27 august 2015

Germana fără profesor: Schrebergarten

Apoi, ca un intermezzo între două sau mai multe concedii, s-a întîmplat acel lucru aproape improbabil. Am auzit chicotitul de la mare distanță: Era acea vecină, mereu pe bicicletă, mereu cu aerul că tocmai s-ar întoarce de la o petrecere care s-a terminat prea devreme. Domnu’ Inginer, zice ea, de ce nu faceți și dumneavoastră o cerere? Așteptați cîțiva ani, da’ cine știe, poate vine și mai repede, oricum e mai bine decît să le ocupe turcii pe toate.

Decît să dea turcii, voi fi desigur în asentimentul întregului Facebook de limbă și afiliație română, că mai bine să dea ai noștri. Dar să relevăm obiectul îndemnului. Schrebergarten este o grădină (germ. der Garten) amintind postum de Moritz Schreber (1808–1861), medic și profesor universitar din Leipzig, convins și activ promotor al obiceiurilor sănătoase, cum ar fi profilaxiunea masturbației prin practicarea exercițiilor fizice (în mod special a mișcărilor de spart lemne cu toporul și tăiat cu fierăstrăul), băi reci de șezut, clisme cu apă rece și utilizarea unor aparate inventate și experimentate de el însuși (cîteva exemple contemporane aici, aici și în multe alte locuri). Unul din acele obiceiuri sănătoase, destinate în mod special tineretului, a fost grădinăritul. Iată numai cîteva din avantajele enumerate de Office International du Coin de Terre et des Jardins Familiaux: calitate sporită a vieții în oraș pentru toată lumea, ocupație practică pentru familii, loc de joacă pentru copii și tineret (vezi mai sus), relaxare pentru cei din cîmpul muncii, sentimentul utilității pentru șomeri, contacte sociale pentru imigranți și invalizi, loc de stat de vorbă pentru pensionari (dar despre asta mai încolo).

Detalii practice. Grădina domnului Schreber se compune obligatoriu din trei părți de suprafețe îndeobște egale: o parte frumoasă (flori), o parte utilă (legume-fructe) și o parte locativă (coșmelie și gazon). Echipată cu apă curentă, dar nu și cu scurgere, canalizare, curent electric (cine vrea curent, trebuie să-și facă instalație solară). Sunt interzise, printre altele: gardurile vii de peste 1,40 m înălțime, gardurile moarte în totalitate, mașinile de tuns iarba cu benzină, grătarele cu cărbuni, creșterea animalelor (albine doar cu aprobare specială), plantarea de copaci nefructiferi, ignorarea sau tolerarea bălăriilor și buruienilor de orice fel, dar mai ales a păpădiilor.

Așteptați cîțiva ani, da’ cine știe, spusese vecina chicotitoare, și mă întreb dacă nu cumva îi făcuse cu ochiul domnului Inginer odată ajunsă la punctul sensibil. Am făcut cerere în toamnă, ni s-a aprobat prin martie, și am luat-o în primire cînd ne-am întors din Toscana. Are vreo 600 mp și costă cu aproximație un euro pe zi, plus apa. Am mai dat vreo 600 de euro pentru floră, unelte și coșmelie, sumă pe care o vom primi vreodată înapoi de la cel ce ne va urma. Să mai spunem că 600 de euro este o sumă modică, coșmelia fiind coșmelie și nu palat cum au alții, care ar fi costat eventual mai multe mii.

Voilà.


18 august 2015

Alte amintiri din conced: umbra Umbriei în Toscana

Apropierea de Urbino, orașul de care m-am îndrăgostit...



...și orașul însuși, Urbino.



Japoneza privind la drama din Assisi și simțindu-se desigur ca acasă.



Anghiari...



...și condiția de șopîrlă la venirea primăverii.


16 august 2015

Amintiri din conced: Toscana (sau pe’aproape)

Îngerul lui Andrea della Robbia din Capela Stimabililor. En passant: Naționalități conlocuitoare la Chiusi della Verna: Români 61 (2,91%), nemți 47 (2,24%). De unde o fi fost îngerul?



O alee dintr-un oraș secret (pentru turiști): Gubbio.



Moș Pinocchio cu domnu’ Inginer, de Paști în Toscana, la gura sobei.



Pentru că da, in ogni storia un nuove orizonte.



Și în loc de semnătură.


11 august 2015

Amintiri din conced: Trieste

Mai întîi lumea bucurîndu-se de sfîrșitul unor zile ploioase.



Mai apoi palatul primariei cu jăratec în fațadă.



În fine, umbra unei meduze uriașe la Miramar.

25 mai 2015

Meniul de duminică

Pentru completarea imaginii: 1. Supă de castravete cu ciuperci și 2. Porc cu broccoli, portocale și (ce altceva?) ghimbir și usturoi. Domnu’ Inginer este de părere că portocala a fost în exces, dar dă bine în poză. S-ar fi potrivit unul din vinurile nobile toscane roșii.

Interesant este că rețeta recomandă să tai cozile de la florile de broccoli în felii și să le prăjești mai întîi singure, și abia vreo două minute mai tîrziu să adaugi florile. Sucul de la portocală se combină cu sos de soia, și în el se pune niscaiva mălai. Se lasă o vreme la o parte, și se adaugă peste carne și broccoli spre sfîrșit. La urmă de tot vine coaja de portocală – evident, bio și netratată cu conservanți.



24 mai 2015

Provocarea Elvirei

Deunăzi, am primit provocarea culinară a Elvirei, de o calitate estetică greu de atins. Am promis, și m-am ținut de promisiune. Madamina, il catalogo è questo:

Un preludiu ce constă dintr-o supă de dovleac și fasole-teci. Plus o anumită plantă din camera frigorifică a magazinului de asiatice. Nu-mi amintesc numele (era scris pe pungă), dar gustul este oarecum mentolat. Plus ghimbir: Ghimbirul n-ar trebui să lipsească din nici o supă, cel puțin din repertoriul collodian. Se consumă cu apă de cireșe nemțești, în original Kirschwasser, pe romănește țuiculiță.


Apoi obiectul provocării: Sparanghel alb, fiert exact cum spune donna Elvira, fără să se fleșcăie. Garnitură în loc de sos, și mai ales în loc de sos olandez ubicuu și lipsit de fantezie: se rumenește mălai cu pesmet (în versiunea următoare ne vom lipsi de pesmet) în ulei încins (cred că domnu’ Inginer a folosit ulei de rapiță, dar asta e neesențial), se toarnă peste el ouă bătute și se amestecă pînă capătă ceva consistență, dar fără să ajungă anhidru. Exact atunci se încorporează leuștean tocat, proaspăt cules din grădină. Căci da, asta este de fapt noutatea cea mare, avem o grădină. Și încă un da, acolo crește leuștean. (Mai ales la vecini, și nu avem gard între, așa că. Hehe, dacă tot împărțim tufa de urzici, atunci s-o împărțim și pe cea de leuștean.) De o parte și de alta, însoțitorii: mămăliga domnului Inginer (și de asta ne vom lipsi în versiunea următoare, garnitura de mălai rumenit fiind întru totul îndestulătoare) și salata de sfeclă roșie cu muștar de Dijon, tot a domnului Inginer (care a constatat că muștarul de Dijon s-a terminat, și a folosit Bautz’ner). De nelipsit, în final, vinul rosé demisec de Pays d’Oc, Grappe de Lumière. Voilà. Toată afacerea e mai bună la gust decît arată în fotografii.