`In spring, when woods are getting green,
I'll try and tell you what I mean.'
`Thank you very much,' said Alice.
`In summer, when the days are long,
Perhaps you'll understand the song:
In autumn, when the leaves are brown,
Take pen and ink, and write it down.'
`I will, if I can remember it so long,' said Alice.
A fost cam așa:
– Bună, ce bine-mi pare că te văd, ce mai faci?
– Bine, trăiesc.
– Asta văd. Și?
– Ach, nu știi?
Interlocutorul era Gogoscharski; locul, în continuare, Paris; timpul: după-amiaza măcelului de la Charlie Hebdo. Răsfoind printre note și notițe, am dat și peste unele pe tema, și pe care ar fi timpul să?
București. Mai rău: Crângași. După ce am răsfoit și oprit televizorul, aud prin geamul deschis mașini, motociclete, frînturi de manele, hăhăieli, lamentări, înjurături. Unele concrete, loco, altele virtuale, adresate considerațiilor mele hamleto-charliste.
Nu literaturii de sertar. Nu că n-aș crede că am avut dreptate. Dar dacă lucurile mi-ar fi fost atît de clare încît să le scriu clar, convingător și fără echivoc (măcar dacă sunt înjurat, să fiu înjurat pentru ce gîndesc, nu pentru ce înțeleg alții), atunci nu ar fi rămas în sertar. Acolo sunt și acolo vor rămîne, spre exasperarea cititorilor, cu nimic mai mică decît a autorului.
Se afișează postările cu eticheta Mica tiganiada. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mica tiganiada. Afișați toate postările
22 septembrie 2015
30 august 2012
Trezirea, cine știe pe unde
The Red Queen made no resistance whatever; only her face grew very small, and her eyes got large and green: and still, as Alice went on shaking her, she kept on growing shorter – and fatter – and softer – and rounder – and –
Cineva bătea cu ciocanul ritmic într-o tablă. Dacă tot trebuia să se trezească, Moș Pinocchio ar fi preferat deșteptătorul, fie el și CFR cu clopoței. În cazul de față, reacția preferată (în lipsa kalajnicovului) ar fi fost să scoată capul pe fereastră și să înjure. Și în ce limbă, mă rog?
Unde sînt? se întrebă Moș Pinocchio confuz, răsfoind cu stînga un dicționar, cu dreapta un atlas, ambele imaginare. Întrebarea următoare fu mai concretă: Am băut? Băuse, da, o bere nevinovată, pe aeroportul din Frankfurt. Înainte de asta, șueta telefonică, ore în șir, cu domnu’ Inginer, cu ochii la un jumbo vopsit în dungi colorate: Asiana Airlines. Destinația: Seoul. Hmm, cam pe’alături. Ceva mai încolo era și Triple Seven cu destinația Tokyo-Haneda, în culori mai modeste. Nu asta era. Un gust ciudat: Moș Pinocchio urăște oțetul și tolerează ceapa numai în cazuri de excepție (japoneze, de exemplu), iar combinația lor o consideră prea aberantă ca să fie imaginabilă. Însă Lufthansa o face posibilă, într-o salată cu boabe de fasole rătăcite. Și ele în culori varii.
Salată de fasole boabe, da. Se făcu lumină. Belgrad. Himmelherrgott. În același timp, Moș Pinocchio fu treaz-luminat, și bătăile cu ciocanul în tablă încetară.
Cineva bătea cu ciocanul ritmic într-o tablă. Dacă tot trebuia să se trezească, Moș Pinocchio ar fi preferat deșteptătorul, fie el și CFR cu clopoței. În cazul de față, reacția preferată (în lipsa kalajnicovului) ar fi fost să scoată capul pe fereastră și să înjure. Și în ce limbă, mă rog?
