Una din multele intrebari care apar la iveala, deocamdata implicit, din comentariile furtunoase ale domnului Alex Leo se refera la natura blogului. Nu voi incerca o definitie proprie, ci voi aminti de definitia originala: Un blog este un web log, adica un jurnal zilnic (log) pe web. Pina aici, nimic mai simplu. Dar de aici incolo mai sunt de facut citiva pasi.
Prima consecinta: Blogul este un spatiu personal, uneori privat. Diferenta intre personal si privat nu este foarte mare. Cineva isi poate pune casa la dispozitia publicului sub forma de, sa zicem, muzeu. Casa ramine un spatiu personal, chiar daca este public, dar vizitatorii ramin vizitatori, iar contextul impune acelasi cod de comportament ca in orice vizita. Pentru cine nu respecta codul, exista un spectru larg de reactii coercitive, de la atentionarea amabila pina la excluderea prin mijloace tehnice si sanctionarea prin litera legii.
Mai departe, se pune intrebarea in ce mod foloseste proprietarul acest spatiu personal si care este efectul utilizarii. O prima posibilitate este grassroot journalism-ul, gaselnita de-a anilor ’70 care si-a gasit suportul tehnic in webul 2.0. Mult mai interesant insa mi se pare blogul ca suport de comunitate. Exemplul cel mai apropiat este Mahalaua, si nu in sensul strict al blogului lui Vlad Stroescu, ci in sensul mai larg, al grupei de prieteni (initial virtuali, dar devirtualizati treptat) care s-a format in ultimii ani pornind de acolo. Numele lor se gasesc pe blogroll.
O comunitate are o activitate caracteristica, bazata pe rituale. In cazul blogurilor: comentarii, intimpinarea vizitatorilor, includerea in (sau excluderea din) blogroll, leapsa, brainstormingul, toate cite le cunoastem. Si, foarte important, o comunitate are in general si un produs al activitatii. Aici se creeaza artefacte culturale, in sensul “obiectelor produse prin activitatea umana” (DEX), care au o semnificatie bine stabilita si negociata in contextul dat, care structureaza interactiunile si sustin memoria colectiva. Artefactele au forme varii, de la artefactele conceptuale, majoritare in Internet, pina la obiectele strict materiale. Dar aici am intrat deja intr-o zona foarte specializata.
Ce vroiam sa spun – si cu asta ma intorc la comentariile domnului Alex Leo si la anumite judecati de valoare explicite: Dumnealui, mi se pare mie, evalueaza blogurile dupa criteriile jurnalismului, evenual ale criticii literare, iar rezultatul este – sa ne mai miram? – catastrofal. Dar gresit: In mod logic, criteriile jurnalismului se aplica acolo unde exista intentia de jurnalism, si criteriile criticii literare acolo unde exista intentia de creatie literara. Dintre blogurile pe care le cunosc si le citesc regulat, prea putine sunt cele care au astfel de pretentii. Scopul este, cum spuneam, in majoritatea cazurilor, activitatea comunitara in sine, iar produsul este o colectie de artefacte culturale. Daca pe acestea vrem sa le evaluam, atunci avem nevoie de criterii de valoare corespunzatoare.
Va urma.
40 de comentarii:
o altă comparaţie pe care o găsesc mai apropiată este aceea dintre blog şi curtea din faţa casei. Un spaţiu public şi privat în acelaşi timp. Privat pentru că este curtea mea, în care sunt liber să mă desfăşor cum cred de cuvinţă, să stau cu ochii în soare dacă vreau, să îmi întind picturile guaşe, să recit poezii sau să dansez o sârbă. Sau, în cele mai multe cazuri, să stau cu prietenii la un ceai şi o palavră. Public, pe de altă parte, pentru că gardul nu e înalt - se vede din strada -, ţambrele sunt rare şi poarta descuiată. Dar, faptul că e un spţiu public nu înseamna că e un spaţiu ...public. Nu înseamna că aparţine, în egală măsură, tuturor, şi ca totţi au DREPTUL la acest spaţiu, la fel cum au dreptul să stea pe banca din parc.
Comentariile şi stilul d-lui Şerban au parţial, dar numai parţial, motivul prezentat de pinocchio aici (abordarea ca jurnalist sau ca critic literar). În cea mai mare parte, însă, motivele d-lui Şerban sunt mult mai prozaice şi mai pragmatice (crede dânsul).
Azi blogul meu implineste 6 luni. Ma bucur ca am avut initiativa asta si ma bucur ca inca mai am timp si tarie sa il incep pe al doilea (probabil din ianuarie/februarie, deocamdata este in lucru). La acest moment aniversar imi pun o serie de intrebari si le gasesc o serie de raspunsuri.
1. Este un blog diferit de orice alt fel de pagina de internet?
Nu. Un blog este la fel de autoritar si definitiv ca orice alta pagina web, adica in foarte mica masura. Ce difera totusi fata de pagina joacadeamine.ro si orange.ro este ca a mea este mult mai usor de adus la zi si permite o interactiune mai mare si mai activa (orange.ro nu o sa aiba niciodata comentarii la noile tarife din pachetul x sau y). Dar cititorii privesc cu aceeasi seninatate ambele pagini. Motivele sunt incerte. Intentiile sunt multiple. Reactiile sunt uneori exagerate.
