La noi au înflorit pomii

Din bucuriile vieți campestre

„K is for Kate who was struck with an axe”
(Edward Gorey – Alphabet)

Cum bine se știe, românii aflați în străinătate preferă să nu se știe că sunt români, fapt care descrie una din asemănările lor principale cu nemții.

Mi se pare că vecinii noștri vorbesc românește, zise domnu’ Inginer în timpul muncii educative în grădină, într-o duminică ce trebuie să fi fost a Floriilor ortodoxe. Mimînd nepăsarea, am ciulit urechea. Vecinii cei noi vorbeau un amestec de germană de adopțiune cu română rurală. Gata, am terminat cu cartofii, spuse una din cele două tinere doamne ca în Glissando. („Unde e doamna? La vaci.”) Mi-au rămas ăștia, ce să fac cu ei? Dă-i la vecini, răspunse unul din tinerii domni.

Domnul Inginer avea să descrie relațiile din cele două cupluri ca pe o lume încă în ordine, în acea ordine patriarhală quasiparadisiacă: Ele seamănă cartofi și plivesc buruieni, ei se ocupă de grătar și bere, în rest își pun burta la soare – și au de ambele din belșug. Copilele (pentru că erau și două copile) le ignoră pe ele (cînd e vorba de interdicții) și îi privesc în ochi drăgăstoase pe ei (mai ales cînd e vorba de interdicții), oferindu-le sentimentul unei mîndrii paterne sedative. Una din doamne mi se adresă în germană: Nu vreți să vă dau niște cartofi? Haideți, că sunt nemaipomeniți. Hăă? Păi să știți, n-au văzut pesticide în viața lor (de cartofi), că vin din România. Aha? Luați aici. La plecare, le-am spus (pe românește) la revedere și mulțumim pentru cartofi. Ei n-au sesizat (în continuare paterni, sedați și satisfăcuți), ele și-au păstrat prezența de spirit (cu plăcere).

Dar ce vroiam să spun. Cîteva săptămîni mai tîrziu, de partea cealaltă a grădinii, Doamna Cămătăreasă, Minunata Pantofăreasă, pe scurt vecina de la vest (doamnele de la vaci fiind evident de la est) începu să șușotească cu domnu’ Inginer. Șușușușușu... buruieni... șișișișiși... reclamație la conducere... șoșoșoșoșo... cum o fi putut să facă așa ceva? În traducerea domnului Inginer, vecina de la nord li se plînsese celor doi domni că, în somnolența lor paternă, au neglijat buruienile în așa hal, încît nici nu se mai vedea granița dintre grădini: E primăvară, buruienile îi vor năpădi și ei grădina, apoi vor veni și melcii limax și vor mînca tot ce a mai rămas neacoperit. Domnii îi răspunseseră: Doamnă dragă, buruienile se întind, ce să le facem, dar cînd melcii limax trec granița la dumneavoastră în grădină, să ne spuneți neapărat. Vecina de la nord facu prompt reclamație la conducere, conducerea îi atenționă cu avertisment, iar domnii și doamnele de la vaci și cartofi reziliară la fel de prompt contractul de închiriere în semn de protest. Grădina era temporar orfană. Cum a putut, oh, cum a putut?

Nu trebuie totuși, dragii moșului, să rămîneți cu impresia că vecina de la nord, o nemțoaică get-beget cu nume cehesc, ar fi o vrăjitoare rea, eventual una din alea care poartă pantofi zburători de argint și se tem de apă. Dumneaei mă vizită a doua zi ca să mă întrebe dacă nu cumva vreau o ferigă limbă-de-cerb. Cum feriga îmi amintea de învățămintele și pedagogia bunicii, am spus că da, iar ea m-a luat de mînă și m-a dus la ea în grădină. Aici e, îmi spuse arătîndu-mi un conglomerat verde într-un colț umbrit; mă duc să iau toporul s-o despart. Am intrat în panică, imaginîndu-mi cum dă pe-alături cu toporul, își taie piciorul și moare, la cei aproape 80 de ani pe care îi avea, în brațele mele, cîntînd pe românește „Maria Maria oprește emoragia” fără pic de ureche muzicală și decență. Nunu, lăsați că o despart eu cu cazmaua, uitați aici.