Unde sînt? se întrebă Moș Pinocchio confuz, răsfoind cu stînga un dicționar, cu dreapta un atlas, ambele imaginare. Întrebarea următoare fu mai concretă: Am băut? Băuse, da, o bere nevinovată, pe aeroportul din Frankfurt. Înainte de asta, șueta telefonică, ore în șir, cu domnu’ Inginer, cu ochii la un jumbo vopsit în dungi colorate: Asiana Airlines. Destinația: Seoul. Hmm, cam pe’alături. Ceva mai încolo era și Triple Seven cu destinația Tokyo-Haneda, în culori mai modeste. Nu asta era. Un gust ciudat: Moș Pinocchio urăște oțetul și tolerează ceapa numai în cazuri de excepție (japoneze, de exemplu), iar combinația lor o consideră prea aberantă ca să fie imaginabilă. Însă Lufthansa o face posibilă, într-o salată cu boabe de fasole rătăcite. Și ele în culori varii.
Salată de fasole boabe, da. Se făcu lumină. Belgrad. Himmelherrgott. În același timp, Moș Pinocchio fu treaz-luminat, și bătăile cu ciocanul în tablă încetară.
24 martie 2011
Răsfoim: Țigăncile, coeficientul de inteligență și mortalitatea infantilă
Și acum țineți-vă bine, urmează să răsfoim articolul:
După mine, una din cele mai mari tîmpenii pe care le-am auzit vreodată, pe lîngă asta și asta. Revista respectivă de specialitate este de calibru cu adevărat mare, dar articolul intră la categoria “short communications” și probabil că nu a trecut printr-un review serios.
O circumstanță atenuantă: Autorii citează corelații asemănătoare constatate la australieni, americani, irlandezi, suedezi, și trag concluzia că inteligența conservă specia umană: cu cît sîntem mai inteligenți, cu atît vom fi mai vitali și mai longevivi. Aferim.
O circumstanță agravantă: Autorii nu menționează direct valoarea medie a coeficientului de inteligență măsurat de ei, și nici relația ei cu IQul populației majoritare. În schimb citează un articol (Rushton, Cvorovic & Bons, 2007, haha) care arată că țiganii au un IQ mai mic decît al populației majoritare. Tot acolo scrie că cei mai inteligenți din lume sînt europenii, cu IQ=100, întrecuți doar de chinezi, cu IQ=105. Cei mai proști sînt australienii și sudafricanii (negri), cu IQ=60.
Jens Asendorpf: “Inteligența este calitatea măsurată de testele de inteligență, care sînt astfel construite încît să prezică fidel nivelul de educație. Pe scurt: testul de inteligență măsoară premisele educației.” În articolul citat, IQul (corelat de altfel și cu nivelul de educație al subiecților) a fost măsurat cu testul lui Raven, publicat pentru prima dată în USA în 1936. Cartea aia trebuie s-o fi citit și taica Adolf.
Cvorovic, J., Rushton, J. P. & Tenjevic, L. (2008). Maternal IQ and child mortality in 222 Serbian Roma (Gypsy) women. Brief report. Journal of Personality and Individual Differences, 44, 1604-1609.Autorii (doi sîrbi și un canadian) raportează o corelație statistică semnificativă între inteligența mamelor și mortalitatea nou-născuților lor la un eșantion de 222 de persoane dintr-o populație roma de pe teritoriul Serbiei. Corelația are valoarea r = –0.26 și vrea să spună cam așa: Cu cît sînt mamele mai proaste, cu atît mai des le mor copiii în fașă.
După mine, una din cele mai mari tîmpenii pe care le-am auzit vreodată, pe lîngă asta și asta. Revista respectivă de specialitate este de calibru cu adevărat mare, dar articolul intră la categoria “short communications” și probabil că nu a trecut printr-un review serios.
O circumstanță atenuantă: Autorii citează corelații asemănătoare constatate la australieni, americani, irlandezi, suedezi, și trag concluzia că inteligența conservă specia umană: cu cît sîntem mai inteligenți, cu atît vom fi mai vitali și mai longevivi. Aferim.
O circumstanță agravantă: Autorii nu menționează direct valoarea medie a coeficientului de inteligență măsurat de ei, și nici relația ei cu IQul populației majoritare. În schimb citează un articol (Rushton, Cvorovic & Bons, 2007, haha) care arată că țiganii au un IQ mai mic decît al populației majoritare. Tot acolo scrie că cei mai inteligenți din lume sînt europenii, cu IQ=100, întrecuți doar de chinezi, cu IQ=105. Cei mai proști sînt australienii și sudafricanii (negri), cu IQ=60.