2. Care este autoritatea unui blog?
Autoritatea unui blog este cea data de cititorii sai. N-ar trebui sa mai continui si dupa propozitia asta, dar o fac. Asa cum se poate verifica o sintagma in google iar raspunsul sa depinda de gradul de alfabetizare al utilizatorilor (pentru orice cuvant din limba engleza care are o grafie dificila numarul de rezultate pentru cuvantul scris gresit este mai mare decat cel al rezultatelor cu cuvantul respectiv scris corect), la fel poate fi citit si un blog. In primul rand cu relaxare. Apoi cu mintea deschisa. Si nu in ultimul rand, cu bun simt. Nu te obliga nimeni si nimic sa revii. Dar daca o faci, si aici urmeaza
3. Ce ne aduce nou un blog?
Pai in primul rand o organizare mentala a unui om, care alege - si prin cuvantul asta am spus tot - sa isi povesteasca fragmente din viata, ganduri, amintiri, pareri, aventuri, turism, bucatarie, reparatii auto, emotii meteo si sport. Si asta poate sa te atraga sau nu. Este la fel ca in viata reala, si cred ca oamenii care mai au legatura cu viata reala vor intelege ce vreau sa spun. Eu cand intalnesc pe cineva am sentimentul ca pot sau nu pot vorbi cu persoana respectiva, mai mult sau mai putin, mai des sau mai rar, mai intim sau mai distant. La fel este si cu blogurile. Avem alegerea de a citi sau nu un blog. Am multe bloguri care imi sunt simpatice. Si multe care imi sunt antipatice, drept pentru care, necrezand in izbavirea lor, nu le vizitez.
In al doilea rand, ne aduce ceva ce presa nu poate sa aduca. Daca e sa ma refer la jurnalismul clasic, acesta are o reteta de comunicate, interviuri, sondaje si filtru personal care nu va aduce niciodata, datorita cadrului, gradul si intensitatea de informatie pe care ti le va aduce lectura blogosferei. Un search simplu pe google 09/11/2001+blog+new york este un argument suficient, asa ca nu voi mai continua ideea.
In al treilea rand, informatia pe care o vom gasi intr-un blog ne mobilizeaza si ne activeaza un filtru. Nu voi rezona niciodata cu o intrare care explica un exercitiu de matematica, dar voi rezona etern cu o postare despre ciorapi. Assta nu inseamna ca am filtru pe tag ciorapi, ci ca ma las surprins in mod placut de cei care, incepand cu dragul de Pinocchio, au scris despre asta. Si atunci nu trebuie sa imi pun problema altfel decat ca trebuie sa fiu vigilent si sa citesc numai ceea ce ma intereseaza. Si sa fiu constient ca daca ceva nu ma intereseaza, asta inseamna automat ca respectivul autor al respectivului post nu ma saboteaza, ci pur si simplu scrie despre altceva.
In al patrulea si ultimul rand, exista posibilitatea de a comenta. Eu sunt adeptul moderarii comentariilor si in cazuri extreme (au fost trei pana acum) ban-ului i.d.-ului persoanei in cauza. De ce? Pentru simplul motiv ca si comentariile sunt imaginea celui care detine blogul. Si cu toate ca exista o serie de reguli nescrise (dar despre care cred din ce in ce mai frecvent ca ar trebui scrise ca sa nu mai fie atatea abateri), exista si o serie de premise care ar trebui sa usureze munca de comentator de bloguri (pe care o fac oameni interesati si oameni cu prea mult timp liber la dispozitie deopotriva). si anume:
- un blog nu va schimba niciodata omenirea;
- continutul unui post nu reprezinta decat parerea autorului si practic toate propozitiile incep cu 'eu cred', 'am crezut', 'm-am gandit', 'am inteles', 'am tras concluzia' toate la persoana 1 singular, desi in htm display nu vedem nimic din propozitiile astea, decat foarte rar. poveste lunga scurta: un blog, la fel ca si biblia, la fel ca si revista cosmopolitan, la fel ca si mersul trenurilor, nu va exprima niciodata vreun adevar etern
- un blog este o modalitate personala de exprimare, care implica si interactiunea, dar aceasta nu este nici obligatorie, nici solicitata expres, nici tamaduitoare
Si cred ca deocamdata asta era tot.
:*
Octavian
Am inteles ca va urma.
Poate in urmare se va gasi raspuns si pentru o curiozitate de-a mea: cine si de ce s-ar putea simti amenintat de bloguri?
Nu inteleg incrincenarea cu care este atacata uneori aceasta activitate. Care e cel mai mare rau pe care il poate face un blog? Adica subscriu: 'un blog nu va schimba niciodata omenirea.'
Ok, pentru că isprăvesc un bilet restant şi pentru că ştiu că la tine comentariile sunt întotdeauna binevenite, my two cents on the blogging issue.
Am mai spus-o, am mai scris-o: mie blogul mi-a schimbat viaţa, adică a început să pună nişte lucruri în ordine.
Dar, ca şi pe stradă, de-altfel, prezenţa mea e nemaipomenit de controversată. Primul tău comentator de astăzi, de pildă, m-ar unge cu catran şi m-ar lega de gardul primăriei Ploştina, dacă ar putea. Alţii îmi scriu - şi chestia asta mă emoţionează de fiecare dată, ştiu e cheap şi feminin, la naiba - că sunt puţin mai fericiţi la cafeaua de dimineaţă, că lucrurile care se vântură pe foaia mea devin şi ale lor.