A privit rezultatul cu vizibilă satisfacție și mi-a mărturisit la ureche: Așa sunt eu, încerc mai întîi cu vorba bună, și, dacă nu merge, iau toporul.

Germana fără profesor: Schrebergarten

Apoi, ca un intermezzo între două sau mai multe concedii, s-a întîmplat acel lucru aproape improbabil. Am auzit chicotitul de la mare distanță: Era acea vecină, mereu pe bicicletă, mereu cu aerul că tocmai s-ar întoarce de la o petrecere care s-a terminat prea devreme. Domnu’ Inginer, zice ea, de ce nu faceți și dumneavoastră o cerere? Așteptați cîțiva ani, da’ cine știe, poate vine și mai repede, oricum e mai bine decît să le ocupe turcii pe toate.

Decît să dea turcii, voi fi desigur în asentimentul întregului Facebook de limbă și afiliație română, că mai bine să dea ai noștri. Dar să relevăm obiectul îndemnului. Schrebergarten este o grădină (germ. der Garten) amintind postum de Moritz Schreber (1808–1861), medic și profesor universitar din Leipzig, convins și activ promotor al obiceiurilor sănătoase, cum ar fi profilaxiunea masturbației prin practicarea exercițiilor fizice (în mod special a mișcărilor de spart lemne cu toporul și tăiat cu fierăstrăul), băi reci de șezut, clisme cu apă rece și utilizarea unor aparate inventate și experimentate de el însuși (cîteva exemple contemporane aici, aici și în multe alte locuri). Unul din acele obiceiuri sănătoase, destinate în mod special tineretului, a fost grădinăritul. Iată numai cîteva din avantajele enumerate de Office International du Coin de Terre et des Jardins Familiaux: calitate sporită a vieții în oraș pentru toată lumea, ocupație practică pentru familii, loc de joacă pentru copii și tineret (vezi mai sus), relaxare pentru cei din cîmpul muncii, sentimentul utilității pentru șomeri, contacte sociale pentru imigranți și invalizi, loc de stat de vorbă pentru pensionari (dar despre asta mai încolo).

Detalii practice. Grădina domnului Schreber se compune obligatoriu din trei părți de suprafețe îndeobște egale: o parte frumoasă (flori), o parte utilă (legume-fructe) și o parte locativă (coșmelie și gazon). Echipată cu apă curentă, dar nu și cu scurgere, canalizare, curent electric (cine vrea curent, trebuie să-și facă instalație solară). Sunt interzise, printre altele: gardurile vii de peste 1,40 m înălțime, gardurile moarte în totalitate, mașinile de tuns iarba cu benzină, grătarele cu cărbuni, creșterea animalelor (albine doar cu aprobare specială), plantarea de copaci nefructiferi, ignorarea sau tolerarea bălăriilor și buruienilor de orice fel, dar mai ales a păpădiilor.

Așteptați cîțiva ani, da’ cine știe, spusese vecina chicotitoare, și mă întreb dacă nu cumva îi făcuse cu ochiul domnului Inginer odată ajunsă la punctul sensibil. Am făcut cerere în toamnă, ni s-a aprobat prin martie, și am luat-o în primire cînd ne-am întors din Toscana. Are vreo 300 mp și costă cu aproximație un euro pe zi, plus apa. Am mai dat vreo 600 de euro pentru floră, unelte și coșmelie, sumă pe care o vom primi vreodată înapoi de la cel ce ne va urma. Să mai spunem că 600 de euro este o sumă modică, coșmelia fiind coșmelie și nu palat cum au alții, care ar fi costat eventual mai multe mii.

Voilà.

In memoriam

Cu spășit și fățarnic regret, domnu’ Inginer îmi anunță prin skype dispariția dintre cele lumești a carnivorei noastre Nepenthes. Cineva trebuie s-o fi udat prea mult, sau să n-o fi udat deloc.