Jens Asendorpf: “Inteligența este calitatea măsurată de testele de inteligență, care sînt astfel construite încît să prezică fidel nivelul de educație. Pe scurt: testul de inteligență măsoară premisele educației.” În articolul citat, IQul (corelat de altfel și cu nivelul de educație al subiecților) a fost măsurat cu testul lui Raven, publicat pentru prima dată în USA în 1936. Cartea aia trebuie s-o fi citit și taica Adolf.
23 martie 2011
O cugetare de’a lui Moș Pinocchio. Despre prejudecăți
Am găsit cugetarea asta pe pinKpong și nu mi-a venit să cred că eu am produs-o. Zice cam așa:
O colecție de prejudecăți e ca un terariu cu reptile: Și colecția, și terariul au părțile lor instructive, principalul e să nu lași conținutul să iasă în lume de capul lui. (Moș Pinocchio, 2009)
O colecție de prejudecăți e ca un terariu cu reptile: Și colecția, și terariul au părțile lor instructive, principalul e să nu lași conținutul să iasă în lume de capul lui. (Moș Pinocchio, 2009)
21 martie 2011
Răsfoim, trei: Cum văd țiganii școala
Astăzi răsfoim un articol ceva mai vechi, scris de doi australieni:
Lee și Warren amintesc mai întîi de oralitatea culturii roma, față de care scrisul și cititul sînt noțiuni străine. Apoi, citînd diverse surse, descriu școala văzută din punctul de vedere al țiganilor:
“Schooling is an alien institution, and an integral part of a universe which has for centuries been a threatening one; a threatening institution since by definition a school is ‘inherently geared towards the inculcation of new values’. Further, Romani culture ‘constantly focusses attention on the need to separate the Roma from the Gaje’.” (p. 315)
Ceva îmi aduce aminte de Nică al lui Ștefan a Petrei. Dar iată, în concluzie, cinci motive pentru care țiganii “Kalderas” (grupă de țigani europeni trăind în Statele Unite, probabil căldărari) nu ar trebui (din punctul lor de vedere) să meargă la școală:
“1. the need to identify oneself as a ‘Gypsy’, with the resultant discrimination and official oppression
2. that school practices are repugnant to the Kalderas sense of cleanliness and morality
3. the aim of schooling was to ‘Americanise’ and thus to deculturalise the Kalderas (as well as all other minorities)
4. the method of treating people in groups rather than as individuals was contrary to Kalderas practice
5. the resultant treatment of children in schools was humilitating and thus inhumane”
Și acum, cu mîna pe inimă: N-au dreptate? Măcar așa, puțin?
Va urma.
Lee, K. W. & Warren, W. G. (1991). Alternative education: Lessons from Gypsy thought and practice. British Journal of Educational Studies, 39 (3), 311-324.Articolul fiind publicat acum 20 de ani, să tragem cu ochiul la statisticile timpului – adică la populația (desigur estimată) în valori absolute și procentuale. Romania (pe locul doi după Iugoslavia): 850.000 de țigani (care astăzi sînt estimați la 2,5 milioane). Spania: 745.000; Ungaria: 560.000; Italia: 120.000; Marea Britanie: 90.000; Germania Federală: 84.000; Elveția: 35.000; Suedia: 15.000 etc., etc. Valori pricentuale: pe primul loc Bulgaria (5.30% din populația totală), apoi Ungaria (5,21%), Iugoslavia (3,73%), România (3,35%), Albania (2,75%), Spania (1.95%), Grecia (1,40%), Elveția (0.54%), Irlanda (0.53%), Franța (0.47%) etc. (p. 314) Sursa: PUXON 1987.
