Lui Vlad, care nu mă crede

Dupa numitele altercatii, ce poate fi mai potrivit decit un curs de “Cum sa conducem efectiv in practica”. Si desigur ca nu de condusul masinii e vorba aici, asta am invatat-o la inceputuri, cam in perioada cind Gogoscharski descoperea graiul articulat si injuraturile românesti. Pai sa vedem:

Se egzistă (aferim Zaza!) trei stiluri de conducere: laissez faire, tranzactional si transformational. Primul duce la haos, al doilea la excese de autoritate, al treilea e raiul pe pamint. Drept care ni se esplică transformatiunea dupa principiul pedagogic: Spune-mi si o sa uit, arata-mi si o sa tin minte, implică-mă si o sa invăț. Iaca implicarea: Domnii mei, ne spune domnul nostru (un fel de Vucea mai tinar), povestiti-ne aici de fata o situatie-problema din viata dumneavoastra de mari conducatori. Domnii de ambe sexe fac grupuletze-grupuletze si isi spun păsurile: Medicul-sef ii pune sa implanteze măsele pe studentii care habar n-au, iar cei care stiu se revoltă. Doctoranzii trebuie sa pregateasca lucrari de congres si n-au timp sa isi scrie tezele de doctorat. Trei laborante de la radiologie se iau de păr in mod sistematic de trei ani incoace, si nimeni nu reuseste sa le impace.

Boooooon, si acum sa aplicam modelul conducerii transformationale. Domnul Vucea se plimba de la o grupa la alta si intreaba: Ati gasit aplicatia? Pai n-am prea gasit-o. Ei, raspunde el cu intelegere parinteasca, modelul nici nu trebuie sa se poate aplica intotdeauna, in cazul asta se face asa si asa... (Urmeaza taclale.) Discutia finala: V-a placut modelul? Pai da, da’ nu prea se aplică. Aaa, pai nu trebuie sa se aplice intotdeauna. (Urmeaza alte taclale.)

Nu se aplică si nici nu trebuie sa se aplice, iar de vorbit in grupa mea oricum nu pot sa vorbesc: In acelasi timp cu un director de clinica universitara nu ca n-ar fi politicos, dar nu merge. Asa ca ma sprijin intr-un cot si ma uit in jur.

Domnul Vucea e stropit discret cu noroi pe pantofi si mansete, ceea ce e o performanta: Zloata a fost saptamina trecuta, intre timp gerul a uscat tot. (Naked-as-we-come stie ce stie.) Cureaua si-a pus-o pe linga gaica din fata dreapta. Un nasture de la camasa alba, ultimul de jos (ala care de obicei nu se vede) e cusut cu ata rosie. Vorbeste o bavareza de mi se ofilesc urechile, si imi da impresia de poveste cu Pacala: El o fi crezind? Ca psiholog, desigur ca stie ce este distanta sociala; se propteste de masa mea, imi rasfoieste prin hirtiile pe care iau notite ca sa arate tuturor unde e chestionarul, si ma gindesc ca daca tot se fîtîie atita la nasul meu, poate ca vrea sa ii cedez locul. (Sau mai bine sa-l tin in brate?) Asa-mi trebuie daca stau in prima banca, in spate as fi fost cel putin mai aproape de platoul cu sandvisuri.

Am pus pariu cu mine insumi ca reusesc sa nu scot o vorba timp de trei ore de curs. La sfirsit, ne intreaba ce invataturi am tras. O intreaba pe madam de vizavi, sare la dom’ Profesor, sare la medicul sef de la radiologie, sare la duduia istorica din mijlocul salii. La sfirsit de tot, ma intreaba si pe mine: am pierdut pariul. No, pai daca vrea sa stie, atunci hai sa-i spun. Johnny dear, your mouth is open.

Dis-de-dimineata, sefu’. Si el vrea sa stie.