Zăbovind la o tacla cu Madelin și Tapirul prin labirinturile Mahalalei, iată o mică madlenă cu pudra de zahăr ușor scuturată, dar cu același gust ca atunci, în acele timpuri...
Hălăduiam prin București acum vreo doua luni, și picioarele mă duseseră în direcția potrivitâ, urmînd probabil liniile de câmp ale magnetismului local: La grozavescul Carrefour, și la niscaiva vin roșu românesc de suvenir pentru domnu’ Inginer. O sticlă în mâna stîngă, una în mâna dreaptă, că mai multe nu e voe la vamă. In fata mea, un moș pedant cu nevastă și cărucior cu vârf. Eu sunt un om rabdator de felul meu. Si ce fac eu cind am rabdare? Pai sa vedem: Ma uit pe pereti, mai descopar cite un televizor cu filme publicitare, imi studiez vecinii de coada, mai schimb doua vorbe cu careva... Si ce fac cind imi pierd răbdarea? Incep să il studiez insistent pe cel care imi stă in cale. Plateste, dar nu se dă la o parte, ca-si bibileste marafeturile. Plătesc si eu, si el tot nu se da la o parte. Zic: “Tov’ colonel, imi dați și mie voie sa ies?” Se intoarce si mă priveste cu suspiciune, de jos in sus: “Da’ de unde știi dumneata, că io sunt colonel?” Mă gindesc la Zaza și răspund obraznic: “Al șaptelea simț, heh.” Si plec demonstrativ, cu Cabernetul Sauvignon si cu Pinot Noirul în rucsac.
De unde? Ei, de unde. De la cărțile de vizită din portofel, cu titlul complet, mare si vizibil, bașca in retragere. Asta nu e nici o scofală, ochelari să ai. Mult mai interesant: Anno Domini 2008, prefixul “tov’” trece cu totul și cu totul neobservat...
2 comentarii:
Au crezi tu ca e asa usor sa ajungi colonel! Pai asta iti ia o viata. Ceea ce ne aduce in 2008. salutari din Belfast :)
Daca nu statea atita in mijocul drumului sa-si bibileasca papornitzele, putea s-ajunga intr-o viata si general, heh.
Trimiteți un comentariu