Lee și Warren amintesc mai întîi de oralitatea culturii roma, față de care scrisul și cititul sînt noțiuni străine. Apoi, citînd diverse surse, descriu școala văzută din punctul de vedere al țiganilor:
“Schooling is an alien institution, and an integral part of a universe which has for centuries been a threatening one; a threatening institution since by definition a school is ‘inherently geared towards the inculcation of new values’. Further, Romani culture ‘constantly focusses attention on the need to separate the Roma from the Gaje’.” (p. 315)
Ceva îmi aduce aminte de Nică al lui Ștefan a Petrei. Dar iată, în concluzie, cinci motive pentru care țiganii “Kalderas” (grupă de țigani europeni trăind în Statele Unite, probabil căldărari) nu ar trebui (din punctul lor de vedere) să meargă la școală:
“1. the need to identify oneself as a ‘Gypsy’, with the resultant discrimination and official oppression
2. that school practices are repugnant to the Kalderas sense of cleanliness and morality
3. the aim of schooling was to ‘Americanise’ and thus to deculturalise the Kalderas (as well as all other minorities)
4. the method of treating people in groups rather than as individuals was contrary to Kalderas practice
5. the resultant treatment of children in schools was humilitating and thus inhumane”
Și acum, cu mîna pe inimă: N-au dreptate? Măcar așa, puțin?
Va urma.
19 martie 2011
18 martie 2011
Răsfoim, doi: Țiganii și matematica
Iată de astă dată un articol care mi-a plăcut:
Chronaki, A. (2005). Learning about ‘learning identities’ in the school arithmetic practice: The experience of two young minority Gypsy girls in the Greek context of education. European Journal of Psychology of Education, 20 (1), 61-74.
Fără să am pretenția să dau cuiva mură’n gură marile adevăruri publicate aici, iată cîteva idei compilate după gustul și vederile personale.
“As a rule, young boys are encouraged to become actively involved in their father's work (i.e., individual businessmen selling goods in the streets and music players), whilst girls mostly stay at home, leaming to do the housekeeping” (p. 62). De unde se vede că da, țiganii mai și învață – și să nu ne închipuim că e neapărat ușor ce învață ei. Să ne gîndim, de exemplu, la muzica instrumentală care cere eforturi și sacrificii de timp enorme. Deci ei sînt capabili de performanță, la fel ca oricine. În particular, capacitatea de performanță este valabilă și pentru matematică: “Most men (and sometimes women who are actively involved in their husband's or father's work) use arithmetic operations in relevant work practices (e.g., street commerce) quite competently” (p. 63). Aici se arată clar și calea (!) pe care ajung ei la acea performanță, anume luînd exemplu și participînd la practica părinților. (În articol se vorbește de practica tatălui ca mediu de învățare pentru fiu, dar afirmația poate să fie la fel de valabilă și pentru relația mamă-fiică, numai că aici este vorba de puțin altă practică.)
Pe de altă parte: “Their 'home' dialect does not possess words for many mathematical concepts (numeric or spatial), since these mathematical concepts have not been developed as part of the Gypsy culture. Examples of number words: l=ek, 2=dui, 3=trin, 4=star, 5=pants, 6=siov, 7=epta, 8=okto, 9=enea, 10=des, 11=desiek, 12=desidui, 13=desentrin, 14=desistar, 15=desipants, 16=desisiov, 17=desepta, 18=desokto, 19=desenia, 20=bis, 30=trianta, 100=sel, 200=dui sel, 1000=papin, etc. We see here that the numbers between 1 to 6 as well as number 10 are words in their dialect, whilst the numbers 7, 8 and 9 (as well as 30, 40, and up to 90) are words from the Greek language. As a result, numbers like 17, 18 or 19 are composed of words from both languages” (p. 63). Lipsa vocabularului adecvat este un handicap evident. “Adecvat” pentru ce? Desigur pentru comunicarea în școală, pentru că în practica de fiecare zi nu pare să le lipsească nimic.
Rezultatul: “The participation of Gypsy children in school is unsystematic, emotionally traumatic and can be described as an experience of continuous cultural conflicts (mainly rejection)” (p.63). Participarea în școală este pentru copiii țigani un eșec (dureros!), și asta din cel puțin două motive: Unul este handicapul vocabularului, care, repet, nu afectează abilitățile matematice în sine, ci abilitatea de a “vorbi matematică” cu învățătoarele și colegii aparținînd etniei majoritare. Celălalt este stigmatizarea, pe care o regăsim și în Grecia ca și în alte țări, și pe care autoarea grecoaică o vede așa: “The Gypsy community in Europe is perhaps the most stigmatised and marginalized due to its semi-nomadic lifestyle and its strong cultural identity that is visible physically (i.e., ways of dressing, ways of building and decorating their houses, ways of expressing their feelings, ways of celebrating and mourning)” (p. 62).