Pe cine să crezi? Câteodată mă întreb şi eu. Neavând un răspuns cumsecade, am conchis că trebuie să asum nişte stări de fapt.
En vrac: simpla existenţă a unei tarabe electronice provoacă impulsul universal valabil al privitului pe gaura cheii, cu voie de la poliţie, de data asta. Voyeuri şi exhibiţionişti - bineînţeles.
La prima vedere, târguiala e simplă et c'est vite vu: tu dai, ei primesc.
Dar există şi un abuz al cititorului comentator, al celui care se crede în stare să ofere lecţii şi să pună etichete: drept să spun, nu e întotdeauna binevenit, mai ales când în joc sunt lucruri personale. Am constatat surprinsă că doare mai rău decât aş fi putut să cred: mai ales suspiciunea celorlalţi.
De aceea, am ales să suprim cu totul comentariile de la taraba mea, ştiind că prin asta pot jigni oameni nevinovaţi. Care, sper eu, or să înţeleagă că nu am nimic personal cu absolut nimeni. De reciprocă, nu sunt foarte convinsă, dar asta e altă poveste.
Tot aşa, am rărit prezenţa mea în alte curţi: da, este un reflex esofagian. Şi da, sunt convinsă că am luat hotărârea cea mai justă posibil.
Înadins nu vreau să calific nimic: asta ar întinde şi mai mult taclaua unde nu se cade, de Sărbători.
Tuturor celor care mă mai citesc, le mulţumesc din inimă: da, contează şi asta.
Primăria din Lopătari de fapt.
Mă înţelegi în continuare greşit, zaza - şi ăsta cred că e unul din pericolele ascunse ale blogheritului, deşi nu cu mult diferit de pericolele din viaţă. Nu te-aş unge cu catran cum zici,îmi trebuie mai mult decât o simplă dezamăgire pentru asta. Dar este vorba despre bloguri, nu-i aşa? Ne certăm, ne iubim, ne dezamăgim, ne pupăm în Piaţa Independenţi', ne grupăm în bisericuţe, ne trădam, ne căim. Blogul nu este decât o extindere a vieţii "reale", cu oareşce caracteristici proprii (senzaţia de anonimitate, absenţa privitului ochi-în-ochi). Un singur lucru e sigur, nu vrem niciodată privacy 100%, indiferent cât am crede asta (avem Microsoft Office, offline, pentru asta). Blogul e un fenotip al genei sociale din noi, nu a ăleia de Lone Ranger (and even the Lone Ranger had Tonto, didn't he?).
suspiciunea doare, da, asta am învăţat şi eu. Uneori mai tare decât în "real life"
LOL Zazo, eu banui ca nu ai protesta prea energic daca ai fi unsa cu catran de Tapir. In Plostina, sau Lopatari, sau wherever. And of course it's always about you, fiind cea mai importanta fiinta din bratul acesta al Galaxiei.
Cred ca cel mai bine a punctat joacademine. Cu amendamentul ca daca e public, adica la vedere, asteptati-va la comentarii, critici etc pe alte bloguri. It's a part of the game, spune ceva si despre cei ce le wor face/cum vor face. Asa ca no need for the long face ca unii isi dau cu presupusul. The word is communication.
Reguli de "critica". Pai daca e personal, trebuie sa fie ajustate accordingly, ceea ce individul discutat nu face. Apoi, daca blogul respectiv are o componenta de nisa, comentatorul are competenta sau nu? Pai persoana in discutie are competenta numai in filme si punct. In rest, e la nivel de opinii, cum si eu sunt la nivel de opinii despre miscarea Dogma-95. Asa ca ar trebui sa respecte aceasta ur-rule, numai ca dansul pune totul in aceeasi oala. Moment in care orice posibil dialog este incheiat.
1 Un blog este privat la plecare si public la sosire.
Cita vreme nu este parolat, blogul nu poate fi DECIT public. Ca atare, 'jurnalul' nu poate sa nu fie suspectat de 'make-believe': sint lucruri scrise cu ochiul la 'galerie', pt a te pozitiona intr-un anumit fel. (Am vazut induiosatoare bloguri care erau mai mult o etalare a status-ului: poze din hoteluri 5 stele, locuri inaccesibile/exotice etc.)
Strict functional, blogurile sint si niste extensii ale emailurilor: postezi ce ai mai facut, ce ai mai gatit (mai ales de Craciun), ce ai mai citit/ascultat, cu cine ai mai vorbit s.a.m.d. (cf. anecdotei: Ce-ai mai facut? - Am scris pe blog!)
2 Diferenta fundamentala fata de jurnalism este ca, pe un blog, te poti intinde ad libitum.
Acest lucru poate crea o euforie lesne de inteles, concomitent cu o paguba colaterala considerabila: eliminarea din start a BREVITATII.
A scrie scurt este, cum se stie (?), mult mai greu decit a scrie lung; dar, mai ales, presupune un efort de ordonare/sintetizare pe care jurnalismul il practica, blogosfera nu. De aceea nu cred ca, pe termen mediu & lung, blogurile ar constitui o 'amenintare' la adresa jurnalismului; acest lucru s-ar putea intimpla doar daca blogosfera ar imprumuta stilul jurnalismului concis & la obiect - ceea ce, de ce sa nu recunoastem, ar lasa blogurile fara 'sarea & piperul' specifice. (Blogurile copioase, a caror regula de compozitie este faconda constitutiva & asumata - cum este cel al zazei -, au farmec LITERAR, ca atare pot fi ORICIND transferate pe hirtie.)
