La orice nuntă gay se vor invita în primul rînd cele mai bune prietene ale mirilor, e musai. Și nu mă refer aici la Andrea și Claudia, ci la niște doamne cu adevărat nobile și distinse ca niște ursitoare. În fruntea lor, trei franțuzoaice: questiune de stil, cum se va vedea îndată. Madame Brillat-Savarin, grațioasă și pură, risipitoare de aparențe și aducătoare de înțelegeri profunde. Madame Brie de Meaux, pariziancă de viță veche, izbăvitoare de otrăvuri și ocrotitoare de sănătate și viață lungă. Madame de Saint Augur, mai vechea noastră cunoștință, rubensiană cu superbi ochi albaștri, binevestitoare de belșug și de plăceri casnice.
Dar iată că veni în urma lor și o a patra, italiancă de origine îndoielnică: signora Taleggio. Domnu’ Inginer, adesea nepăsător în questiuni de stil, n-a rezistat să n-o invite. Fie.
În drum spre casă, în metrou, Moș Pinocchio se interesă dacă galanta adunare se bucură de confortul cuvenit. Și cum se potriveau falduri și dantele, cum se întorceau pietre nestemate și se risipeau parfumuri seducătoare în direcții aparent întîmplătoare, turcul de pe banca de vizavi comentă sec și expert, nu fără o undă de admirație:
– Capră.
Se afișează postările cu eticheta Dialoguri cu Urmuz. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dialoguri cu Urmuz. Afișați toate postările
24 mai 2011
03 februarie 2011
Leapșa antícă
A venit din nou vremea lepșelor, dragilor. Vă ofer o leapșă puțin altfel:
Cum vă imaginați voi anticariatul ideal? Descrieți trei lucruri care nu trebuie să lipsească din el. Și nu vorbesc de buchinistul din colț de la Universitate, ci de anticariatul adevărat, în care intrați mai întîi de “hai să vedem ce mai e și pe’aici” și, odată intrați, uitați de timp, vă pierdeți în el, ajungeți într-o altă lume.
Ce este altfel? Hehe: Doamna Nartica vă va citi și își va aranja anticariatul așa cum îi spuneți. Ideea va prinde viață.
Ce și cum?
Descrieți pe blogul vostru cele trei obiecte de anticariat: 1, 2, 3. Nu uitați culori, mirosuri, senzații. Dați leapșa mai departe, nu uitați să spuneți cui. Ca să găsim mai ușor ce ați scris, numiți și destinatarul cu link: Doamna Nartica, http://narticanticar.blogspot.com/
Cine?
În primul rînd, Madelin, de bun venit.
Vlad, pentru aerul parizian.
Tapirul, pentru aerul elvețian.
Ionuca, pentru că e îndrăgostită de cărti.
Diacritica, pentru că e îndrăgostită de limbă și scris.
Cuvinte și Fluturi, pentru că e îndrăgostit de filosofie și muzică.
Arhitectul, pentru că e îndrăgostit de desene și anticariate.
Mihaela, pentru că e îndrăgostită.
Cristian Sîrb, pentru Proust.
Urmuzz, pentru suprarealism.
Zaza, pentru călătorii exotice.
Lekktor, pentru matematici.
Veșnic visător, pentru vise.
Surorile Marx, pentru miuzici, filme și alte răutăți cu patină.
Mircea Popescu și Blegoo, pentru cu totul altceva.
Incze Klara, cu care de mult nu am mai vorbit, și căreia știu că o să-i placă ideea.
Și pentru toți ceilalți, pe care cuvîntul “anticariat” îi face să viseze.
Cît despre Moș Pinocchio:
1. Cărți, multe și vechi, cu hîrtie îngălbenită de timp, ortografie demodată, legate în carton și piele, cu cotorul rotund cu nervuri, scris cu litere aurii. Pe rafturi prăfuite. (Dar, vă rog, fără păianjeni!)
2. Hărți vechi de navigație pe pereți. Pot să fie și ale vreunui oraș frumos, dar să aibă măcar vreo 100 de ani.
3. Un ceainic cu ceai parfumat și cești de Rosenthal.
Cum vă imaginați voi anticariatul ideal? Descrieți trei lucruri care nu trebuie să lipsească din el. Și nu vorbesc de buchinistul din colț de la Universitate, ci de anticariatul adevărat, în care intrați mai întîi de “hai să vedem ce mai e și pe’aici” și, odată intrați, uitați de timp, vă pierdeți în el, ajungeți într-o altă lume.
Ce este altfel? Hehe: Doamna Nartica vă va citi și își va aranja anticariatul așa cum îi spuneți. Ideea va prinde viață.
Ce și cum?
Descrieți pe blogul vostru cele trei obiecte de anticariat: 1, 2, 3. Nu uitați culori, mirosuri, senzații. Dați leapșa mai departe, nu uitați să spuneți cui. Ca să găsim mai ușor ce ați scris, numiți și destinatarul cu link: Doamna Nartica, http://narticanticar.blogspot.com/
Cine?
În primul rînd, Madelin, de bun venit.
Vlad, pentru aerul parizian.
Tapirul, pentru aerul elvețian.
Ionuca, pentru că e îndrăgostită de cărti.
Diacritica, pentru că e îndrăgostită de limbă și scris.
Cuvinte și Fluturi, pentru că e îndrăgostit de filosofie și muzică.
Arhitectul, pentru că e îndrăgostit de desene și anticariate.
Mihaela, pentru că e îndrăgostită.
Cristian Sîrb, pentru Proust.
Urmuzz, pentru suprarealism.
Zaza, pentru călătorii exotice.
Lekktor, pentru matematici.
Veșnic visător, pentru vise.
Surorile Marx, pentru miuzici, filme și alte răutăți cu patină.
Mircea Popescu și Blegoo, pentru cu totul altceva.