Concluzia: Da, țiganii eșuează adesea în încercarea de a învăța la școală. Dar asta nu pentru că n-ar putea sau n-ar vrea, ci pentru că școala este formată după chipul și asemănarea populației majoritare, și nu corespunde culturii lor. Eu unul văd aici în primul rînd eșecul școlii ca instituție, mai degrabă decît eșecul unor indivizi sau al unei etnii minoritare.
Va urma.
Chronaki, A. (2005). Learning about ‘learning identities’ in the school arithmetic practice: The experience of two young minority Gypsy girls in the Greek context of education. European Journal of Psychology of Education, 20 (1), 61-74.
Fără să am pretenția să dau cuiva mură’n gură marile adevăruri publicate aici, iată cîteva idei compilate după gustul și vederile personale.
“As a rule, young boys are encouraged to become actively involved in their father's work (i.e., individual businessmen selling goods in the streets and music players), whilst girls mostly stay at home, leaming to do the housekeeping” (p. 62). De unde se vede că da, țiganii mai și învață – și să nu ne închipuim că e neapărat ușor ce învață ei. Să ne gîndim, de exemplu, la muzica instrumentală care cere eforturi și sacrificii de timp enorme. Deci ei sînt capabili de performanță, la fel ca oricine. În particular, capacitatea de performanță este valabilă și pentru matematică: “Most men (and sometimes women who are actively involved in their husband's or father's work) use arithmetic operations in relevant work practices (e.g., street commerce) quite competently” (p. 63). Aici se arată clar și calea (!) pe care ajung ei la acea performanță, anume luînd exemplu și participînd la practica părinților. (În articol se vorbește de practica tatălui ca mediu de învățare pentru fiu, dar afirmația poate să fie la fel de valabilă și pentru relația mamă-fiică, numai că aici este vorba de puțin altă practică.)
Pe de altă parte: “Their 'home' dialect does not possess words for many mathematical concepts (numeric or spatial), since these mathematical concepts have not been developed as part of the Gypsy culture. Examples of number words: l=ek, 2=dui, 3=trin, 4=star, 5=pants, 6=siov, 7=epta, 8=okto, 9=enea, 10=des, 11=desiek, 12=desidui, 13=desentrin, 14=desistar, 15=desipants, 16=desisiov, 17=desepta, 18=desokto, 19=desenia, 20=bis, 30=trianta, 100=sel, 200=dui sel, 1000=papin, etc. We see here that the numbers between 1 to 6 as well as number 10 are words in their dialect, whilst the numbers 7, 8 and 9 (as well as 30, 40, and up to 90) are words from the Greek language. As a result, numbers like 17, 18 or 19 are composed of words from both languages” (p. 63). Lipsa vocabularului adecvat este un handicap evident. “Adecvat” pentru ce? Desigur pentru comunicarea în școală, pentru că în practica de fiecare zi nu pare să le lipsească nimic.
Rezultatul: “The participation of Gypsy children in school is unsystematic, emotionally traumatic and can be described as an experience of continuous cultural conflicts (mainly rejection)” (p.63). Participarea în școală este pentru copiii țigani un eșec (dureros!), și asta din cel puțin două motive: Unul este handicapul vocabularului, care, repet, nu afectează abilitățile matematice în sine, ci abilitatea de a “vorbi matematică” cu învățătoarele și colegii aparținînd etniei majoritare. Celălalt este stigmatizarea, pe care o regăsim și în Grecia ca și în alte țări, și pe care autoarea grecoaică o vede așa: “The Gypsy community in Europe is perhaps the most stigmatised and marginalized due to its semi-nomadic lifestyle and its strong cultural identity that is visible physically (i.e., ways of dressing, ways of building and decorating their houses, ways of expressing their feelings, ways of celebrating and mourning)” (p. 62).
