Arta fugii

O poveste întîrziată cu cadouri de Crăciun

Întîrziată nu că aș fi uitat de ea, dar unele lucruri pur și simplu trebuie să le lași mai întîi să se topească pe limbă ca să le simți gustul mai bine.

Domnu’ Inginer și-a dorit de la Moș Crăciun o curea nouă, pentru că cea veche s-a lăbărțat. Drept care m-am dus la Karstadt, unde văzusem niște curele care mi-ar fi plăcut foarte tare, și i-am cumpărat una. Problema a fost că am uitat ce lungime de curea îi trebuie. Așa că am încercat mai multe, umflîndu-mi burdihanul și lăsînd un loc generos între burdihanul umflat și curea. (Nu spun ce lungime am ales, e chestie de discreție.)

Cînd a venit Moș Crăciun, i-am spus domnului Inginer că Moșul nu a știut prea bine ce lungime de curea să cumpere, dar, în caz de nevoie, avem pe undeva bonul și putem să o schimbăm. (N-a fost nevoie.) Domnu’ Inginer a spus doar: Vaai, la numărul asta am ajuns?! I-am explicat procedeul cu burdihanul umflat și spațiul suplimentar.

Pe urmă a venit Moș Craciun și la mine, mi-a adus trei perechi de chiloți noi. La lumina tremurătoare a pomului, am văzut mărimea: L. Inutil să mai spun că port M.

Uimiri româno-japoneze

Ohaio gozaimaaaaasu! răcni Moș Pinocchio în telefon.
Ohaio, răspunse Maman Chérie liniștită.
Uite că știe, se gîndi Moș Pinocchio mulțumit.

Dialoguri hibernale

Berchtesgaden a fost un loc preferat de retragere al regilor Bavariei, al lui Adolf Hitler, al lui Moș Pinocchio și al domnului Inginer. Cu trenul durează trei ore, pe jos de la gară tot la deal pînă la pensiunea aleasă de domnu’ Inginer o veșnicie.

Moș Pinocchio [visînd la delicii gastronomice austro-germane]: Crezi că au Sachertorte?
Domnu’ Inginer [categoric și cărînd bagajul]: Nu.
Moș Pinocchio [gata să accepte compromisuri]: Crezi că au Kaiserschmarrn?
Domnu’ Inginer [același joc]: Nu.
Moș Pinocchio [cu o lacrimă în colțul ochiului stîng]: Ce crezi c’or avea?
Domnu’ Inginer [atotștiutor]: Ziarul de ieri și’un pahar cu apă.
Moș Pinocchio [interesat, în lipsă de altceva, și plin de speranță]: Ce gust or fi avînd?
Domnu’ Inginer [mutînd papornița pe umărul celălalt]: De salată verde.

Uimiri japoneze. Unu

Nu este de așteptat să găsești pe cineva la lucru în prima zi lucrătoare a anului, și cu atît mai puțin într-o instituție de stat. Se gîndi Moș Pinocchio. Ceea ce nu îl împiedică să dea telefon. Telefonul sună o vreme, și sfîrși prin a confirma presupunerea de mai sus.

Și totuși. Peste un sfert de oră, telefonul de pe masa de lucru a lui Moș Pinocchio (care, ei bine da, era la birou) fredonă cîntecul binecunoscut. O voce intonă un amestec amabil de germană și japoneză:

– Aici consulatul general al Japoniei. Cineva a încercat să ne sune de la acest număr. Ne cerem scuze, dar centrala noastră e puțin defectă. Ce putem face pentru dvs.?

Moș Pinocchio mulțumi frumos pentru contact, apoi întrebă etc., etc.

Aha.

Salata “101 dalmațieni”

Acum trei ani am inventat salata “Van Gogh”, care s-a bucurat de succes. Iată acum și salata “101 dalmațieni”. Partea (mai mult sau mai puțin) albă e varză de China cu andive, punctele sînt de susan negru. Comparați cu originalul!

Pe focul sacru…

…am pus oala cu sarmale. O să bolborosească acolo pînă la miezul nopții, și mîine o să mai intre vreo oră sau două în cuptor.



LATER EDIT. …și căutînd sarmale pe YouTube or dat ale mele în foc. Tulai Doamne.