Incze Klara, cu care de mult nu am mai vorbit, și căreia știu că o să-i placă ideea.
Și pentru toți ceilalți, pe care cuvîntul “anticariat” îi face să viseze.
Cît despre Moș Pinocchio:
1. Cărți, multe și vechi, cu hîrtie îngălbenită de timp, ortografie demodată, legate în carton și piele, cu cotorul rotund cu nervuri, scris cu litere aurii. Pe rafturi prăfuite. (Dar, vă rog, fără păianjeni!)
2. Hărți vechi de navigație pe pereți. Pot să fie și ale vreunui oraș frumos, dar să aibă măcar vreo 100 de ani.
3. Un ceainic cu ceai parfumat și cești de Rosenthal.
24 ianuarie 2011
Moș Pinocchio pe Insula Femeilor
“Uită-te la fețele prietenilor din tinerețe și ai să vezi cît ai îmbătrînit”, scria pe pereți în stația de metrou, și citatul trebuie să fi fost din Heinrich Böll.
Nick își lăsase barbă și arăta din cale afară de bătrîn și de serios. Martin trecuse printr-un burnout și se vedea. Jean-Noel avea și mai puțin păr ca de obicei, și era mai rotund la față și mai burghez. Semăna din ce în ce mai mult cu prietenul lui, îi adoptase pînă și accentul, care, în combinație cu accentul francez, îl făcea să fie din ce în ce mai greu de înțeles.
Numai insula rămăsese aceeași. Cît despre Moș Pinocchio și domnu’ Inginer, ei s-ar fi crezut neschimbați dacă Moș Pinocchio nu ar fi scos din dulap cu o zi înainte două albume pline de praf și nu le-ar fi răsfoit cu capul pe umărul domnului Inginer.
Nick își lăsase barbă și arăta din cale afară de bătrîn și de serios. Martin trecuse printr-un burnout și se vedea. Jean-Noel avea și mai puțin păr ca de obicei, și era mai rotund la față și mai burghez. Semăna din ce în ce mai mult cu prietenul lui, îi adoptase pînă și accentul, care, în combinație cu accentul francez, îl făcea să fie din ce în ce mai greu de înțeles.
Numai insula rămăsese aceeași. Cît despre Moș Pinocchio și domnu’ Inginer, ei s-ar fi crezut neschimbați dacă Moș Pinocchio nu ar fi scos din dulap cu o zi înainte două albume pline de praf și nu le-ar fi răsfoit cu capul pe umărul domnului Inginer.
03 ianuarie 2011
Cântarea cântarelor
N-aș fi crezut să ajung a mai fi vreodată la un revelion cu manele. Dar iată, s-o’ntîmplat. Și stăteam, uite’așa, la masă, deportați de Maria care plecase la Cluj, și mă tot uitam la cei de vizavi: Toți bărbați ca brazii, mai mult lați decît înalți, proaspăt tunși la zero și în costume de duminică asortate la culoarea BMWului din fața intrării. Ah și să nu uităm: sprîncenele ajustate de sărbătoare. (Lanțurile de aur s-au văzut abia a doua zi, cînd au renunțat la costum.)
Ornamentul, ca să fac puțină teorie (personală) a muzicii, care în noaptea aceea (ca și în următoarele) a fost cam tare, este o gamă schițată în fugă, în sus și în jos, între două note principale, care definesc melodia. Acuma o gamă: poate să fie majoră, minoră (naturală, armonică sau melodică) sau poate să fie modală. Tonalitățile majore și minore sînt temperate și caracteristice pentru cultura europeană de preferință vestică. Modurile sînt cu atît mai “altfel” cu cît mergem mai spre Orient. Modurile trădează adevărata obîrșie, atunci cînd sînt folosite spontan, în trecere, de exemplu într-un ornament. La Sîngeorz m-aș fi așteptat, poate că am dreptate, poate că n-am, la game temperate. Așa a și fost în mare, doar ornamentele (chestie de improvizație, pe care ori o ai în degete, ori n-o ai) au fost altfel. Cu totul altfel.
Altfel, domnu’ Inginer a propus ca scaunele de la mese să fie așezate pe cîntare. Asta pomenind vizita dinaintea revelionului. Am uitat, vai, să vă spun de ce a strîmbat din nas duduița X țocăind pe stilete prin camerele Mariei: Din dotare lipseau cîntarele.
Ornamentul, ca să fac puțină teorie (personală) a muzicii, care în noaptea aceea (ca și în următoarele) a fost cam tare, este o gamă schițată în fugă, în sus și în jos, între două note principale, care definesc melodia. Acuma o gamă: poate să fie majoră, minoră (naturală, armonică sau melodică) sau poate să fie modală. Tonalitățile majore și minore sînt temperate și caracteristice pentru cultura europeană de preferință vestică. Modurile sînt cu atît mai “altfel” cu cît mergem mai spre Orient. Modurile trădează adevărata obîrșie, atunci cînd sînt folosite spontan, în trecere, de exemplu într-un ornament. La Sîngeorz m-aș fi așteptat, poate că am dreptate, poate că n-am, la game temperate. Așa a și fost în mare, doar ornamentele (chestie de improvizație, pe care ori o ai în degete, ori n-o ai) au fost altfel. Cu totul altfel.
Altfel, domnu’ Inginer a propus ca scaunele de la mese să fie așezate pe cîntare. Asta pomenind vizita dinaintea revelionului. Am uitat, vai, să vă spun de ce a strîmbat din nas duduița X țocăind pe stilete prin camerele Mariei: Din dotare lipseau cîntarele.
04 august 2010
O satisfacție tardivă
“Nu sînt um om ranchiunos, dar dacă zeii nemuritori îți dau o mînă de ajutor într-o asemenea privință, poți fi iertat dacă privești rezultatele cu o oarecare satisfacție.”