3 Nimic mai simplu decit sa-ti faci un blog: nu-ti trebuie decit bunavointa & un dram (hai, doua) de exhibitionism.
In ce ma priveste (si vorbesc strict in nume propriu!), aceasta facilitate este exact motivul pt care NU o sa-mi fac vreodata blog... indiferent cit de raspindit va deveni el in deceniile urmatoare (sau poate tocmai de aceea). Nu este o abdicare de la realism/pragmatism, ci un mod de a lua act de el & de a opta pt altceva...
Acest 'altceva' este o reteta strict personala, ca atare este inutila divulgarea ei; de ajuns sa spun ca ceea ce face 'regula' pe bloguri (= mastile cu aparenta de 'sinceritate', role-playing etc.) sint lucruri care pot fi imprumutate bine-mersi SI pt simpla vizitare a blogosferei... situatie in care, am observat cu delicii, 'cui pe cui se scoate': purtind o masca belicoasa & impingind 'bullyingul' pina in punctul de fierbere, vezi ca mastile se sparg/topesc pe rind, dezvaluind chipul adevarat - cu toate nevrozele lui... Momentul ('artificiu vs. artificiu = sacrificiu al mastii') este extatic, psihologic-corect & inalt-terapeutic, meritind toate eforturile ;)
4 Exista citeva pattern-uri ale 'comunicarii' pe blogosfera:
a) cei care formeaza comunitatea ('mahalaua') reproduc, asa cum se spunea, comportamentele din viata 'reala' - cu toata cohorta de simpatii/antipatii, invidii, gelozii etc.; relatiile sint sinusoidale, impacarile sint frecvente; o ierarhie (desi, teoretic, de nedorit in aceasta lume orizontal-democratica) se constituie destul de rapid;
b) nou-venitii (mai ales daca nu provin din blogosfera si, MAI ALES, daca sint nume cunoscute din afara ei) sint priviti/primiti cu mefienta - uneori, ostilitate; blogosfera se mobilizeaza impotriva 'intrusului'; in acest caz, tentativele de 'captatio' sint nedemne &, oricum, inutile: se recomanda confruntarea directa;
c) exista intotdeauna cite un 'troublemaker' din rindul bloggerilor, care - din ratiuni de temperament, complexe etc. - devine virful de lance al ostilitatilor anti-antiblogger; acesta este cel mai vocal, cel mai spurcat la gura, cel mai dezinhibat; tendinta (tropismul) este ca SI cei mai moderati sa se alinieze in spatele acestuia, printr-un efect de mimetism colectiv binecunoscut; in acel moment, falia 'noi & restul' este totala & aparent definitiva;
d) interesant e ce se intimpla cu personajul OSCILANT (&, aparent, conciliant) al ecuatiei: acesta nu are alta solutie decit sa se inroleze de partea 'troublemaker'-ului (care joaca rolul vadim-ului de serviciu), dar nu fara pretul unui consum interior considerabil... rezultatul este ca ACESTA va fi, pina la final, cel mai vulnerabil(izat) de conflict, dezvaluindu-si - irepresibil - 'faliile' interioare, aruncat afara de pe orbita moderatiei & ajungind sa scoata la iveala o instabilitate psihica profunda: 'pattern'-ul pe care-l va dezvalui este, din pacate, acela - deloc 'original' - al teoriei complotului. TOT ceea ce s-a intimplat (pe un blog sau altul) ii va fi alimentat vechile frustrari & resentimente, iar 'realitatea' (intrezarita de el) nu va fi fost decit un alibi...
ps am o rugaminte la dl inginer: sa nu se mai refere la mine prin 'dl alex leo'... este, credeti-ma, frizeresc!
'als' sau 'dl serban' (chiar si cu minuscule - sint un minimalist!) este suficient; va multumesc.
Dragii mei, va multumesc tuturor (inclusiv lui Vlad) pentru comentariile ample si pertinente.
Ma bucur sa constat ca suntem, in cea mai mare parte de aceeasi parere: Blogul este un fenomen comunitar (ceea ce include tot ce tine de identitatea bloggerului si a comentatorului), mai degraba decit literar, si de aici decurg o serie de aspecte interesante. Atit de interesante, incit merita o discutie separata. Voi scrie cit de curind un articol despre asta, la care voi astepta cu acelasi interes comentariile voastre. Prefer aceasta forma de moderare prin care discutia, sper eu, ramine inteligibila.
Exista un singur punct care mi se pare ca ramine o intrebare deschisa, si pe care l-a numit Klara: De ce ar fi blogul o amenintare si pentru cine?
Singura explicatie pe care o vad eu (si de care nu sunt inca foarte convins, astept comantarii) ar fi in legatura cu articolul lui Plesu discutat intens in acea marti, in care Madelin se mira :-) Domnul Serban spune ca blogul nu este o amenintare -- sau alternativa -- (serioasa) a jurnalismului; in privinta asta m-am linistit. Ar mai fi aspectul de calitate/lungime a stilului. (Si bara inclinata dintre calitate si lungime o pun in sens strict matematic: densitate de calitate pe unitatea de lungime :-) In privinta asta, lucrurile sunt simple: Un text lung si prost n-o sa.l citeasca nimeni. Daca e lung, trebuie sa fie teribil de bine scris ca sa-l citeasca cineva (wink to Zaza ;-). Altfel ramine necitit, si in asta nu vad nici un pericol.
