Variațiuni japoneze cu pește, doi. Ce mîncăm în Japonia pe căldura de foc

De preferință nimic, dar să nu exagerăm. A venit timpul în care lăsăm baltă toate planurile mărețe geografic-culturale, închidem ușile și ferestrele, dăm drumul la aer condiționat (fără să ne mai gîndim la Fukushima) și ne vedem de treburi casnice. De blogărit, de exemplu.

Mîncăm desigur sashimi de producție proprie (conform imaginii), ceea ce nu înseamnă că sînt gone fishing, ci doar că am cumpărat peștele crud de la magazin și l-am asezonat cu mîna proprie. Oare Tapirul mănîncă sashimi în Elveția? mă întreb en passant.

Mai întîi, repartizăm frunzele alea aromatice care seamănă cu urzica și habar n-am cum se cheamă, pe farfurie. Peste ele, se rade ridiche uriașă (din cea albă și lungă, de obicei iute) în felii subțiri. Din cînd în cînd, operațiunea se întrerupe și se rade ghimbir proaspăt. Cînd mormanul de furaje atinge înălțimea dorită, ne oprim și punem peste el peștele, tăiat în hapuri pe care să le poți mînca, obligatoriu, cu bețișoarele. Alături, sos de soia (eventual cu puțină zeamă de lămîie) și wasabi (eventual niscaiva pastă de hrean în loc). Orez pentru cine nu rezistă, dar Moș Pinocchio e tare de caracter. Gata.

Și ce se bea la asta, în Japonia pe căldura de foc? O bere. Sună blasfemic, dar japonezilor le place. Bere japoneză, se subînțelege.