(William Somerset-Maugham)
Freddie mă luă tandru pe după umeri, mă privi adînc în ochi și îmi șopti din înălțimile celui de-al nouălea cer:
– Îți mulțumesc că mi-ai făcut cunoștință cu Marx.
Sînt 20 de ani de cînd moș Pinocchio s-a așezat împreună cu Colombina la prima coadă să-și ia unul dintre primele pașapoarte românești (încă verde și decorat cu stema socialistă), apoi la următoarele ca să-l schimbe într-unul german. Poate că ar fi trebuit să uite între timp, dar n-a uitat. Dragii mei domni, scumpele mele doamne, moș Pinocchio trăiește cu gîndul la Marx, ceea ce ar fi fost pînă acum 20 de ani bucuria și dorința odioasei dictaturi și a sinistrei sale soții. Mai mult decît atît, moș Pinocchio trăiește cu Marx însuși, personaj real, din carne și oase (mai ales oase). Îi rade barba de bidinea, îi închiriază o cameră, face din el un pianist gay venit la München în crailîc (cine știe dacă nu a fost vreodată chiar așa) și pune cireașa pe tort inventîndu-i un amor. Și amorul spune:
– Îți mulțumesc că mi-ai făcut cunoștință cu Marx.
Despre Freddie nu știm deocamdată decît că numele lui ar putea să vină de la Friedrich și că are voce. München a fost întotdeauna un loc ideal pentru bărbați gay care au voce.
Fruntea înaltă, ochii pătrunzători, jestul caracteristic; moș Pinocchio amenință cu degetul:
– Dar să fim bine înțeleși: dacă iese prost, nu dai vina pe mine, OK?
(William Somerset-Maugham)
Freddie mă luă tandru pe după umeri, mă privi adînc în ochi și îmi șopti din înălțimile celui de-al nouălea cer:
– Îți mulțumesc că mi-ai făcut cunoștință cu Marx.
Sînt 20 de ani de cînd moș Pinocchio s-a așezat împreună cu Colombina la prima coadă să-și ia unul dintre primele pașapoarte românești (încă verde și decorat cu stema socialistă), apoi la următoarele ca să-l schimbe într-unul german. Poate că ar fi trebuit să uite între timp, dar n-a uitat. Dragii mei domni, scumpele mele doamne, moș Pinocchio trăiește cu gîndul la Marx, ceea ce ar fi fost pînă acum 20 de ani bucuria și dorința odioasei dictaturi și a sinistrei sale soții. Mai mult decît atît, moș Pinocchio trăiește cu Marx însuși, personaj real, din carne și oase (mai ales oase). Îi rade barba de bidinea, îi închiriază o cameră, face din el un pianist gay venit la München în crailîc (cine știe dacă nu a fost vreodată chiar așa) și pune cireașa pe tort inventîndu-i un amor. Și amorul spune:
– Îți mulțumesc că mi-ai făcut cunoștință cu Marx.
Despre Freddie nu știm deocamdată decît că numele lui ar putea să vină de la Friedrich și că are voce. München a fost întotdeauna un loc ideal pentru bărbați gay care au voce.
Fruntea înaltă, ochii pătrunzători, jestul caracteristic; moș Pinocchio amenință cu degetul:
– Dar să fim bine înțeleși: dacă iese prost, nu dai vina pe mine, OK?
24 iunie 2009
Germana fără profesor: Eine Scheisskultur
Cultura ca colectie de obiceiuri, reguli, norme, valori & Co., prefixul termenului de specialitate nu-l mai explic. Iar toata chestia se refera la situatia in care concurezi pe un post undeva la capatul celalalt al lumii, respectiv al Austriei, si esti tratat ca marfa pe piata de vite. Si asta nu numai in Austria.
Einem geschenkten Gaul schaut man nicht ins Maul, echivalentul fidel al calului de dar care nu se cauta la dinti, dar nu de dar e vorba aici. Man kriegt eh’ nix geschenkt.
– Dragul meu, i-am spus cu detasare, nu trebuie s-o iei personal si in nici un caz sa te ataci. Ei nu se poarta asa cu tine pentru ca te desconsidera, ci pentru ca asa au invatat sa se poarte intr-o asemenea situatie.
Corespunzator, in poza de azi: teiul din fata ferestrei. Avem mai multe ferestre, alegeti-o pe care o vreti, toate au tei in fata. Chestie de-a dreptul perversa din punctul meu de vedere: Mirosul imi face greata, dar sint destul de open minded ca sa inteleg ca altora le place. Inca si mai pervers este ca teii, o prezenta locala superabundenta, sint de diverse soiuri, fiecare inflorind in perioade usor decalate pentru prelungirea placerii.
– Doriti sa v-o prealungesc? intreba cindva bibliotecara de la Sadoveanu.
– Da, raspundea Dan privind-o sceptic, da’ nu prea tare.
Vestea cea buna este ca undeva in mijlocul perioadei asteia mi se potoleste alergia. Cui pe cui se scoate.
Einem geschenkten Gaul schaut man nicht ins Maul, echivalentul fidel al calului de dar care nu se cauta la dinti, dar nu de dar e vorba aici. Man kriegt eh’ nix geschenkt.
– Dragul meu, i-am spus cu detasare, nu trebuie s-o iei personal si in nici un caz sa te ataci. Ei nu se poarta asa cu tine pentru ca te desconsidera, ci pentru ca asa au invatat sa se poarte intr-o asemenea situatie.
Corespunzator, in poza de azi: teiul din fata ferestrei. Avem mai multe ferestre, alegeti-o pe care o vreti, toate au tei in fata. Chestie de-a dreptul perversa din punctul meu de vedere: Mirosul imi face greata, dar sint destul de open minded ca sa inteleg ca altora le place. Inca si mai pervers este ca teii, o prezenta locala superabundenta, sint de diverse soiuri, fiecare inflorind in perioade usor decalate pentru prelungirea placerii.
