Nostalgia

Activitatea lui Vlad de cercetare a amorului si meandrele Internetului au provocat intr-o buna zi intilnirea a doua lumi cum nu se putea mai diferite. Dar ce spun eu, intilnire, asta a fost o ciocnire in toata regula si pe toate planurile, cu explozii, schije, ricosari, victime nevinovate... De vina-i numai primavara, si poza rozalie de pe Magic Love, cu o duduie fara imbracaminte vizibila si rujata ca o bathing beauty din filmele mute...

Si aici vine domnu' Inginer, mi se uita pe ecran si incepe sa silabiseasca Iti po-ti im-agina o luuume in ca-re fiecare persoana a in-teles ca s-s-s-singura ei res-pon-s-abilitate este sa tra-iasca magia existentei din jurul ei ? Aaaaa-cea lume, iti este acum la in-de-mana. Eu ii spun ca nu merita osteneala, asta e un fel de roman ieftin din cele care se vind prin gari, iar el imi raspunde ca ce, eu nu am inceput sa citesc in germana cu ziarul Bild? Recunosc, asa e. Bof.

In definitiv, si asta este tot o consecinta a constantei cosmologice de care vorbea Vlad. Sau un fel de luna plina care, in combinatie cu primavara, face pisicile jumulite si slabanoage sa se plimbe prin stresini si sa miaune noaptea, cind noi incercam sa dormim pentru ca a doua zi ne asteapta proiectele. Si daca ne sucim in pat de pe o parte pe alta sfîrîind ca micii pe gratar, atunci pretextam ca pisicile sunt de vina (eventual aruncam cu papucii pe geam dupa ele), apoi ca pe luna plina oricum nu se poate dormi din motive cosmofiziologice. Si asta nu e departe de adevar. Dar n-am recunoaste, Doamne fereste, ca si noi am raspunde acelor legi si forte de atractie: only dead fish swim with the stream, scandam.

As mai spune, Vlad, ca, odata simtita acea atractie, odata traita cautarea, vom avea pentru totdeauna in memorie amintirea ei, un ceva care ne face sa stam o viata la usa unui amfiteatru si sa veghem la respectarea unor reguli pe care studentul comun nu le intelege. Uite, imi amintesc, pentru ca tocmai auzeam pe Swiss Jazz 'In The Air Tonight' (hold on!), dar nu cu Phil Collins, ci in stil cool jazz, imi amintesc originalul:

Sa fi tot fost prin februarie '82, cind ma rupsesem -- fara voia mea -- de tot si incepusem ingineria, un studiu dureros de prozaic, si ma simteam ingrozitor de singur. Eram cu Mihaela si Iulia in Club A, era inca foarte devreme (nu mi-a placut niciodata sa umblu noaptea prin oras), inca nici nu dadusera drumul la muzica. Eram doar citiva, stateam prin colturi si susoteam. Apoi au venit tobele, treptat, si -- nu, nu am dansat, pentru ca as fi fost singurul si toata lumea s-ar fi uitat la mine usor nedumerita. Dar ceva din mine dansa, si nu pe podeaua acoperita cu gresie, ci mult mai sus si mai departe.

E un cintec scurt, nu tine nici macar 5 minute. Am intrebat la Google, am ajuns la YouTube si iata-l:


"I don't know what this song is about. When I was writing this I was going through a divorce. And the only thing I can say about it is that it's obviously in anger. It's the angry side, or the bitter side of a separation. So what makes it even more comical is when I hear these stories which started many years ago, particularly in America, of someone come up to me and say, 'Did you really see someone drowning?' I said, 'No, wrong'. And then every time I go back to America the story gets Chinese whispers, it gets more and more elaborate. It's so frustrating, 'cos this is one song out of all the songs probably that I've ever written that I really don't know what it's about, you know." - Phil Collins

Vedeti, nici Phil Collins nu stie despre ce e vorba in cintecul asta. L-a scris pe cind divorta, ca si mine atunci, o lume intreaga se prabusise, si urmatoarea abia se intrezarea, doar atit cit sa te cheme, dar sa nu stii incotro. In rest, moda anilor '80, draguta in felul ei, dar nu-ti mai vine sa iesi pe strada imbracat asa. Si efectele video de atunci, nitel caraghioase. Doar luna de carton e adevarata.