8 1/2

Nu stiu exact ce mi-a venit. Sa fi fost domnu’ Inginer, intelegind ca lucrurile sunt asa cum sunt si ca e foarte bine ca sunt asa. Sa fi fost Blue Bear cu depresiile lui. Cert e ca am revazut “8 1/2”.

Am incercat sa il revad cu domnu’ Inginer impreuna. Stiam, incercarea este sortita din start esecului: Data trecuta adormise dupa primele trei minute. Alte date trecute, Colombina la fel. De data asta a rezistat la prima jumatate a filmului, a plecat sa se culce, s-a intors spunind ca nu mai poate sa doarma, in cele din urma a adormit linga mine. Tot a fost un progres.

De dimineata am cautat mailurile mele despre “8 1/2”, de pe vremea cind il revedeam aproape in fiecare zi – erau anii depresiei. Surpriza? Ironie? Am gasit altceva: Eram indragostit de J. (Si asta ma chinuia.) Povestea de atunci ar fi putut sa fie ca povestea de aici.

Si iata, inaugurez un nou sertar al blogului: Din podul cu vechituri.

Tue Jul 23 14:00:19 1996
To: Anonim
From: Pinocchio
Subject: Re: Ce sens

>> Pacat, totusi, ca nu ma iei in serios. Unui singur om pe lumea asta i-am
>> spus adevarul, si nici ala nu mai ia in serios. La naiba.
>cine ti`a spus ca nu te iau in serios?

Tu:
>Subject: Inca nu pot crede ca vorbesti serios.

>credeam ca ai plecat uebrigens.

N-am plecat. Sau am plecat pina la urma.

Aseara am primit un telefon ca dintr-o reclama la bomboane cu menta: Nicht fragen, probieren. Si *splash* galeata cu apa in cap. Paul Ionescu de la Koeln. (Bof?) Aha, aha, suna ca la Vladulica. Prietenii nostri comuni. Etc, etc. Debitul de mici prostioare si bancuri inofensive a fost atit de mare, incit m-a binedispus. Colombina tocmai era depresiva - da rau! - ca s-a certat cu Brigitte. Pe urma n-a dormit toata noaptea.

Colombina o sa trebuiasca sa stea si sa astepte sa ii treaca lui Brigitte. Eu o sa trebuiasca sa stau si sa astept si ii treaca Colombinei. Si tot eu o sa stau sa astept sa imi treaca si mie, ce altceva? (Dupa care o sa astept sa apara urmatorul, ce altceva, m?)

Si ce frumos ar fi putut sa fie totul... Spunea si Colombina aseara. Spunea si Fellini in 8 1/2. Guido aparind cu umerii plini de zapada si bratele pline de pachete. Ele, cele multe, intimpinindu-l. Toate actritele, toate amantele, toate amintirile, Saraghina, mama (tinara), Luiza, sotia lui, Carmela, prietena Luizei. Ei, Guido, esti multumit, acum ai haremul pe care ti l-ai dorit. Luiza imbracata ca orice gospodina ocupata si calma. Uite-o pe cea noua, spune Luiza, m-am gindit ca o sa-ti faca placere, mi-am amintit de povestile tale despre dansatoarele din Hawaii. Multumesc Luiza, dragut din partea ta. Apoi toate il iau, il dezbraca si il duc la baie. Apoi Luiza: repede, pregatiti pudra, Saraghina, unde esti? Aici, aici.

Dar apoi vine revolta: una dintre ele, pe care Guido intre timp o uitase, imbracata ca dansatoarele de cabaret, decoltata, cu multe pene si diamante false. Trebuia sa plece la etajul de sus, unde stau femeile batrine, asa era regula si ea nu vroia. Cine mai are sinii atit de tari ca mine? Si un popou atit de rotund? Cine? Guido, nu le lasa! Guido: Asa e regula, asa e regula, asa e regula. Drept ultima dorinta, numarul de dans: incearca sa mai danseze, dar perlele si diamantele false se desprind din costum si cad. Revolta, nebunie, pene care zboara, dansatoarea tinara din Hawaii atirnata de o fringhie ca Jane si Tarzan, sare de pe scara in mijlocul incaierarii...

Totul se linisteste. Una din ele, imbracata in stewardessa si cu accent nordic: Draga Jacqueline, colectivul nostru iti doreste toate cele bune pentru etajul de sus. Se sta la masa, toata lumea e trista. Luiza: uite ce-ati facut, vedeti? Acum are mustrari de constiinta. Asta vroiati? Si acum duceti-va la culcare, eu trebuie sa string masa, sa spal vasele, sa spal rufele, sa frec pe jos, sa pregatesc micul dejun pentru miine, sint atitea de facut si la inceput am suferit, dar acum nu mai sufar, inteleg ca toate astea trebuie facute, si e bine.