– Doriti sa v-o prealungesc? intreba cindva bibliotecara de la Sadoveanu.
– Da, raspundea Dan privind-o sceptic, da’ nu prea tare.
Vestea cea buna este ca undeva in mijlocul perioadei asteia mi se potoleste alergia. Cui pe cui se scoate.
27 mai 2009
Incredibila și trista poveste a candidei Esmeralda și a nesăbuitului său grădinar Pinocchio
“...chiuveta cazu in dragoste...”
Ca orice poveste romantica, si cea de fata se bazeaza pe lupta si unitatea contrariilor. Personajul – nu neaparat principal, dar de maxima importanta, caci de la el a pornit totul – este teava de scurgere din baia lui Pinocchio. Si nu o teava oarecare ascunsa prin vreun colt al baii, ci insasi Coloana. Nu baia actuala a lui Pinocchio, nici cea din vremile Carnavalului, ci baia din acele timpuri. (Despre ai carei pereti rosii ca focul mai ricaneaza Colombina si un ziua de azi.)
Acea teava era foarte urîta.
Intimplarea facea ca baia in cauza avea o fereastra foarte mare. Am putea-o numi Dreptate Universala, daca nu ne-am da seama ca, fara acea fereastra, nici urîtenia tevii n-ar fi fost atit de vizibila. Pinocchio insusi n-ar fi fost atit de vizibil sub duș, dar asta e alta poveste. Cu mult inainte sa-si dea seama de propria goliciune, Pinocchio condamna goliciunea tevii:
Aceasta teava trebuie imbracata.
Intorcindu-se de la urmatoarea ora de vioara, Pinocchio facu un ocol pe la cimitir. Prinzessa si Gogoscharski se distantara ostentativ de planuita intreprindere. Cum, nu vreti voi sa treceti pe la bunicu’? Cei doi nu vroiau. Drept care Pinocchio se multumi cu compania veveritelor, iepurilor de casa si cimp, vulpilor, caprioarelor, lupilor si ursilor, isi lua cosuletul, se indrepta spre mormintul bunicului si smulse o jumatate de metru de iedera de pe trunchiul unui copac secular. Ajuns acasa, puse iedera intr-un ghiveci si o cocoță sa imbrace teava dezbracata.
Vrejului de iedera ii dadu numele Esmeralda.
Veni vara si Pinocchio pleca in concediu. La buna intelegere cu vecinul, Herr A., istoric, politolog, tehnician genetic si gradinar, cel care pe timp de ploaie se plimba pe sub ferestre fumind ca o locomotiva si pe vreme buna statea pe sub copaci cu halba de bere medievala, Pinocchio o duse pe Esmeralda in gradina fermecata, printre flori de colt, lalele pestrite, bujori de munte, gentiane si laba gistei. Veni toamna si Pinocchio se intoarse din concediu.
Esmeralda inflorea si inmugurea.
Si tot asa in fiecare an.
Dar veni si anul departirii. Conform ritualului, Pinocchio il intreba pe Herr A.:
– Saru’ mina, miine plec in concediu, imi dati si mie voie sa-mi las iedera la dumneavoastra in gradina?
Herr A. il privi pe Pinocchio cu ochi tulburi si ficsi:
– Cumparati timbre postale in valoare de treizecisisase de euro si patruzecisiunu de centi?
Pinocchio il privi pe Herr A. cu ochi uimiti si neintelegatori:
– Bine dar... nu am nevoie.
Fara sa spuna macar un singur cuvint, Herr A. se rasuci pe calciie si disparu in adincimile grotei fumeginde care ii servea drept birlog. Si Pinocchio pleca in concediu. Pinocchio se intoarse din concediu. Pe tot drumul de la gara spre casa, Pinocchio se gindi la Esmeralda, plin de bucuria revederii.
Dar Esmeralda nu mai era.
Pinocchio isi puse cascheta de Sherlock Holmes (pe acele vremuri un cunoscut bar gay cu karaoke din vecinatatea Operei bucurestene), lua lupa cea mare din cui si porni pe urmele disparutei. In tufa de agrise gasi agatata o crenguta de iedera uscata. La radacina tufei zacea o jumatate de arac. Cu sufletul greu si plin de revolta, Pinocchio il privi pe Herr A. in ochi si il intreba ce s-a intimplat cu candida Esmeralda. Herr A. raspunse exoftalmic si lugubru:
– Au fost distrugeri ENOORME.
Dupa mutare, intr-o seara, in timpul unei furtuni ca cea de ieri dar nu alergind bezmetic prin parc, ci la adapostul ferestrelor termopane bine inchise, Pinocchio si cu noul sau vecin, Hans-Peter, aveau sa stea la un pahar de vorba trecind in revista timpurile de alta data si, odata cu ele, degustind stranietatea personajelor de legenda ca pe un vin foarte vechi. Cind nu stii ce sa spui, sau cind nu ai alt raspuns mai bun, avea sa mediteze Hans-Peter, spune pe ton funebru: Au fost distrugeri ENOORME. Tare as vrea sa-l vad si eu pe ala care mai stie ce sa raspunda.
Ca orice poveste romantica, si cea de fata se bazeaza pe lupta si unitatea contrariilor. Personajul – nu neaparat principal, dar de maxima importanta, caci de la el a pornit totul – este teava de scurgere din baia lui Pinocchio. Si nu o teava oarecare ascunsa prin vreun colt al baii, ci insasi Coloana. Nu baia actuala a lui Pinocchio, nici cea din vremile Carnavalului, ci baia din acele timpuri. (Despre ai carei pereti rosii ca focul mai ricaneaza Colombina si un ziua de azi.)
Acea teava era foarte urîta.
