Bancuri

Stateam cu gura cascata si priveam in tavan. Dr D montase acolo, pentru distractia pacientilor, un televizor plat. A murit Mosi, au spus, si cum pe una din asistente o chema Rosi, am crezut ca de ea era vorba. Rosi se invirtea pe linga noi, ceva facea ea, nu puteam sa intorc capul sa vad ce anume, deci probabil ca era vorba de un banc -- ori de unul foarte prost, ori de unul pentru insideri. Uitindu-ma din nou la televizorul din tavan, pus pe un canal de stiri, am vazut ca totusi de altcineva era vorba.

Rudolph Moshammer, pentru prieteni Mosi, una din figurile reprezentative ale orasului München. Creator de moda ("tzar al modei"), desi m-am intrebat intotdeauna din ce traieste pe picior mare, pentru ca moda lui, prezentata in vitrina unui magazin de pe Maximilianstrasse, nu avea nici pe departe clasa unui Lagerfeld sau a unui Joop. Peruca cu carare pe mijloc, neagra ca pana corbului (intr-o tara in care majoritatea populatiei este mai mult sau mai putin blonda), intregita de mustata din anii '40. Tema preferata a ziarelor de bulevard: La petrecerea X in aer liber, batea vintul si peruca lui Mosi o luase la vale. Si totusi nu stia nimeni cum arata Mosi fara peruca. Apoi Daisy, pe care o tinea mereu in brate (sau ma rog, in poala, dupa caz), mica, latoasa si cu o funda in virful capului. (In varianta sintetica, Daisy putea fi cumparata la un pret modic din acelasi magazin din Maximilianstrasse.) Pina acum citiva ani, din imagine facea parte si Frau Mama, cu parul ei violet, care intimpina clientii in magazin.

Un excentric, dar unul simpatic. Se ocupa in mod special de vagabonzii orasului, ii ajuta, intretinea camine pentru ei. Se mai stia despre el (si se stia bine!) ca umbla noaptea in Rollsul lui alb prin oras, cu Daisy in poala, oprea in dreptul citeunui tinar bine-crescut si il intreba daca nu vrea sa-l insoteasca. Asta i-a fost si sfirsitul: Un bucatar irakian l-a insotit, s-au uitat trei ore la filme porno, au facut amor, bucatarul a cerut 2000 de euro, Mosi a refuzat, si bucatarul l-a strins de git cu firul de la telefon, pe la spate. Politia l-a prins in timp record, dupa amprentele genetice. Urmeaza inmormintarea in sicriu de cristal: ca Alba-ca-Zapada, spun ziarele de azi.

A cautat-o cu luminarea, am comentat eu. Oare cum a putut sa traiasca, a comentat domnul Inginer, o viata intreaga fara un partener cit-de-cit stabil?

Meditam la aceasta intrebare in plimbarea mea matinala spre statia de autobuz. Fara indoiala, una din urmarile interdictiei si ilegalitatii. Sunt atitia care au naivitatea sa creada ca se poate trai si asa, oricum. Si ca, in momentul in care interdictia este ridicata, toate problemele se rezolva. Fiecare homosexual isi gaseste imediat partenerul ideal, si traiesc impreuna fericiti si tineri pina la adinci batrineti. Nu ramin urme, cicatricele se vindeca si dispar. Iar noi, dupa aia, putem sa ridem sanatos si politically correct, si sa spunem ca "nu numai pentru asta il stimam noi".