prefera rolul de baietel neajutorat si se conformeaza pe loc; uneori e mai simplu asa.)

Vazind ca ma ambalez, domnu’ Inginer isi intinse tacticos marmelada de prune pe felia de piine prajita si zise:

– Excelenta idee: Ne mutam la Bucuresti si eu ma fac presedintă la Accept. Iar pe tine, adauga el privindu-ma pe deasupra stratului dulce-acrisor, pe tine te angajez pe post de secretară.

– Consilier de imagine, te rog, i-am raspuns.

LATER EDIT. Ca sa nu se inteleaga gresit: Comentariul de fata se refera la o expresie verbala, la un detaliu comportamental si, posibil, la o atitudine. Atit si nimic mai mult. Departe de mine gindul de a critica omul, viata si opera in totalitatea lor.

Ți-am spus pe ziua de azi că...?

...te iubesc? Declaratia asta ma surprinde de obicei manevrind vreo lingura de lemn, vreun mixer, niscaiva lichide incendescente sau macar in timp ce vreun fel de mincare foarte sensibil este pe cale sa se arda. Si atunci toate se indulcesc.

Ieri, un raspuns: Ne pare rau, dar am gasit pe cineva care a facut exact – dar exact! – asta. Raspunsul, pozitiv sau negativ (dar presupus pozitiv) fusese promis la mijlocul lui mai. Intre timp, doamna respectiva fusese in concediu, ah stiti, inca nu s-a hotarit nimic, si doamna a plecat. Raspuns politicos, mi-ar fi facut placere sa lucrez la dumneavoastra, daca mai aveti posturi asemanatoare etc.

Ti-am spus pe ziua de azi ce locuinta minunata avem? ma intreba domnu’ Inginer intinzindu-se comod pe canapea. Si intr-adevar, avem o locuinta minunata. Depinde de serviciul (sau somajul) lui daca putem sa o si pastram.

De ce nu este Pinocchio un bărbat adevărat

Suna a banc, dar stiti care-i partea cea mai tare? Chiar este banc. Cititi aici.

Sviatoslav și Mstislav

Sa lasam putin muzica la o parte. Inregistrarea de mai jos are o multime de amanunte amuzante. Hai sa vedem cine pe care le descopera.

Despre Sviatoslav Richter se stie bine ca a fost gay. Cit timp a fost un talent national (si vorbim aici de perioada stalinista), homosexualitatea lui nu a fost o problema atita timp cit a ramas pe linie. Devenind un talent de nivel mondial, probabil ca a contat si mai putin.

Despre Mstislav Rostropovich nu se stie nimic in sensul asta: Casatorit, doi copii, l-a adapostit pe Soljenitin, ceea ce i-a atras 20 de ani de dizgratie si exil.

Inregistrarea de mai jos am vazut-o de curind pe arte. Cu un comentariu amuzant (pe care regret ca nu mi-l mai amintesc foarte exact): Richter si Rostropovich au avut o relatie spirituala foarte strinsa, pe fondul careia au facut “tot felul de dracii”. Una din ele mi se pare mie ca a fost schimbatul instrumentelor (Richter, pianistul, a luat violoncelul si Rostropovich, violoncelistul, a trecut la pian) pentru o parte a concertului din 1950 de la Moscova cu sonata lui Prokofiev. Alta a fost, fara indoiala, interpretarea comuna a sonatelor pentru violoncel si pian de Beethven.



Si o anecdota draguta, gasita la tanti Wiki:

Born in 1915 to a father of German extraction and a Russian noble mother, Richter recounts how he told Herbert von Karajan that he (Richter) was "a German, too", and Karajan replied "then I am a Chinese". Richter commented on Karajan's reaction by saying, "How do you like that?" (Karajan was of part-Greek and Slovenian descent.)

Interesant ar fi de stiut cind a avut loc acest dialog. Karajan, in timpul razboiului, a fost in orice caz mai “pe linie” decit Richter dupa.

Asta a fost

Daca regulile de moderare a unor discutii de blog sint subiective si deci discutabile, exista printre ele una la care nu va obiecta nimeni nimic, decit cel mult ca am aplicat-o cam tirziu: Cine ma injura la mine acasa, fie si in limba italiana, alta data nu mai are ce cauta pe aici. Sa fim bine intelesi, "acasa" inseamna pentru mine atit Jurnalul de fata, cit si situl pinKpong. Cei care se gindesc ca o sa uit asta prea curind, inseamna ca nu ma cunoasc: Am o memorie de elefant cind e vorba de asa ceva.

