24 ianuarie 2008

Învierea domnului Doctor

Pentru a scula din morți bolnavul după o raceală din aia sănatoasă, i se dă o zupă de pui zdrăvană.

În jurul prînzului, termometrul arată nouă grade și ceva (afară), soarele strălucește. Părăsim fofoliul și ne înfofolim extra. După un colț, la farmacie, pentru refacerea proviziilor de leacuri destușitoare. După colțul celălalt, la de-ale gurii. Șase aripi de pui (tacîmuri), țelină, pătrunjel, rădăcină de pătrunjel. Ba nu, rădăcina nu se vinde decît cu toptanu’, ce daca pachetul era desfăcut in raft, altfel nu stie cassa să încasseze. Refuzăm politicos, jumătate de kil e mult prea mult, iar bombane domnu’ Inginer dacă o găsește mucegăită în frigider. Morcovi și ceapă avem acasa. Totul se fierbe pînă la uitarea de sine, apoi se manincă aburind, cu pâine făcută în casă de domnu’ Inginer. (Ar merge și o tzuiculiță, dar ne abținem.)



La felu’ doi, mergem mai departe spre Orient și ne gîndim la Zaza. Pilaf arăbesc cu surprize: nuci, alune, cashew, stafide, minimorcovi și mazăre congelate, cubulețe minuscule de ardei gras și roșu să-i dea culoare. Presărăm pătrunjel tocat, coriandru n-avem.



La desert, dulceață de cireșe amare făcută de Diotima și păstrată cu sfințenie în dulap. E de fapt un cadou pentru domnu’ Inginer, și dumneaei ne-a interzis cu strășnicie să ne atingem de ea. (Facem o exceptie.)

12 comentarii:

Zaza spunea...

Mor după eticheta aia scrisă de mână şi după pilaw.

Get better.

PS: Da, gutuile sunt fade. Sâc!

Anonim spunea...

Imi place teribil aspectul estetic al supei. Felicitari! Nu pot decat sa seper ca gustul a fost pe masura...

De dulceata nu vreau sa vorbesc. Oricum ciresle sunt amare.

Anonim spunea...

PS: Iar faptul ca am mancat un e din comentariul de mai sus nu inseamna ca mi-e pofta de dulceata. Poate doar faptul ca trebuie sa dorm mai mult.

Pinocchi0 spunea...

Atunci impartirea e clara: Zupa e pentru prinploaie, pilaful arabesc si eticheta scrisa de mina pentru Zaza, iar ciresele imi ramin mie. Ciresele sunt amare? Mai bine decit radacinile. Haaaaha!

Zaza spunea...

Oh la naiba cine scrisese chestia aia? Zaharia S.?

Zaza spunea...

În altă ordine de idei, ai căsăpit borcanul ăla pe trei sferturi?

Mi-e rău.-- :)

Pinocchi0 spunea...

Zaharia Stancu, da *LOL* Asta era un test (nu la adresa ta), sa vedem cine isi aduce aminte. Daca as sti ca cititorii mei ar fi toti scoliti pe vremea "odioasei dictaturi si a sinistrei sale sotii", nu as avea dubii. Mai tirziu, imi inchipui ca nu s-a mai stiut de el, nu obligatoriu. O fi bine? N-o fi bine? Printr-a XIa am avut de citit dintr-un foc trei romane taranesti: Rascoala, Descult si Morometii. Le-am luat in ordine, si la Morometii am clacat. Reactia adversa a fost atit de puternica, in cit nu am mai citit Morometii nici macar pentru bac. Nu l-am citit nici pina in ziua de azi. Dar cine stie...

Cit despre borcan: Acum este spalat, curat, si asteapta in vreun colt al bucatariei sa imi fac drum la containerele de recycling. Dezvinovatirea: Dulceata de cirese amare e o trufanda care nu se maninca cu polonicul. I-am interzis asta pina si domnului Inginer, adica apropitarului (ce impertinenta din partea mea, nu-i asa?), drept care (1) domnu' Inginer nu s-a mai atins de dulceata, (2) eu am degustat-o la ocazii speciale (bronsita fiind una din ele), in medie cam o data pe luna in cantitati homeopatice si (3) asa se face ca borcanul a supravietuit peste ani (vezi data de pe eticheta).

Afara se innoreaza progresiv, The Unspeakable asculta Leonard Cohen (il recunosc dupa basi), aux armes, citoyens! La containere!!!

Pinocchi0 spunea...

PS Cit de tare ne-ar displace Zaharia Stancu, a meritat sa existe in literatura romana chiar si numai pentru bancurile despre el si Arghezi. (Desi, in situatia de fata, ar trebui sa il puna cineva fata in fata cu Marin Preda. Ce zici, nu facem o leapsa pe chestia asta? ;-)

Zaza spunea...

Da-i bice! :)

Zaza spunea...

... cu condiţia, necesară şi suficientă să părăseşti fofoliul, heh.

Pinocchi0 spunea...

Necesara da, suficienta ba. Miine, de exemplu, voi lua drumul biroului. Acolo ma asteapta, evident, un scaun adecvat si suficient de comod (ergonomic), pe care totusi nu l-as numi fofoliu. Daca asta ajunge pentru acea leapsa... ramine de vazut :-)

Zaza spunea...

Eu zic că da. Doar să mă pun pe picioare: am impresia că am să mai iau nişte medical. Fir-ar.