”...am să intru la [...] cabaretul Voltaire
și am să-l chem pe Duchamps să te dea goală pe scări în jos
într-un cosmos poros.”
Coborind amindoi dealul pe scari in jos, Cârcotelul imi spuse: Hai numai putin pe la rectorat sa-mi iau Dovada. Am continuat sa coborim in catacombe. Doua intoarceri la dreapta, un culoar intunecos, o sageata trimitind pretendentii de la o usa la cealalta. O tejghea, de care am pastrat o distanta repectuoasa.
Prin usa deschisa vedeam rafturile pline cu hirtii, unele legate cu sfoara in siruri ordonate, altele proptite unele de altele in echilibru precar. Arhivița țocăia cu tocurile metalice pe podeaua de ciment incoace si incolo. Avanposturi imbelsugate, invelite intr-un bolerou neasteptat de alb. Sînt în ceață sînt în ceață sînt în ceață... Mantra era supusa efectului Doppler: O auzeam de undeva din stinga urcind in glissando. Sînii apareau in cadrul usii, apoi si restul Arhiviței: Sînt în ceață sînt în ceață sînt în ceață... Isi continua drumul spre rafturile din dreapta. Sînii dispareau primii. Sînt în ceață sînt în ceață sînt în ceață... Tonul cobora intr-un glissando simetric si se reverbera in adincurile intunecoase.
La un birou, Arhiveasa minca seminte cu o privire placida.
Mantra s-a transformat intr-un refren latino, cintat in receptorul telefonului. Citeva explicatii despre Dovada, o privire ascutita catre Cârcotel, si refrenul: Sînt în ceață, oh da, sînt în ceață. La un birou, Arhiveasa continua sa mince seminte cu o privire placida.
Printr-o usa ascunsa vederii noastre isi facu aparitia teatrala Arhivoaica batrîna. Imparti explicatii, dadu indicatii si arata un raft cu o unghie lunga si incovoiata. Arhivița țocăi intr-acolo. Odata cimpul de lupta eliberat, Arhivoaica ma ochi prin crapatura usii: Tu ce vrei, mă? Cârcotelul vorbi in locul meu: Dumnealui este domnul profesor P. din Germania. Arhivoaica nu catadicsi sa auda si repeta intrebarea catre mine facindu-mi semne: Hai incoa’, ia zi, ce vrei? Cârcotelul repeta si el explicatia: Dumnealui este domnul profesor P. din Germania. Si ce mă, nu vorbeste romaneste? scuipa Arhiveasa de la biroul ei, printre doua coji de seminte.
Arhivița țocăi inapoi cu un catastif in brate. Arhivoaica dadu alte explicatii, dicta Cârcotelului o declaratie de primire si trasă cu aceeasi unghie incovoiata o linie incolora in locul unde trebuia semnat. Scrutindu-ma cu coada ochiului, il interoga: Si vrei sa pleci in Germania, ha? Cârcotelul indrazni o negatie fara efect. Las’ ca stiu eu, tu pleci in Germania, spune drept mă.
De Dovezi din astea sper sa nu mai am nevoie prea des, spuse Cârcotelul afara. Am tras adinc in piept mirosul corcodusilor infloriti si am raspuns: Da, si eu sper.
8 comentarii:
Si ce daca vrea omu sa plece in Germania? Stie femeia aia ce inseamna sa o iei de la zero intr'o tara straina, in care orcit ai vorbi si limbi (verb tranzitiv) totul e altfel decit te'ai asteptat, si nu intodeauna in bine? Si chiar daca ar pleca omu la ubi bene, asta e legea pietei, sa faca sa fie bine s'atunci (cam cum scriam acu 15 ani, doar moneda s'a schimbat cu "noua ordine economica internationala") in loc sa mergem noi la ei sa cistigam euro o sa vie ei la noi sa cistige lei!
Da nu asta voiam sa te intreb. Profesorul P., de unde vine P. ala? (stiam si un banc cu Bula, la care punchline-ul era "pitic, pitic, da avea o #$%?..." dar cum e o emisiune familiala nu pot sa ma exprim). Ar trebui sa faci un sondaj, sa zica fiecare de unde crede ca vine P. ala. Eu votez pentru Profesor (adica Herr Professor Professor).
Bine, dar Cârcotelul nu vroia sa plece in Germania, asta este adevarul adevarat. A fost ca la examenul de ecuatii diferentiale. Proful: Ce mi-ai facut aici, ma asteptam la mai mult, precis ca te-ai indragostit. Eu: Nu dom' profesor, m-am mutat si n-am avut timp sa fac toate exercitiile. El: Las' ca stiu eu, te-ai indragostit. Eu: Bine, dumneavoastra aveti intotdeauna dreptate. El: Nu ca eu am intotdeauna dreptate: asa e.
Lucru valabil eventual si pentru Herr Professor Professor.
Asa e, ai dreptate.
Merci.
Well, una din cele mai bune postări, citite de mine!, de aici. Poate şi pentru că am eu o slăbiciune la anumite nostalgii scrise în felul 'ăsta', indicibil...
Prea onorat. Daca as avea mai des materialul corespunzator, probabil ca as scrie mai des asa. Dar -- rasuflu usurat -- n-am.
We all bear the scars
Yeah, we all feign a laugh
We all cry in the dark
Get cut off before we start
Prea frumos pentru ele... :(
Trimiteți un comentariu