Apare aici problematica stilului de blog, care merita si ea un articol separat.
Apoi, daca totusi blogul e prost scris *si* e citit de multa lume... eh, aici cred ca ne apropiem de miezul lucrurilor. In cazul asta, cred ca avem de a face cu nivelul general de (in)cultura, si atunci nu blogul este amenintarea, ci faptul ca nu se face mare lucru pentru promovarea culturii, sau mai degraba invers, ca se face foarte mult -- si, da, in primul rind in mass-media -- pentru promovarea inculturii. Dar asta nu tine de blog si blogging, deci nu cred ca este cazul sa discutam despre asta aici.
Deci, intrebarea care ramine deschisa in discutia de fata: Exista vreo amenintare a fenomenului blogging pe care nu am vazut-o aici inca?
Inchei intervantia mea cu un comentar la nivel personal: Domnule Serban, va cred -- cum altfel? -- in privinta stilului frizeresc. Si, dupa cum vedeti, dau curs rugamintii. Recunosc ca expresia "dl. Alex Leo" avea o unda de ironie, de la care cred ca e mai bine sa ma abtin. Pe de alta parte, numele Alex Leo chiar imi place, and this is why. Comentar la acelasi nivel: "Domnul Inginer" nu sunt eu, ci partenerul meu. Eu sunt "domnul Doctor", atunci cind este nevoie (cu aceeasi unda de ironie) de un titlu. Este unul din aspectele personale pe care se pare ca nu le-ati observat inca in ce ma priveste. Dar mai avem timp pentru asta.
Scuzati: am vazut numele blogului & nu mai stiam who's who ;)
Pe de alta parte, mai exista un lucru pe care am uitat sa-l amintesc: blogurile seamana mai mult cu 'televiziunile de nisha' decit cu jurnalismul... in sensul in care-si creeaza & fidelizeaza o comunitate de nisha, specifica.
Exista, asadar, riscul unei 'replieri comunitare' (cum zic francezii) ce poate sa duca - in pofida intentiilor de 'comunicare' - la autism comunitar (profesional, sexual sau generational). Sint bloguri unde trebuie sa 'vorbesti aceeasi limba', sa nu te abati de la dogma micro-comunitara in vigoare (vezi blogul zis 'joacademine') pt ca risti (vorba vine...) sa fii banat.
In aceste cazuri (destul de numeroase &, oricum, semnificative), blogul reproduce INTOCMAI defectele lumii reale; ce este comic este ca bloggerii insisi nu le recunosc ca fiind (si) ale lor, denuntindu-le exclusiv pe cele 'din afara'... ;)
In ce ma priveste (pt ca totul se reduce, pina la urma, la tine, oricit de ipocrit ai fi sa negi), nu simt deloc nevoia de comunitate - virtuala sau reala. Este o 'placere' de care ma lipsesc cu placere si pe care o las altora - nu ma-ndoiesc, numerosi! Cred, totusi, ca ea este elementul esential pt a deveni/te defini drept un blogger bona fide: the need to reach out. Or, numai cei f singuri (si care au o problema cu aceasta singuratate) simt nevoia sa 'reach out'; cei care sint instalati bine-mersi in social(izare) & care au multe outlet-uri la indemina nu simt aceasta nevoie...
...de unde si expresia "a (nu) fi cu bănat" :-)
"Domnul nostru'ar vrea sa-l vada pe maritul imparat"
Da, inca o data comunitatea: Urmarea urmeaza...
Blogul e un instrument publicistic extrem de generic. Se poate merge de la monologul de fiţe la dialogul cenzurat în diferite grade sau dialogul complet liber. Ultimul mi se pare mai interesant pentru că este singurul care respectă libertatea cititorilor şi izolează suficient spaţiul personal (articolul) de agora (secţiunea comentariilor).
Motivaţia bloghistului nu e neapărat dorinţa de socializare (pt. asta există Hi5, facebook şi alte social networks) ci mult mai onorabila nevoie de a crea şi de a-şi comunica creaţia.
Stefan, bine ai venit si multumesc pentru comentar. Creatia, da, adica artefactul cultural. Revin.
I beg to differ: pe un blog (in general, online) NU se 'creeaza' decit comunicare...
'Artefactul cultural', daca exista (mai mult ca exceptie), este pe suport virtual in lipsa de ceva mai bun. (Si e gratis!)
Excelenta tema de discutie in contradictoriu, abia astept :-)
In pregatirea raspunsului, o intrebare: Care este, dupa parerea dvs., diferenta intre blog si suport virtual? Nu prea inteleg.
Nici eu nu inteleg ce nu intelegeti: blogul este un jurnal pe suport virtual, care are avantajul de a putea fi citit mai repede de mai multi. Avantajul deci, este de ordin practic; nimic mai mult.
(Spunem 'jurnal' in lipsa, tot asa, de un termen mai bun. Eu vad blogul mai degraba ca o extensie a 'oracolelor', albumelor s.cl din liceu. Pina si comunitatea pe care o agregheaza el este de aceeasi natura: oameni cu hobbyuri comune...)