În altă ordine de idei a venit toamna. Spre dimineață, temperatura scade pînă pe la vreo 25 de grade, ceea ce mă face să încep să mă gîndesc cum că m-aș putea acoperi cu ceva mai mult decît un cearșaf.

O întîlnire

Monstrișorii de pe pervaz

Incredibila și trista poveste a candidei Esmeralda și a nesăbuitului său grădinar Pinocchio

“...chiuveta cazu in dragoste...”

Ca orice poveste romantica, si cea de fata se bazeaza pe lupta si unitatea contrariilor. Personajul – nu neaparat principal, dar de maxima importanta, caci de la el a pornit totul – este teava de scurgere din baia lui Pinocchio. Si nu o teava oarecare ascunsa prin vreun colt al baii, ci insasi Coloana. Nu baia actuala a lui Pinocchio, nici cea din vremile Carnavalului, ci baia din acele timpuri. (Despre ai carei pereti rosii ca focul mai ricaneaza Colombina si un ziua de azi.)

Acea teava era foarte urîta.

Intimplarea facea ca baia in cauza avea o fereastra foarte mare. Am putea-o numi Dreptate Universala, daca nu ne-am da seama ca, fara acea fereastra, nici urîtenia tevii n-ar fi fost atit de vizibila. Pinocchio insusi n-ar fi fost atit de vizibil sub duș, dar asta e alta poveste. Cu mult inainte sa-si dea seama de propria goliciune, Pinocchio condamna goliciunea tevii:

Aceasta teava trebuie imbracata.

Intorcindu-se de la urmatoarea ora de vioara, Pinocchio facu un ocol pe la cimitir. Prinzessa si Gogoscharski se distantara ostentativ de planuita intreprindere. Cum, nu vreti voi sa treceti pe la bunicu’? Cei doi nu vroiau. Drept care Pinocchio se multumi cu compania veveritelor, iepurilor de casa si cimp, vulpilor, caprioarelor, lupilor si ursilor, isi lua cosuletul, se indrepta spre mormintul bunicului si smulse o jumatate de metru de iedera de pe trunchiul unui copac secular. Ajuns acasa, puse iedera intr-un ghiveci si o cocoță sa imbrace teava dezbracata.

Vrejului de iedera ii dadu numele Esmeralda.

Veni vara si Pinocchio pleca in concediu. La buna intelegere cu vecinul, Herr A., istoric, politolog, tehnician genetic si gradinar, cel care pe timp de ploaie se plimba pe sub ferestre fumind ca o locomotiva si pe vreme buna statea pe sub copaci cu halba de bere medievala, Pinocchio o duse pe Esmeralda in gradina fermecata, printre flori de colt, lalele pestrite, bujori de munte, gentiane si laba gistei. Veni toamna si Pinocchio se intoarse din concediu.

Esmeralda inflorea si inmugurea.

Si tot asa in fiecare an.

Dar veni si anul departirii. Conform ritualului, Pinocchio il intreba pe Herr A.:
– Saru’ mina, miine plec in concediu, imi dati si mie voie sa-mi las iedera la dumneavoastra in gradina?
Herr A. il privi pe Pinocchio cu ochi tulburi si ficsi:
– Cumparati timbre postale in valoare de treizecisisase de euro si patruzecisiunu de centi?
Pinocchio il privi pe Herr A. cu ochi uimiti si neintelegatori:
– Bine dar... nu am nevoie.
Fara sa spuna macar un singur cuvint, Herr A. se rasuci pe calciie si disparu in adincimile grotei fumeginde care ii servea drept birlog. Si Pinocchio pleca in concediu. Pinocchio se intoarse din concediu. Pe tot drumul de la gara spre casa, Pinocchio se gindi la Esmeralda, plin de bucuria revederii.

Dar Esmeralda nu mai era.