Notițe de curs

Aseara am fost la o prelegere despre educatia pacifista si mi-a sarit in ochi asemanarea conflictelor citate acolo (arabi vs. israelieni in Orientul Apropiat, catolici vs. protestanti in Irlanda de Nord etc.) cu conflictul gay vs. non-gay. Am publicat o parte din notitele mele de curs, iar acum invit pe toata lumea la un meci de pinKpong:

http://pinkpong.gramo.ro/

Si constat cu oarecare amuzament ca lucrurile din sertarul “simply gay” devin din ce in ce mai complicate...

La Praga, lecția de muzică

Doi baieti cucuieti s-au dus la Praga si au iesit sa cinte pe strada ca sa cistige si ei un ban acolo. Cum a aparut un lautar adevarat si ce le-a zis, vedeti aici:



Dupa care lautarul a luat cutia de vioara de pe jos, s-a pus pe adunat bani de la trecatori, le-a multumit celor care au dat si i-a bestelit pe cei care n-au dat.

Ah da, si al treilea baiet cucuiet a filmat toata povestea.

Un eveniment și de ce nu...

...m-as intoarce in tara. Punct ochit, punct lovit: Razvan Exarhu face un inventar al motivelor de plecat din România si al motivelor de ramas in România. N-am comentat pina acum, pentru ca mi s-a parut de prost gust ca dupa aproape 20 de ani de trait in Germania sa vin hop si eu cu argumentele mele. Dar ideea nu-mi da pace.

In primii sapte ani de Germania mi-am jurat ca nu mai calc in Romania in vecii vecilor. Apoi s-a gasit cineva care sa ma convinga sa vin la Bucuresti la un congres de specialitate si sa-mi prezint lucrarea; era in ajunul alegerilor, cind a fost ales Constantinescu. De atunci tot vin cam de doua ori pe an, si vin cu placere. Uite, si acolo se poate lucra la nivel inalt. Conferentiar, profesor universitar? Probabil ca n-ar fi o mare problema.

Nu ti-ar place sa locuiesti in România, mi-a spus cineva la Cluj. Uite, eu: Am un vecin care... Si aici urmeaza povestea; in comentariile de la articolele lui Razvan Exarhu se gasesc destule povesti asemanatoare. Si in alte comentarii, de pe alte bloguri.

Tocmai am primit si eu un comentar pe blogul meu. Acest comentar se nimereste (n-as spune ca e chiar o intimplare) in toiul discutiilor despre vizibilitatea comunitatii gay si, pina la urma, despre demnitatea umana. Un citat:

Nu as participa la o manifestatie hetero-pride. [...] Cum nu as participa la romanian’s pride, ca ar fi Italia sau in Romania, tot aia. Nu-s mandru sau demn pentru ca-s roman, nici nu imi e rusine. [...] A spune ca omii sunt sau ar trebui sa fie mandri sau demni pentru ca-s hetero ori gay, si din aste motive sa participe la o parada/miting/manifestatie imi pare lipsit de sens.

Sint multi cei care sustin asta, iar punctul de vedere pare chiar rezonabil la prima vedere. Autorul comentariului, un personaj deschis si placut la vorba, ignora totusi un lucru esential: România e inca una din tarile in care poate oricind sa vina cineva si sa te impoaste cu noroi pentru ca esti gay; si nu te apara nimeni. In Germania stiu ca daca se intimpla asa ceva, pun mina pe telefon, chem Politia, si in cinci minute lucrurile s-au rezolvat.

La sfirsitul lunii se implinesc cinci ani de cind monsoux mi-a deschis blogul si m-a pus, vreaunuvreau, sa scriu. Aniversarea coincide cu comentariul agramat si injurios pomenit mai sus: este primul in cinci ani de zile. Un eveniment, deci. Nu sint in Romania, nu sint nici in Olanda. Sint in Germania. Si daca m-am intrebat vreo clipa unde e cel mai bine sa fiu, daca am avut dubii in privinta asta, ele s-au spulberat citind comentariul. Multumesc.