Intelesesem ca "you beg to differ" intre blog si suport virtual. OK, am inteles gresit.
Viiiineeeeeeee...
S-a facut. Va invit la discutia urmatoare.
Asa cum in viata reala oamenii difera unii de altii la fel si in cea virtuala. Motivul pt care se porneste/concepe un blog difera de la un autor la altul,deasemenea continutul. A da o definitie standard unui fenomen atat de complex cred ca e un lucru cel putin hazardat.
Unii scriu pt ca au ceva de zis, altii vor sa-si ordoneze ideile, altii pur si simplu au descoperit ca e un mod de a face bani.
Eu as asemana mai degraba fenomenul blogging cu cinema-ul. In momentul cand cineva scrie un articol de multe ori habar nu are daca vor fi reactii la ce scrie si de ce natura sunt aceste reactii. Abia cand articolele lui se pliaza pe anumite reactii si scrie pt a capta atentia anumitor cititori bloggingul se adreseaza unei comunitati. Pt ca de multe ori nu ne cunostem fizic atunci cand infiintam un blog adresabilitatea catre o comunitate iese din discutie la momentul zero. Ma opresc aici pt ca reusesc cu greu sa scriu scurt si nu vreau sa plictisesc.
Si inca ceva, tot uit de articolul asta din NY Times.
O sa gasesti si niste statistici interesante acolo.
E clar ca blogging-ul este a mass-phenomenon, e unul din f. putinele promisiuni tinute ale conceptului de "virtual village" ai anilor '90. Ce poate iesi de aici, nu stiu. Pe undeva, blogging-ul tine de "pluribus, unum". Adica, multe bloguri, a single nature: the human one, asa cum e ea. Nu vad de ce trebuie pierduta vremea "vaslind impotriva". Just take as it is. Poate ca blogging-ul va fi doar un fad, va dispare, sau se va transforma in altceva in 10 ani. Poate ca ceva nou va apare din toate foile astea, an emergent property, asa cum se intampla in multe sisteme compuse din indivizi inter-conectati.
aaa...eu am fost mai sus:) scuze.
Am impresia că blogurile au deja suficientă complexitate ca să-mi depăşească competenţa sociologică şi antropologică. Aşa că o am doar o părere personală, amatorească şi neoriginală: blogurile sunt un semn că existăm. Da, în mare, blogosfera e destul de amorfă, dar nu aşa de amorfă precum conceptul pervers de "audienţă", de "public", de care se servesc media, comersanţii şi oamenii politici. Pentru aceştia, publicul e un animal comatos şi cu câteva reflexe atavice, previzibile. În blogosferă însă am văzut nenumărate semne de viaţă. Nu suficiente, poate, ca să încline balanţa în partea cealaltă, dar destule ca să îmi dea speranţă. E o diversitate şi o efervescenţă enormă, fie şi doar în blogosfera românească. Blogosfera e o trezire la viaţă.
Şi nu trebuie să neglijăm partea de comunicare, chiar dacă blogul e o afirmare personală. Am avut şansa să cunosc oameni remarcabili, pe care altfel NU aveam cum să-i cunosc. Lumea "reală" e alienantă. "Publicul", ca să-şi păstreze proprietăţile amorfe, trebuie să fie alcătuit din indivizi izolaţi, care să sugă informaţie din aceleaşi ugere media. Ei bine, lucrul ăsta este imposibil, şi asta e tare bine. Na.
Oooo, blogurile sa fie chiar atit de 'complexe'?! Let's not overreact! Cred ca oricine, daca si-ar bate putin capul, ar putea sa le sistematizeze coerent, eficient & convingator...
Apoi, 'vislirea impotriva' ESTE necesara - macar pt a-i scoate din minti (sau din idei) pe cei care se complac, satisfacuti, la adapostul caldut al 'unanimitatii' comunitare... (Una din chestiile cele mai comice care mi-a fost spusa pe un blog a fost: "Ce vii sa ne deranjezi aici?! Fa-ti propriul tau blog daca nu-ti convine!" Traducere: de ce ne scoti din certitudinile noastre? Fa-ti propria jucarie & joaca-te cu certitudinile TALE.")
Niciodata nu mi-au placut (recunosc, e un fapt personal!) consensurile, chiar si minoritare - de la ideile la moda la care trebuie musai sa aderi ca sa nu treci drept 'bizon' (multiculturalism, same-sex marriages etc) si pina la adormirea intru 'gregar-garisme'... La un moment dat, descoperi ca TOATA LUMEA GINDESTE LA FEL: aceleasi litanii anti-establishment, aceleasi vaicareli anti-'capital simbolic' s.a.m.d.
Blogareala mi se pare ca seamana cu un fel de 'Alcoholic Anonymous', singura diferenta fiind ca vorbitul e-nlocuit de scris. Iar uneori se scrie nu doar prost (la capitolul 'impresie artistica' - ok, am convenit ca nu e relevanta!), ci gresit ROMANESTE! Ca o fi de la graba sau de la altceva, nu mai conteaza; cum pot sa iau drept 'parteneri' de discutii bloggeri care scriu 'putinele promisiuni tinute ale conceptului de "virtual village" ai anilor '90' (corect: AL!) sau 'Poate ca blogging-ul va fi doar un fad, va dispare (...) Poate ca ceva nou va apare' (corect: dispareA, apareA!)...