Intimplarea facea ca baia in cauza avea o fereastra foarte mare. Am putea-o numi Dreptate Universala, daca nu ne-am da seama ca, fara acea fereastra, nici urîtenia tevii n-ar fi fost atit de vizibila. Pinocchio insusi n-ar fi fost atit de vizibil sub duș, dar asta e alta poveste. Cu mult inainte sa-si dea seama de propria goliciune, Pinocchio condamna goliciunea tevii:
Aceasta teava trebuie imbracata.
Intorcindu-se de la urmatoarea ora de vioara, Pinocchio facu un ocol pe la cimitir. Prinzessa si Gogoscharski se distantara ostentativ de planuita intreprindere. Cum, nu vreti voi sa treceti pe la bunicu’? Cei doi nu vroiau. Drept care Pinocchio se multumi cu compania veveritelor, iepurilor de casa si cimp, vulpilor, caprioarelor, lupilor si ursilor, isi lua cosuletul, se indrepta spre mormintul bunicului si smulse o jumatate de metru de iedera de pe trunchiul unui copac secular. Ajuns acasa, puse iedera intr-un ghiveci si o cocoță sa imbrace teava dezbracata.
Vrejului de iedera ii dadu numele Esmeralda.
Veni vara si Pinocchio pleca in concediu. La buna intelegere cu vecinul, Herr A., istoric, politolog, tehnician genetic si gradinar, cel care pe timp de ploaie se plimba pe sub ferestre fumind ca o locomotiva si pe vreme buna statea pe sub copaci cu halba de bere medievala, Pinocchio o duse pe Esmeralda in gradina fermecata, printre flori de colt, lalele pestrite, bujori de munte, gentiane si laba gistei. Veni toamna si Pinocchio se intoarse din concediu.
Esmeralda inflorea si inmugurea.
Si tot asa in fiecare an.
Dar veni si anul departirii. Conform ritualului, Pinocchio il intreba pe Herr A.:
– Saru’ mina, miine plec in concediu, imi dati si mie voie sa-mi las iedera la dumneavoastra in gradina?
Herr A. il privi pe Pinocchio cu ochi tulburi si ficsi:
– Cumparati timbre postale in valoare de treizecisisase de euro si patruzecisiunu de centi?
Pinocchio il privi pe Herr A. cu ochi uimiti si neintelegatori:
– Bine dar... nu am nevoie.
Fara sa spuna macar un singur cuvint, Herr A. se rasuci pe calciie si disparu in adincimile grotei fumeginde care ii servea drept birlog. Si Pinocchio pleca in concediu. Pinocchio se intoarse din concediu. Pe tot drumul de la gara spre casa, Pinocchio se gindi la Esmeralda, plin de bucuria revederii.
Dar Esmeralda nu mai era.
Pinocchio isi puse cascheta de Sherlock Holmes (pe acele vremuri un cunoscut bar gay cu karaoke din vecinatatea Operei bucurestene), lua lupa cea mare din cui si porni pe urmele disparutei. In tufa de agrise gasi agatata o crenguta de iedera uscata. La radacina tufei zacea o jumatate de arac. Cu sufletul greu si plin de revolta, Pinocchio il privi pe Herr A. in ochi si il intreba ce s-a intimplat cu candida Esmeralda. Herr A. raspunse exoftalmic si lugubru:
– Au fost distrugeri ENOORME.
Dupa mutare, intr-o seara, in timpul unei furtuni ca cea de ieri dar nu alergind bezmetic prin parc, ci la adapostul ferestrelor termopane bine inchise, Pinocchio si cu noul sau vecin, Hans-Peter, aveau sa stea la un pahar de vorba trecind in revista timpurile de alta data si, odata cu ele, degustind stranietatea personajelor de legenda ca pe un vin foarte vechi. Cind nu stii ce sa spui, sau cind nu ai alt raspuns mai bun, avea sa mediteze Hans-Peter, spune pe ton funebru: Au fost distrugeri ENOORME. Tare as vrea sa-l vad si eu pe ala care mai stie ce sa raspunda.
25 aprilie 2009
Se caută o clinică psihiatrică veterinară
Asta pentru ca, dupa diagnoza domnului Inginer, somonul adoptat de noi aseara a facut un atac de schizofrenie. Jumatatea stinga a ramas, jumatatea dreapta a disparut fara urma.
Domnu’ Inginer experimenteaza un nou tratament: Jumatatea ramasa se acopera cu aluat de foi si se baga la cuptor.
Domnu’ Inginer experimenteaza un nou tratament: Jumatatea ramasa se acopera cu aluat de foi si se baga la cuptor.
24 aprilie 2009
Mic dicționar de etimologie clinică
– Nu-ti cunosc suficient personalitatea, spune Lu la telefon cu o voce perfect dozata. Esti mai degraba isteric sau mai degraba obsesiv?
Lu e mai degraba obsesiv: Apartamentul lui e un muzeu. Activitatea lui e un monument de ordine si punctualitate. Viata lui e o catastrofa.
– Isteric, raspund categoric. E de la uter.
Lu e mai degraba obsesiv: Apartamentul lui e un muzeu. Activitatea lui e un monument de ordine si punctualitate. Viata lui e o catastrofa.
– Isteric, raspund categoric. E de la uter.
22 aprilie 2009
Perspectivele domnului Inginer
Ora 7. Domnu’ Inginer isi bea ceaiul cu lapte si se intreaba ce ar putea face cu cele 12 milioane de la loto. Gindindu-ma la Alfredo (una din acele asociatii de idei care nu trebuie sa aiba o logica) ii sugerez cariera de cintaret de opera.
– Ca Florence Foster-Jenkins, ii spun. Daca ai bani, inchiriezi Carnegie Hall si dai concerte cu ce-ti place.
– Trebuie sa fiu prudent, spune domnu’ Inginer. Daca nu istoria, daca nu arta teatrala si cinematografica, cel putin bodyguarzii de vor razbuna mai devreme sau mai tirziu.
