16 ianuarie 2009

Desert

– Nu, m-a contrazis Giuseppe categoric. La desert iei tiramisu de portocale.

M-am conformat, cunoscind foarte bine valoarea (si vehementa) recomandarilor. Daca as fi insistat sa inchei meniul cu tris desert, mi-ar fi facut reprosuri amare: Treaba ta, comanzi ce vrei, clientul nostru stapinul nostru, dar sa nu zici ca nu ti-am spus.

Meniul fiind consumat, a venit sa se informeze daca ne-a placut.

– Aveti un bucatar nou? am intrebat la unison cu domnu’ Inginer, intuind o oarecare diferenta calitativa.

Giuseppe ne-a raspuns cu ceea ce as numi atitudini lombarde, prin analogie cu cele anglo-saxone. S-a aplecat brusc inainte, ca lovit de un acces intempestiv de ris, sau de o crampa la stomac, s-a rasucit de pe o parte pe alta, incit ne-am intrebat daca urmeaza sa se prabuseasca pe podeaua de gresie, ca sa dispara in cele din urma in pas de vals pe usa bucatariei. Trei secunde mai tirziu reaparut cu o mina serioasa:

– O jumatate de an a facut numai timpenii si unchiu’meu l-a dat afara.

– Pe fereastra? se interesa domnu’ Inginer.

– Nu, raspunse Giuseppe la fel de serios. N-ar fi avut loc.

– Eu mi-am inchipuit mai degraba ca i-a facut vint pe scari in jos, am spus eu.

– Da, confirma Giuseppe stringind farfuriile goale de desert, l-a dat de-a rostogolul.

Acestea fiind spuse, ne-am urcat in masina si am plecat acasa. Dupa primele trei colturi pe strazile cartierului, dumneaei a oftat si s-a oprit. Domnu’ Inginer se mai gindeste si la ora asta cind sa cheme ADACul.

Un comentariu:

sister's sister spunea...

sigur, e o dumneaei, daca se strica :)