22 septembrie 2016

Schiță în roșu

“venea iarna, și la moulin rouge ferestrele erau aburite
acolo beam vin roșu tăcuți, așteptînd înserarea”
(Liliana, poeta)

Și au venit acele dimineți în care aburul plutește peste marginea orașului pînă tîrziu, spre prînz. Gurile rele spun că este aburul Oktoberfestului – dar nu, pentru că Moș Pinocchio și domnu’ Inginer beau vin, de preferință roșu.

Întorși din conced la drum de seară, găsim la ușa apartamentului buchetul de trandafiri de mai jos. Obiectul roșu din mijlocul lui este o inimă de sfoară: cineva și-a pierdut-o, fără îndoială pentru altcineva. Cum nici eu, nici domnu’ Inginer, flăcăi tomnateci, nu ne mai așteptăm la declarații de dragoste înfocată, și cu atît mai puțin la cereri în căsătorie, am scris și pus la avizier mesajul corespunzător: cine simte lipsa buchetului, să se anunțe. Nu s-a anunțat nimeni, iar noi am așezat buchetul în geam, și am uitat pentru o vreme să ne uităm la ceață.


30 iulie 2016

…meanwhile, in Munich…

…mă întrebam cînd va veni primul student, nemulțumit că a picat la examen, să-mi taie gîtul. 

„Stimate domnule profesor, oare cînd aș putea să-mi verific lucrarea de examen? Știți, imediat după, am avut un sentiment foarte pozitiv. Dar acum sunt foarte surprins să văd ca am picat. Cu respect etc., Melih Xulescu.”
„Stimată doamnă, îi raspund, cum am explicat în repetate rînduri la întîlnirile noastre de la curs, după nu mai am nimic de a face cu acele lucrări. Vă rog să vă adresați secretariatului. Cu același respect etc., etc., Dr. P.”
„Oh, îmi răspune prompt, și parcă îl vedeam roșind în fața displayului, vă rog să mă scuzați. Respect, etc. PS: Sunt de gen masculin :-)”
„Oh, îi răspund simetric, vă rog să mă scuzați. De vină este lipsa mea de cunoștințe în materie de limbi și culturi străine. Oare de unde vine prenumele dvs.?”
„’Melih’ înseamnă ‚dulce’ în limba arabă. Dar eu însumi sunt turc.”
„Aha, deci numele dvs. trebuie să fie înrudit cu cuvîntul latin ‚mel’, care înseamnă ‚miere’. Pînă la urmă suntem toți foarte aproape unii de alții.”
„Da, îmi răspunde, asta este și impresia mea. Suntem toți foarte aproape unii de alții.”

Domnu’ Inginer își face apariția spectaculoasă în grădină, cu două sticle de bere rece pe care le ciocnește una de alta, clincănind a invitație. La urma urmei, îmi spune, nu i-ar folosi la nimic să-ți taie gîtul, pentru ca l-ar împușca poliția și atunci n-ar mai putea să treacă examenul. Nu, sigur că nu, aprob eu, cum aș putea să-l trec cu gîtul tăiat?

08 martie 2016

Nikolaus Harnoncourt

Să fi fost prin 1981-82, ascultam în fiecare duminică dimineață, după teatrul radiofonic pentru copiii (pe care da, îl mai ascultam și la vîrsta studenției), concertul preclasic pe programul 2. Și am descoperit Anotimpurile lui Vivaldi. Ei bine da, am spus, asta este o interpretare așa cum ar trebui să fie. (Și nu mai vorbesc despre Frau Mutter cu Karajan și „Vibraato, aaah, vibraaaaaato!”.)

Cîteva zile mai tîrziu, în holul Atheneului, o domnișoară pe nume Antigona se indigna tragic despre acea interpretare: naturalistă, cu arcușuri scrîșnite pe coarde, ce-i aia, ăla nu-i Vivaldi. Între timp, Antigona (nu vreau să fiu lipsit de respect, nici să anonimizez transparent, dar chiar nu-mi aduc aminte numele ei de familie, era ceva neaoș) este un critic muzical pare-se cunoscut, iar Anotimpurile lui Vivaldi, cîntate de Harnoncourt și Concentus Musicus, sunt o interpretare devenită clasică.

Vă mulțumesc, Maestre!