Domnu’ Inginer prefera sa se intoarca in pat pentru meditatie aprofundata.
Bonus: De ascultat pina la nota finala a sopranei. Si: Pianistul (desigur un mucalit) se numea Cosmo McMoon.
– Ca Florence Foster-Jenkins, ii spun. Daca ai bani, inchiriezi Carnegie Hall si dai concerte cu ce-ti place.
– Trebuie sa fiu prudent, spune domnu’ Inginer. Daca nu istoria, daca nu arta teatrala si cinematografica, cel putin bodyguarzii de vor razbuna mai devreme sau mai tirziu.
Domnu’ Inginer prefera sa se intoarca in pat pentru meditatie aprofundata.
Bonus: De ascultat pina la nota finala a sopranei. Si: Pianistul (desigur un mucalit) se numea Cosmo McMoon.
05 aprilie 2009
Arhivizdele
”...am să intru la [...] cabaretul Voltaire
și am să-l chem pe Duchamps să te dea goală pe scări în jos
într-un cosmos poros.”
Coborind amindoi dealul pe scari in jos, Cârcotelul imi spuse: Hai numai putin pe la rectorat sa-mi iau Dovada. Am continuat sa coborim in catacombe. Doua intoarceri la dreapta, un culoar intunecos, o sageata trimitind pretendentii de la o usa la cealalta. O tejghea, de care am pastrat o distanta repectuoasa.
Prin usa deschisa vedeam rafturile pline cu hirtii, unele legate cu sfoara in siruri ordonate, altele proptite unele de altele in echilibru precar. Arhivița țocăia cu tocurile metalice pe podeaua de ciment incoace si incolo. Avanposturi imbelsugate, invelite intr-un bolerou neasteptat de alb. Sînt în ceață sînt în ceață sînt în ceață... Mantra era supusa efectului Doppler: O auzeam de undeva din stinga urcind in glissando. Sînii apareau in cadrul usii, apoi si restul Arhiviței: Sînt în ceață sînt în ceață sînt în ceață... Isi continua drumul spre rafturile din dreapta. Sînii dispareau primii. Sînt în ceață sînt în ceață sînt în ceață... Tonul cobora intr-un glissando simetric si se reverbera in adincurile intunecoase.
La un birou, Arhiveasa minca seminte cu o privire placida.
Mantra s-a transformat intr-un refren latino, cintat in receptorul telefonului. Citeva explicatii despre Dovada, o privire ascutita catre Cârcotel, si refrenul: Sînt în ceață, oh da, sînt în ceață. La un birou, Arhiveasa continua sa mince seminte cu o privire placida.
Printr-o usa ascunsa vederii noastre isi facu aparitia teatrala Arhivoaica batrîna. Imparti explicatii, dadu indicatii si arata un raft cu o unghie lunga si incovoiata. Arhivița țocăi intr-acolo. Odata cimpul de lupta eliberat, Arhivoaica ma ochi prin crapatura usii: Tu ce vrei, mă? Cârcotelul vorbi in locul meu: Dumnealui este domnul profesor P. din Germania. Arhivoaica nu catadicsi sa auda si repeta intrebarea catre mine facindu-mi semne: Hai incoa’, ia zi, ce vrei? Cârcotelul repeta si el explicatia: Dumnealui este domnul profesor P. din Germania. Si ce mă, nu vorbeste romaneste? scuipa Arhiveasa de la biroul ei, printre doua coji de seminte.
Arhivița țocăi inapoi cu un catastif in brate. Arhivoaica dadu alte explicatii, dicta Cârcotelului o declaratie de primire si trasă cu aceeasi unghie incovoiata o linie incolora in locul unde trebuia semnat. Scrutindu-ma cu coada ochiului, il interoga: Si vrei sa pleci in Germania, ha? Cârcotelul indrazni o negatie fara efect. Las’ ca stiu eu, tu pleci in Germania, spune drept mă.
De Dovezi din astea sper sa nu mai am nevoie prea des, spuse Cârcotelul afara. Am tras adinc in piept mirosul corcodusilor infloriti si am raspuns: Da, si eu sper.
02 aprilie 2009
La București
Ora 23:14, imposibil de uitat din cauza lui pi si a disperarii de a ajunge acasa. Intersectia 1 Mai alias Mialache cu Turda, statia tramvaiului “Nu credeam c-o sa mai vii inainte de Craciun” 41. Si totusi vine. Gest de recunostinta: Compostez biletul, ca sa merg pina la Piata Crângasi.
Intrebare: Sînt intr-o ureche? Daca da, atunci ar trebui sa fiu singurul care scoate bilet in conditiile date; daca nu, atunci mai simt si altii ca mine; si sorry folks: De data asta lipseste napolitana traditionala pentru ca astept in mod sincer un raspuns cit se poate de transant. Raspundeti, ca de obicei, in dreapta sus.
Intrebare: Sînt intr-o ureche? Daca da, atunci ar trebui sa fiu singurul care scoate bilet in conditiile date; daca nu, atunci mai simt si altii ca mine; si sorry folks: De data asta lipseste napolitana traditionala pentru ca astept in mod sincer un raspuns cit se poate de transant. Raspundeti, ca de obicei, in dreapta sus.
26 martie 2009
20 martie 2009
Vladimir și Estragon
Cel mai greu lucru pe care poti sa-l ai de facut este sa astepti.
Da.
O asociatie fara logica, en attendant Godot. Il asteptam pe Aanonim dis-de-dimineata, la o ora imposibila, ceva gen 6.30, cind de’abia se luminase si numai tulumbele treceau pe strazi si spalau. Trebuie sa va inchipuiti, mersesem o noapte cu trenul ca sa-l astept in fata la Centre Pompidou, fara sa-l fi vazut vreodata. Imi trimisese numai o poza, fara nici o explicatie (“Un pod prea indepratat”) in care un personaj cu tricou rosu (culoarea tricoului se mai vedea de la distanta aia) mergea in echilibru precar, cocotat pe parapetul unui pod d’Avignon. Si personajul nici macar nu era el.