Call me a spelling-reactionary, dar eu peste asta NU POT SA TREC!
LOL, spelling reactionary, majuscule, nu poti trece peste. Agitatiuni la scena, tremolo justitiar. Da domnule, nu trece peste principii cu majuscula, care nu exista de fapt. Si trateaza AA de pe net pana vezi maro.
Ceea ce faci dumneata este foarte apropiat de dat buzna peste oameni. Numai ca in viata reala, asa ceva se pedepseste cu inchisoarea, in cea internetica nu exista inca reguli f. precise. In viata reala nu ai cum face astea, in cea internetica chiar poti sa iti creezi un renume, un brand, un ceva.
Eu am iesit din asa-zisa aceasta discutie, poate altii au rabdare mai multa decat mine.
NU am 'dat buzna' peste nimeni: postul acesta (in caz ca n-ati observat) este 'cu dedicatie' si inclus la 'dialoguri cu ALS'!
Dar nu-i nicio paguba, intoarceti-va la caricaturile dvs. facile, mai ales ca intre timp v-ati gasit si un partener de jucat in nisip cu lopatica... ;)
Raspund aicea, ca dincolo mi-e teama ca ma ia Pinochio de urechi sa ma readuca in on-topic.
Daca s-ar fi inventat bloggingul pe vremea cand aveam 16 ai, veata mea ar fi fost alta, si nu glumesc deloc. Caietele cu coperti albastre… Nu, nu oracole, domnule Seban, gresiti pe deplin.
Exhibitionism? Wrong again. Sunteti sigur ca noi suntem iegzact cum ne scriem, ehm?
Nice privat, nice public. Nu e o inventie diabolica, virtualul asta? Domnule Serban, daca la festivalul Anonimul, sa zicem, auziti din intamplare o conversatie intre un actor bosniac si o actrita frantuzoaica, dezbatand modul in care piureul de castane a influentat sau nu barocul intru salvarea balenelor albastre, interveniti in discutie? Abrupt?
AA? Poate forumurile, desi nici alea. Nu e prea multa alienare pe un blog, aiasta-i diferenta.
Amenintarea aia de care zicea Klara poate ca sta in posibilitatea unei din ce in ce mai marite influente. In fine.
Da, de acord cu Stefan. Vrem sa comunicam ceva. Fiecare cu cevaul sau.
Da, de acord cu altL. Afectul. Numai ca, acesta fiind un produs neintentionat, nu poate fi considerat un artefact cultural. Deci, care e produsul intentionat? Pi aia e, ca nu e. Se poate crea in timp. Chiar autorul devine, la un moment dat, o creatie a blogului si nu invers. Un Personaj. Dar nu exista intentionalitate focalizata, de la momentul zero, cum zice Vio. Disclaimer: vorbesc aicea de blogurile adevarate, nu de alea de facut bani, sau alea cu journalism “cu plata la chenzina” sau alea cu campanie electorala.
E drept, domnule Serban, dumneata scrii ori pe bani ori pentru o glorie viitoare, daca ai norocul sa dai peste inovatia aia de care vorbeai. Insa produsul intentionat al unui blog asta e, ca nu e. Si de ce, nene, tre’ sa fie neaparat ceva? Ce, asa, fara, nu se poate? Ba se poate.
Labirintul, asta scoatem la lumina, fiecare din noi. Dam, cateodata, catorva alesi, cheia. Privitorul obiectiv ramane cu suprafata. Sau, daca are noroc, patrunde si dincolo de epiderma. Asta-i faza aia cu (re)gasitul.
Cand am inceput blogul nu ma interesa decat sa stau de vorba cu mine insami.
Pinocchio, o intrebare in context. Ce reprezinta, asadar, Domnul Inginer? Ori Miruna? Ori Saftanebuna?
Vezi tu Madelin, domnul Alex Leo vorbeste despre "[...] o masca belicoasa & impingind 'bullyingul' pina in punctul de fierbere, vezi ca mastile se sparg/topesc pe rind", aratand ca stie psihologia. Cea de carciuma, poate, unde e loc de dat ochii peste cap.
Eu i-as sugera sa mai vorbeasca cu psihologi, poate se indura vreunul sa ii spuna ca psihicul este ceva fluid, nu este deloc ceva fixat si nici precum ceapa. Si picking on smbdy intotdeauna va da un raspuns de rage, e problema de timp. Si soarecele cel mai timid, intepat suficient de mult timp, va trece de momentul de freezing si isi va arata dintisorii. E un mecanism de aparare, built in, la modul propriu, adica hardwired. E ca si cum il infometezi pe unul si dupa aia ii plimbi un steak pe la nas si il intrebi de ce e agitat. S-a demascat! Si-a dat jos mastile!
Povestea cu mastile poate e buna la TVR, cand domnul joaca jocuri de societate, dar nu aici.
Impricinatul a incercat sa ii sugereze ceva in genul asta si e MD, da' ai cu cine vorbi? Nope, domnul e prea orbit de ecran.
Si i-as mai spune domnului ca din intamplare m-am jucat vreo 6-7 ani intr-un laborator care face de multi ani stress-related stuff. Anorexie, bulimie, fear-conditioning, agresivitate, vanatoare, restraint-stress si alte cele. Si poate am retinut niste rudimente despre stress, agresivitate, picking on etc. Evident, vorbesc despre exp. pe sobo, nu pe oameni.