Pinocchio isi puse cascheta de Sherlock Holmes (pe acele vremuri un cunoscut bar gay cu karaoke din vecinatatea Operei bucurestene), lua lupa cea mare din cui si porni pe urmele disparutei. In tufa de agrise gasi agatata o crenguta de iedera uscata. La radacina tufei zacea o jumatate de arac. Cu sufletul greu si plin de revolta, Pinocchio il privi pe Herr A. in ochi si il intreba ce s-a intimplat cu candida Esmeralda. Herr A. raspunse exoftalmic si lugubru:

– Au fost distrugeri ENOORME.

Dupa mutare, intr-o seara, in timpul unei furtuni ca cea de ieri dar nu alergind bezmetic prin parc, ci la adapostul ferestrelor termopane bine inchise, Pinocchio si cu noul sau vecin, Hans-Peter, aveau sa stea la un pahar de vorba trecind in revista timpurile de alta data si, odata cu ele, degustind stranietatea personajelor de legenda ca pe un vin foarte vechi. Cind nu stii ce sa spui, sau cind nu ai alt raspuns mai bun, avea sa mediteze Hans-Peter, spune pe ton funebru: Au fost distrugeri ENOORME. Tare as vrea sa-l vad si eu pe ala care mai stie ce sa raspunda.

Mărțișor

Exact la timp, a inflorit in gradina mea cea noua primul trandafir, pe nume Amadeus. Vi-l ofer.

...și nu numai

Trandafiri...

Salita


Pomponela, în toată splendoarea


Golden Celebration


Hinz Winkler (un celebru bucătar, clasic in viață)


Amadeus


Rhapsody in Blue (da, culoarea e adevărată!)


Seară de vară

De șapte ori rouă, dis-de-dimineață

Pomponela, cu rouă:



Rouă pe Friesia, care binevoiește să miroasă numai dimineața:



Rouă pe Dama de Cupă, prietena de nădejde:



Rouă pe Roza Domnului Inginer, cadou de ziua lui în buchet acum trei ani, și de atunci crescută în grădină:



Rouă pe Nostalgie, de două ori, pentru ca este atât de frumoasă:




Gloria Dei!

Șapte poze printre picături

Mai intâi, mac uriaș pleoștit în ploaie.



Apoi, Nostalgie cu picaturi minuscule. Cum altfel?



În al treilea rând, Dama de Cupă, vitează ca întotdeauna.



În al patrulea, Pomponella.



Într-un moment de respiro, a cincea la rând, madame Louise Odier, veche roză de Bourbon cu parfum clasic.



În al șaselea rând, bujorul ciufulit și în culori kitsch. Se deschide întotdeauna în ploaie, nu l-am văzut până acum niciodată intact.



În fine, sparanghel cu steak de somon. Sparanghelul prăjit scurt si fierbinte, apoi inundat în vin alb și lăsat să se aburească. Somonul la fel, fără vin și fără abur -- la grătar ar fi fost chiar mai bine, dacă am fi avut grătar. Sosul este genial și unicat: Iaurt, frunze fragede de salvie, câteva de pătrunjel, zeama de la o jumătate de lămâie, sare si piper. Ah, să nu uităm: un cătzeluș de usturoi. Totul în mixer. Ornament: frunze de coriandru. Se rotunjește bine cu vin de la Aldi, denumit modest și ieftin Vino Bianco de Sicilia (bio), 2,50 euro. La gust, un fel de Riesling, generos în arome și bine temperat în acid.

(Desertul se trece la secret, fiind obscen.)

În grădină

Iata rododendronii pe care Madelin i-a vazut in vis. Apoi macul urias, ceapa si doua soiuri de trandafiri: Harlequin si Golden Cover. Restul se fandosesc inca. Dar ii asteptam cu rabdare.

Mama șoselei Ștefan cel Mare

In zile trecute dar mereu prezente precum pisicile multicentenare, ii povesteam lui Vlad despre traseele labirintice ale Mahalalei müncheneze si misterele lor. Unele din acele trasee culminau in fata la Detterbeck, cofetaria cu cea mai buna inghetata care se poate minca vreodata. Adevarul, cu majuscula.