Cu citeva zile inainte sa vin il intrebasem intr-un e-mail:
– La urma urmei, de unde stii ca nu arat ca Jamie Lee Curtis?
Mi-a raspuns meditativ, dar cit de meditativ poti fi in caractere ASCII:
– Ai dreptate, n-am de unde sa stiu.
Da.
O asociatie fara logica, en attendant Godot. Il asteptam pe Aanonim dis-de-dimineata, la o ora imposibila, ceva gen 6.30, cind de’abia se luminase si numai tulumbele treceau pe strazi si spalau. Trebuie sa va inchipuiti, mersesem o noapte cu trenul ca sa-l astept in fata la Centre Pompidou, fara sa-l fi vazut vreodata. Imi trimisese numai o poza, fara nici o explicatie (“Un pod prea indepratat”) in care un personaj cu tricou rosu (culoarea tricoului se mai vedea de la distanta aia) mergea in echilibru precar, cocotat pe parapetul unui pod d’Avignon. Si personajul nici macar nu era el.
Cu citeva zile inainte sa vin il intrebasem intr-un e-mail:
– La urma urmei, de unde stii ca nu arat ca Jamie Lee Curtis?
Mi-a raspuns meditativ, dar cit de meditativ poti fi in caractere ASCII:
– Ai dreptate, n-am de unde sa stiu.
13 martie 2009
Heisenberg, al doilea
Nu putem cunoaste cu certitudine in acelasi timp pozitia si impulsul unei particule si, prin analogie, incertitudinea nu se poate reduce printr-un chestionar. Pentru ca iata, din cei 45 care au raspuns metacomunicativ intrebarii “Ancussa, tu esti pussin peltica?”, aproape jumatate (22) au hohotit si chicotit, iar fix o cincime (9) mi-au oferit napolitane. Treimea care ma considera impertinent n-ar fi fost nici o problema daca Oblia calatoare n-ar fi optat pentru toate trele: si chicoteala, si impertinenssa, si napolitana, toate in acelasi timp. Eu ce sa mai cred?
`I can't believe THAT!' said Alice.
`Can't you?' the Queen said in a pitying tone. `Try again: draw a long breath, and shut your eyes.'
Alice laughed. `There's no use trying,' she said: `one CAN'T believe impossible things.'
`I daresay you haven't had much practice,' said the Queen. `When I was your age, I always did it for half-an-hour a day. Why, sometimes I've believed as many as six impossible things before breakfast.
Chiar asa, totul este o chestiune de exercitiu. Inchide ochii, respira adinc si gindeste-te:
A fost o obraznicie.
(Sau poate ca nu.)
A fost un banc bun.
(Sau poate ca n-a distrat pe nimeni.)
Ancussa e Anca Tudor.
(Sau cu totul altcineva.)
In orice caz, a fost o obraznicie sa sterg atitea comentarii pe blogul meu.
(Sau poate doar un act de igiena.)
Metroul va intra din nou in greva saptamina viitoare.
(Dar voi ajunge la birou cu masina, si fara urma de intirziere.)
La Bucuresti voi ajunge cu siguranta, asta se stie.
Concediu voi face acasa, intr-o primavara superba.
(Daca nu vom pleca nicaieri. Si daca.)
Si voi fi cu domnu’ Inginer impreuna.
(Daca nu va trebui sa lucreze.)
O sa-si gaseasca o slujba aproape de casa.
(Adica la mai putin de 600 km.)
Va lucra acolo.
(Sau dincolo.)
Inviorat de aceasta gimnastica de dimineata (1, 2, 1, 2, 1, 2) ma voi apropia de Cristian si ii voi spune: Stii, mi se intimpla rar asa ceva, sa spun ceva intr-o doara, cineva sa se simta jignit, apoi sa am senzatia ca orice altceva as spune, voi fi privit la un tilhar la drumul mare. Räuber Hotzenplotz. Crede-ma ca n-am vrut sa fiu impertinent, acru, obraznic, n-am vrut sa tilharesc pe nimeni. Niciodata si pe nici un blog. Imi place blogul tau chiar daca nu pot sa vorbesc despre, hm, stii tu ce.
Apoi il voi pupa dulce pe virful nasului. Asta, cel putin, va fi o certitudine.
`I can't believe THAT!' said Alice.
`Can't you?' the Queen said in a pitying tone. `Try again: draw a long breath, and shut your eyes.'
Alice laughed. `There's no use trying,' she said: `one CAN'T believe impossible things.'
`I daresay you haven't had much practice,' said the Queen. `When I was your age, I always did it for half-an-hour a day. Why, sometimes I've believed as many as six impossible things before breakfast.
Chiar asa, totul este o chestiune de exercitiu. Inchide ochii, respira adinc si gindeste-te:
A fost o obraznicie.
(Sau poate ca nu.)
A fost un banc bun.
(Sau poate ca n-a distrat pe nimeni.)
Ancussa e Anca Tudor.
(Sau cu totul altcineva.)
In orice caz, a fost o obraznicie sa sterg atitea comentarii pe blogul meu.
(Sau poate doar un act de igiena.)
Metroul va intra din nou in greva saptamina viitoare.
(Dar voi ajunge la birou cu masina, si fara urma de intirziere.)
La Bucuresti voi ajunge cu siguranta, asta se stie.
Concediu voi face acasa, intr-o primavara superba.
(Daca nu vom pleca nicaieri. Si daca.)
Si voi fi cu domnu’ Inginer impreuna.
(Daca nu va trebui sa lucreze.)
O sa-si gaseasca o slujba aproape de casa.
(Adica la mai putin de 600 km.)
Va lucra acolo.
(Sau dincolo.)