Luiza, Luiza cea satula de minciuni, Luiza cea resemnata. Mai este scena de la inceput, visul lui in care apar parintii: Tata, ce fel de loc e asta? Ei fiule, la inceput nici eu nu am inteles foarte bine, si nu mi-a placut, tavanul era atit de jos, dar acum m-am obisnuit. Si Guido ii da mina si il ajuta sa coboare in groapa. Mama cu o figura indurerata: Guido. Am facut tot ce am putut. Ciao, Guido. Si il saruta pe obraz. Pe urma Guido se apleaca si o saruta pe gura, lung. Pe urma nu mai era mama, ci Luiza. Ii spune repede, si rece: Ce s-a intimplat. Guido. Ce e, nu ma mai recunosti, sint Luiza, sotia ta.

De ce oare sint rolurile astea doua atit de asemanatoare: mama si sotia. Si de fapt care este locul si rolul atitor figuri in viata unui om? Saraghina dansind rumba pe malul marii. J. privindu-ma cu ochii albastri, micsorati pentru o secunda, ca si cind ar fi zimbit numai si numai pentru mine. Nu stiu ce sens au, dar sint, si asta e bine. Poate ca e bine. (Cine stie?)



* * *

Wed Jul 24 09:45:19 1996
To: Anonim
From: Pinocchio
Subject: Roluri

[...]

>> De ce oare sint rolurile astea doua atit de asemanatoare: mama si sotia. Si
>> de fapt care este locul si rolul atitor figuri in viata unui om? Saraghina
>> dansind rumba pe malul marii. J. privindu-ma cu ochii albastri,
>> micsorati pentru o secunda, ca si cind ar fi zimbit numai si numai pentru
>> mine. Nu stiu ce sens au, dar sint, si asta e bine. Poate ca e bine. (Cine
>> stie?)

Dupa vechile noastre obiceiuri, imi retrimiti ce am scris, sa vad inca o data. (Multumesc.) Si in timp ce recitesc (a cita oara?) *exact* asta, J. vine linga mine, formeaza un numar la telefonul de pe coltul mesei, inchide, pleaca. Simt ca ma sufoc.



* * *

Wed Jul 24 12:34:31 1996
To: Anonim
From: Pinocchio
Subject: Un inceput ca o lovitura de traznet

Tocmai stateam ca de obicei la masa, F., J. si eu, noi trei. “Trebuie sa fie un inceput ca o lovitura de traznet, asa ceva nu arunci asa de usor peste bord.” Entuziasm, planuri, entuziasm, hotelul din Montreux, entuziasm, rudele din Venezuela, entuziasm, entuziasm, entuziasm...

Deci: J. ne-a anuntat ca se insoara.

Stiu, ai dreptate, dar.

* * *

Mon Jun 23 17:40:43 1997 (Adica un an mai tirziu.)
To: Anonim
From: Pinocchio
Subject: Re: balauri

>cum mai stai cu planu' la omorit balauri?!

foarte bine. mai am in mod special unu mare, grasan si cu multe capete, care sint eu insumi.

>> - dann eben nicht. schliesslich ist es *dein* traum.
>Scheisslich, ist es NICHT mein traum.
>REALITY.SYS corrupted. Reboot Universe? Y/N/Q

cura mea de realitate reala, pentru ca realitatea virtuala nu. se cauta un amant pentru solutionarea crizei de identitate. o sa rizi, dar am vorbit si cu colombina despre asta. l-am gasit, dar e la 500 km. ma simt ca dupa al treilea razboi mondial. (De domnu’ Inginer era vorba. Aveam sa ne intilnim prima data peste vreo trei saptamini.)

j. m-a intrebat astazi ce'i cu mine. cred ca am stat vreo ora la el in birou, am fumat 4 marlboro medium si i-am spus totul. pina si despre vremea cind am fost indragostit de el. (stia.) si el a trecut prin asta. (nu, nu a fost indragostit de mine, ar fi fost prea ieftin.) depresiuni, criza de identitate sexuala, terapie. in plus, el a incercat si nu i-a placut pina la urma. acum pregatirile de nunta, la montreux.

care e diferenta intre o revolutie personala si un al treilea razboi mondial? dar intre realitatea virtuala si realitatea reala?

(schliesslich ist es mein trauma.)

Casnicia lui J. a durat vreo zece ani. Am ajuns intr-o buna zi, impreuna cu colegii mei, dintre care J. nu mai facea parte, la o conferinta cu un mare cercetator care stiam ca era socrul lui. Nu stiu exact ce i-a venit, a trebuit sa spuna in public ca fiica lui s-a despartit de J.