De 1 Mai, in fata la Detterbeck, serbare populara cu manele bavareze la microfon. Printre cintece cu iodeladihihohihi, mici scenete de Théâtre Guignol local. Ploua, raminem sub copertina inghesuiti unii in altii, cucoana de alaturi fumeaza, ploua in castronul fantezi cu un rest de inghetata topita. Replicile de pe scena ajung la noi printre siroaie. Se opreste si o pornim spre casa.

O gradina, cred eu, vine de la o Mama Universala. Mama pamintului bolovanos pe care ma stradui sa il cultiv de trei ani si mai bine, mama nucului din fundul gradinii pe care am indraznit sa-l tund, mama gardului viu de tuia si a musuroiului de furnici pe care tzopaie domnu’ Inginer din cind in cind. Si mai ales mama noastra, severa, care ne ofera strictul necesar, fara sa ne rasfete, si care ne ia de urechi cind facem prostii.

Nu este de mirare ca scena are loc in mijlocul gradinii. Tema fiind pecuniara, s-ar discuta in principiu intre patru ochi si patru pereti. De data asta insa actioneaza un principiu mai puternic: Mama lui Stefan cel Mare este in plina actiune educativa, si asta se face sub ochii comunitatii. Pedeapsa este astfel ancorata in natura si colectivitate, deci justificata si fara drept de apel. Un autodafé poate sa doara pe ici si colo, dar face bine. Replicile sunt strigate pentru urechile vecinilor, gesturile sunt largi ca sa se vada de dupa perdele. Am trei fii si zece nepoti, suna sentinta, iar odraslele trebuie hranite cu laptele dat de casa si gradina sub forma de chirii. Nu exista alternativa, nici indurare: chiria trebuie marita. Pff, da’ ce, raspunde domnu’ Inginer, noi suntem carnetul dumitale de economii? Mama Universala tremura de furie. Tremur si eu in secret si ma fac tot mai mic sub replicile tunatoare. Ca un copil rau ce sunt, intirzii sa raspund: Da, mama, asa e, te rog sa ma ierti ca te-am suparat, platesc imediat.

Momentul adevarului: Cucoana a gasit coarda sensibila si o zdrangane din rasputeri. Pentru aceeasi scena la Teatrul Popular am fi platit din greu biletele de intrare. De 1 Mai, teatrul e gratis si in aer liber, in fata la Detterbeck. Odata dezvaluit, mecanismul este demontat.

Rămânem. Cornuburții, madam!

Cântareața cheală sau Germana fără profesor

Lectie pentru avansati, heh.

Freund inseamna prieten (engl. friend), freundlich prietenos sau politicos (engl. friendly), iar Scheisse ceea ce stim cu totii ca inseamna (engl. shit). Cel din urma se foloseste in combinatii pejorative cum ar fi Scheisswetter desemnind o vreme insuportabil de proasta sau Scheisskarre o masina veche si rablagita.

O combinatie ceva mai speciala este expresia scheissfreundlich. Se refera la atitudinea cuiva care se straduieste din greu sa pastreze o aparenta politicoasa si iti adreseaza zimbete slinoase desi ti-e clar ca mult mai bucuros ti-ar trage doua perechi de palme sau te-ar scuipa intre ochi.

Te bate prieteneste pe umar si iti spune: Mai informeaza-te, mai informeaza-te. (Ca sa vezi, de exemplu, ca pentru o asemenea chirie nu mai gasesti un asemenea apartament bașca cu gradina, sau pur si simplu sa te informezi ca sa iti gasesti ceva si sa te muti cit mai curind.)

Domnu’ Inginer si cu mine ne-am promis reciproc ca, dupa ce vom fi predat locuinta, inainte sa iesim pentru ultima data din ea pe post de locatari oficiali, sa citam cu savoare replica: Come on, Leonhard, we’re off.

Ne mutam, deci.

Toată iarna am crezut că e nelocuită

Grădina, azi

Și mâine? Mâine vine proprietăreasa să ne facă scandal că nu-i plătim chiria mărită, și că dacă nu ne place să ne mutăm.

Muguri

De primăvară, violete din gradină