Inviorat de aceasta gimnastica de dimineata (1, 2, 1, 2, 1, 2) ma voi apropia de Cristian si ii voi spune: Stii, mi se intimpla rar asa ceva, sa spun ceva intr-o doara, cineva sa se simta jignit, apoi sa am senzatia ca orice altceva as spune, voi fi privit la un tilhar la drumul mare. Räuber Hotzenplotz. Crede-ma ca n-am vrut sa fiu impertinent, acru, obraznic, n-am vrut sa tilharesc pe nimeni. Niciodata si pe nici un blog. Imi place blogul tau chiar daca nu pot sa vorbesc despre, hm, stii tu ce.
Apoi il voi pupa dulce pe virful nasului. Asta, cel putin, va fi o certitudine.
10 martie 2009
Chix
O voce de dama binedispusa: Bine ati venit la Lusthansa*)! Daca doriti informatii despre cutare, apasati tasta 1. Pentru orice altceva, pur si simplu asteptati la telefon.
[Muzica saltareata.]
O voce de barbat sictirit: Buna ziua cu Lasthansa*), cu ce va pot fi de folos?
Eu: Blblblblblbl blublu.
El: Va rog sa-mi dati codul de rezervare.
Eu: Wrdlbrnft.
El: E gresit.
Eu: WrdlBrnft.
El: Si asta e gresit.
Eu: WrdlBBBrnft.
El: Si asta e gresit, ah ba nu. Si cind vreti sa plecati la Bucuresti?
Eu: Trulp.
El: Imi pare rau, nu mai avem locuri in clasa dumneavoastra de pret. Doriti in alta zi?
Eu: Trulp trulp.
El: Nici aici nu mai avem.
Eu: Trulp trulp trulp.
El: Nu mai avem deloc.
Eu: Grmppf tk?
El: Nu stiu daca pot sa va schimb clasa de pret, ma interesez pentru dumneavoastra.
[Muzica saltareata.]
El: Bine v-am regasit la Listhansa*) M-am interesat pentru dumneavoastra, pot sa va schimb clasa de pret.
Eu: Ooooh.
El: Va costa 50 de euro taxa de modificare, plus... un moment... [hîrjîieli si clampanituri] plus 300 de euro diferenta de clasa.
Eu: Mtamtamt pzd.
El: Ah, nu doriti? Hm. Atunci va refac rezervarea initiala.
Eu: Grmpf.
El: Cu placere. La revedere cu Losthansa*)
*) Pinocchio, persoana discreta si impartiala, nu va divulga in nici un caz si sub nici o forma numele real al companiei de transporturi aeriene in cauza.
[Muzica saltareata.]
O voce de barbat sictirit: Buna ziua cu Lasthansa*), cu ce va pot fi de folos?
Eu: Blblblblblbl blublu.
El: Va rog sa-mi dati codul de rezervare.
Eu: Wrdlbrnft.
El: E gresit.
Eu: WrdlBrnft.
El: Si asta e gresit.
Eu: WrdlBBBrnft.
El: Si asta e gresit, ah ba nu. Si cind vreti sa plecati la Bucuresti?
Eu: Trulp.
El: Imi pare rau, nu mai avem locuri in clasa dumneavoastra de pret. Doriti in alta zi?
Eu: Trulp trulp.
El: Nici aici nu mai avem.
Eu: Trulp trulp trulp.
El: Nu mai avem deloc.
Eu: Grmppf tk?
El: Nu stiu daca pot sa va schimb clasa de pret, ma interesez pentru dumneavoastra.
[Muzica saltareata.]
El: Bine v-am regasit la Listhansa*) M-am interesat pentru dumneavoastra, pot sa va schimb clasa de pret.
Eu: Ooooh.
El: Va costa 50 de euro taxa de modificare, plus... un moment... [hîrjîieli si clampanituri] plus 300 de euro diferenta de clasa.
Eu: Mtamtamt pzd.
El: Ah, nu doriti? Hm. Atunci va refac rezervarea initiala.
Eu: Grmpf.
El: Cu placere. La revedere cu Losthansa*)
*) Pinocchio, persoana discreta si impartiala, nu va divulga in nici un caz si sub nici o forma numele real al companiei de transporturi aeriene in cauza.
03 martie 2009
Azi după-masă
– Nu sînt cu adevarat aici, i-am spus intinzindu-ma pe canapea. Mi-a zîmbit sibilinic si s-a urcat cu genunchii peste mine, apoi mi-a innodat bratele la spate. Am inchis ochii, incercind sa nu ma mai gindesc la nimic. M-a deznodat, apoi a inceput sa traga de bratul sting. Ceva mi-a adus aminte de torturile medievale.
– Au, am spus, nu foarte convins.
– Nu stiu ce inseamna, mi-a raspuns, punindu-ma sa înot pe uscat. Apoi a luat sticla cu gel si mi-a minjit umarul. Era rece si lipicios. Am inchis iarasi ochii, simtind cum plimba capul cu ultrasunete pe suprafata lubrifiata. Intr-un tirziu, am spus ca prin vis:
– Da, acum sînt aici.
Exact in secunda aia a sunat ceasul. M-a sters de gel cu niste servetele aspre, apoi am inceput sa ma imbrac: ametit si fara nici un chef.
– Au, am spus, nu foarte convins.
– Nu stiu ce inseamna, mi-a raspuns, punindu-ma sa înot pe uscat. Apoi a luat sticla cu gel si mi-a minjit umarul. Era rece si lipicios. Am inchis iarasi ochii, simtind cum plimba capul cu ultrasunete pe suprafata lubrifiata. Intr-un tirziu, am spus ca prin vis:
– Da, acum sînt aici.
Exact in secunda aia a sunat ceasul. M-a sters de gel cu niste servetele aspre, apoi am inceput sa ma imbrac: ametit si fara nici un chef.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)