Concluzia: Da, țiganii eșuează adesea în încercarea de a învăța la școală. Dar asta nu pentru că n-ar putea sau n-ar vrea, ci pentru că școala este formată după chipul și asemănarea populației majoritare, și nu corespunde culturii lor. Eu unul văd aici în primul rînd eșecul școlii ca instituție, mai degrabă decît eșecul unor indivizi sau al unei etnii minoritare.
Va urma.
16 martie 2011
Răsfoim, unu: Integrarea țiganilor
După unele discuții blogosferice, cum a fost în Dulcea Mahala sau la Diacritica m-am apucat să citesc – sau măcar să răsfoiesc. Prea multe păreri se fac după ureche și se manifestă clar și răspicat, hai să mai vedem și ce zice Știința.
Știința se exprimă mai întîi printr-un articol la care n-am știut prea bine dacă să rîd sau să plîng, pînă la urmă m-am hotărît să vi-l arăt și vouă, împreună cu cîteva pasaje. Cu părerea n-am să-mi dau încă, știu prea puțin pentru asta.
Aici am chicotit:
“The Roma community is politically divided. There are two Roma barons, one subjected to the King, and the other to the Emperor.” (p. 286)
Aici am clătinat din cap, cu senzația că aud niște tinichele zdrăngănind înăuntru:
„If the Roma wish to preserve their way of life and their identity, it will be necessary for them to quickly and actively adjust to the current social and economic changes.” (p. 283) Haa? Nu cumva invers?
Aici m-am îngrozit:
“Establishing special a Roma onlyo classes run the risk of creating a ghetto within the school. [...] There is, nevertheless, a tendency to place Roma children in classes for the retarded or for handicapped children – this has been a feature of the assimilation policy.” (p. 284)
Aici m-am întristat:
“The Roma children prefer in equal measure (60%) Roma friends and ethnic Romanian friends. A high percentage (93.33%) stated that they wanted to have ethnic Romanian classmates, a sign of their need for acceptance and integration. They nevertheless prefer Roma as neighbours, as fellow village inhabitants and as deskmates. These answers confirm the solidarity felt in the community, on the one hand, and the geographic and social isolation of the Roma community, on the other hand. Most Romanian children (70.37%) were unwilling to have Roma children as friends, deskmates or neighbours.” (p. 287)
(Dacă îmi aduc bine aminte, prin anul 2000 cam același procent din populație nu-și dorea nici homosexuali în apropierea lor.)
Va urma.
Știința se exprimă mai întîi printr-un articol la care n-am știut prea bine dacă să rîd sau să plîng, pînă la urmă m-am hotărît să vi-l arăt și vouă, împreună cu cîteva pasaje. Cu părerea n-am să-mi dau încă, știu prea puțin pentru asta.
Cozma, T., Cucos, C. & Momanu, M. (2000). The education of Roma children in Romania: description, difficulties, solutions. Intercultural Education, 11 (3), 281-288.
Aici am chicotit:
“The Roma community is politically divided. There are two Roma barons, one subjected to the King, and the other to the Emperor.” (p. 286)
Aici am clătinat din cap, cu senzația că aud niște tinichele zdrăngănind înăuntru:
„If the Roma wish to preserve their way of life and their identity, it will be necessary for them to quickly and actively adjust to the current social and economic changes.” (p. 283) Haa? Nu cumva invers?
Aici m-am îngrozit:
“Establishing special a Roma onlyo classes run the risk of creating a ghetto within the school. [...] There is, nevertheless, a tendency to place Roma children in classes for the retarded or for handicapped children – this has been a feature of the assimilation policy.” (p. 284)
Aici m-am întristat:
“The Roma children prefer in equal measure (60%) Roma friends and ethnic Romanian friends. A high percentage (93.33%) stated that they wanted to have ethnic Romanian classmates, a sign of their need for acceptance and integration. They nevertheless prefer Roma as neighbours, as fellow village inhabitants and as deskmates. These answers confirm the solidarity felt in the community, on the one hand, and the geographic and social isolation of the Roma community, on the other hand. Most Romanian children (70.37%) were unwilling to have Roma children as friends, deskmates or neighbours.” (p. 287)
(Dacă îmi aduc bine aminte, prin anul 2000 cam același procent din populație nu-și dorea nici homosexuali în apropierea lor.)
Va urma.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)