Dar mai important este "reteta proprie". Asta chiar e o chestie interesanta.
In ce ma priveste (pt ca totul se reduce, pina la urma, la tine, oricit de ipocrit ai fi sa negi), nu simt deloc nevoia de comunitate - virtuala sau reala. Este o 'placere' de care ma lipsesc cu placere si pe care o las altora - nu ma-ndoiesc, numerosi! Cred, totusi, ca ea este elementul esential pt a deveni/te defini drept un blogger bona fide: the need to reach out. Or, numai cei f singuri (si care au o problema cu aceasta singuratate) simt nevoia sa 'reach out'; cei care sint instalati bine-mersi in social(izare) & care au multe outlet-uri la indemina nu simt aceasta nevoie...
nu pot decât sa zâmbesc.
de ce?
am mai spus-o de nenumarate ori, dar, daca e nevoie, o repet: eu nu 'socializez' pe net, ci i make a statement.
Daca as vrea sa socializez, mi-as face blog si as cinta in struna comunitara; dar placerea mea e sa 'stric buna dispozitie' spunind lucruri neconvenabile... un fel de fluierat in biserica virtuala ;)
Este modul meu de a-mi alimenta solitudinea (la care tin ca la ochii din cap) cu mici puseuri de adrenalina.
ziua buna...
o dezbatere utila... si la obiect. eu unul contest tendinta unor bloggeri-jurnalisti de a transforma "blogosfera" in spatiu de competitie jurnalistica, de "cine da primul stirea" si cine are mai mult trafic. pentru respectivii blogurile care nu sunt conectate "la prima sursă a stirilor" sunt inferioare. Ori nu cred ca menirea blogului este de a fi agentie de stiri, anexa a unor redactii. Blogger ori ziarist? Amindoua odata parca nu merg. Doar daca nu cumva media se va muta cu totul in virtual si atunci tendinta se explica... Probabil atunci vor fi alte reguli si bloggerii (asa cum ii vad eu) vor intra in... ilegalitate, in "rezistenta"... :)
Cele bune
si
La multi ani de ginduri bune!
Mda nu socializeaza. Zaza, Boladenieve, Teodorescu de la Cotidianul nu sunt socializari. Chiar el zicea ca "ah...m-am intalnit si cu si cu..." astea ce sunt?
Omul asta e in stare oare vreodata sa recunoasca ceva ce anterior a declarat?
Elf, Madelin a postat un singur comentar in toata discutia asta lunga, dar a pus punctul pe i. As fi curios daca si tu si ceilalti ati inteles acelasi lucru ca si mine.
ALS este un artefact, despre asta vrobim aici. Nuß
ß adica ?
:-))
La multi ani!
Madalina a facut un fel de sinteza filtrata a ceea ce fusese scris pana la ea. Intelege fiecare ce vrea, cat vrea, se opreste unde vrea.
Il prefer pe Wall-E, daca e sa vorbim despre artefacte. Este simbolul unor lucruri bune, inclusiv speranta.
pai răspunsul e aşa, Domnul Inginer, Miruna, si Saftanebuna reprezintă exact ceea ce sunt şi cine sunt, adică cei ce scriu. Nu sunt de acord, nici cu vlad nici cu madelin ca blogul ne creeaza pe noi, ca devenim Personajul. Nu, blogul suntem noi, cu complexitatile si măştile şi frumuseţile şi urâţeniile noastre, cu sclipirile de geniu (când există) şi tona de banal. Nu blogul ne creeaza ca personaje, ci suntem noi înşine personaje (şi de fapt persoane) care ne arătăm, prin blog (mai nou). Nici metafora măştii nu merge aici, masca e ceva din afară, ce nu îţi aparţine organic, pe când diferitele "euri" pe care le arătăm pe blog sunt noi (noi de la noi-voi, nu noi de la noi-vechi), sunt parte organică din noi. Cel mult ne mirăm singuri câteodată când descoperim un eu de care nu eram conştienţi încă, ca o oglindă în care ne vedem coşurile (şi câteodată mai iese şi id-ul la iveală, iar pe blog, cum a spus nemuritorul Gambetta, scripta manent). Blogul suntem noi, la fel cum orice artefact cultural (şi necultural) este tot noi. Atât şi nimic mai mult. Şi fără filozofii cu îngeri pe vârf de ac. ALS nu e nici un artefact, ALS e el însuşi. Bully şi labelepoc şi un om singur.
labelepoc = la belle epoque?:)
In his dreams:)
Dragilor, no, sa nu uitam ca eu am inceput discutia de fata cu afirmatia cum ca judecatile de valoare asupra blogurilor pe criterii importate neadecvat, sint gresite.
Si, Elf, sa nu-mi spui ca nu stii povestea cu labelepoc :-))
pai, da, iar eu cotinui cu judecatile asupra Personajelor care ne creeaza, ele, blogurile :-)
Si ne putem intoarce la discutia judecatilor de valoare ale oricaror artefacte culturale :-P.
labelepoc ca se vrea la belle epoque si este de fapt labelepoc, ca'n bancul de-l stie pinocchio.
NU, nu o stiu! serios.
pai era chestia ca "epoca de aur" se chema si la belle epoque (labele 'poc', aplaudo-dacii, alea). Domnului Serban ii place sa fie aplaudat (si nu ii place sa nu).
Trimiteți un comentariu