27 ianuarie 2009

Sinceritate

Nu e treaba mea sa asist la examene orale, dar daca e musai, cu placere.

Profesorul era binevoitor. Ca de obicei.

Candidatul era constient de propria valoare. Care, intre noi fie vorba, era modesta. Valoarea, candidatul nu. Explica, cu voce rasunatoare de bariton si stind picior peste picior, nenumarate pompierisme. Avea o lista de lucrari liber aleasa si impresionanta, din care citise (uneori) rezumatele. Exceptie, ca deh, obrazul subtire cu cheltuiala se tine, articolul scris de profesorul examinator: In afara rezumatului, citise de aici (tot uneori) prima si ultima pagina. Nu avea pretentii nici de originalitate, nici de excelenta, facea ceea ce avea de facut, adica dadea examen. Si, din aceasta pragmatica perspectiva, dispretuia orice ii statea in cale. Adica in primul rind intrebarile profesorului care se refereau la ceea ce nu stia. Si tare multe intrebari se refereau la ceea ce nu stia. Parol.

Profesorul era binevoitor. Ca de obicei.

In forul meu interior am incadrat candidatul in categoria “managerul secolului XXI”. Cum laude.

Examenul dura o ora, conform regulamentului. Bunavointa profesorului s-a transformat treptat in flatulenta. Flatulenta s-a manifestat, tot treptat, olfactiv. Fara sonor, dar inconfundabil: Era sincer.

Ca sa-mi reprim hohotele de ris, m-am concentrat asupra unei pete din tavan cu un diametru aproximativ de o jumatate de milimetru.

16 comentarii:

Zaza spunea...

Iartă-mi licenţa de stil, dar nu mă pot abţine: in my book et de mon temps, circumstanţa asta gazeiferă se numea băşină-spion, heh.

Pinocchi0 spunea...

Basina, perfect, inteleg, dar de ce spion??

Zaza spunea...

Că e fără sonor, nu?

Annamari spunea...

mi-a placut ca era discret dom' profesor :D

WE spunea...

LOL

Asa sunt, exact asa.

Pinocchi0 spunea...

Ah, si eu care ma straduiam sa pastrez discretie si anonimitate...

Am tinut odata ca profesor suplinitor, sa fi tot fost 1984, niste ore de matematica la o scoala din Victoria Socialismului -- scoala generala cu clasele IX si X, ce poate fi mai rau? La virsta frageda de 22 de ani am facut imprudenta sa scot la tabla, la functia exponentiala, un fel de tiganca florareasa care s-a vazut in fata clasei si a inceput un dans din buric ingrozitor de obscen -- mi s-a facut ATIT!!! de rusine...

Dar ce vroiam sa spun: Printre altele, cind ma plimbam printre rinduri, in spatele meu a dat cineva cu un spray deodorant care putzea ingrozitor, cum se gaseau pe atunci in comertul socialist. Si ca si cind asta n-ar fi fost destul, dupa aia m-au mai si intrebat (ca in bancul ala cu baba impinsa pe scari in jos si pe urma intrebata unde se grabeste asa): Cu ce v-ati dat, dom' profesor, de mirositi asa?

Ei, Elf, cam asta as putea sa te intreb si eu acum... :-))

Mircea Popescu spunea...

Ce nu inteleg eu e de ce puneti voi doi botul ?

Pinocchi0 spunea...

Asta nu inteleg nici eu: Cine pune botul? Si cum? (Daca stim asta, banuiesc ca o sa intelegem si de ce.)

Mircea Popescu spunea...

Adica, tu si cu domnul profesor, stati acolo pe scaun, un ceas! UN CEAS! si asteptati sa gate cutarica de debitat.

Un simplu "Du-te tinere de aici, avem treaba" ar fi rezolvat mult mai onorabil problema, pe la minutul cinci. zece. doisprezece.

Pinocchi0 spunea...

Aha carevasazica eu si cu domnu' Profesor. No,draga Mircea, cu draga inima as fi facut exact asa cum zici, ba mai mult, i-as fi facut si "vint pe scari in jos, intr-un cosmos poros", dar regulamentul nu si nu. Ce vrei, asa sint nemtii astia: Regulamentul e mai ceva ca constiinta. Heh.

Si, daca vrei sa stii, tinarul respectiv nici macar nu a picat examenul. Si nici nu am incercat sa il conving pe dom' Profesor de asta. Am incercat odata, in tineretea mea, cu alt prof, care m-a amenintat ca daca pic candidata (pentru ca era o candidata, una lejer schizofrena), cind ii vine la restante tot pe mine ma ia sa asist, si cu asta m-a linistit.

Mircea Popescu spunea...

Apoi draghe, ce sa-ti zic. N-om fi neaparat de acord pe toate cele.

Pinocchi0 spunea...

What would be the fun of it?
:-)

Aanonim spunea...

Lasînd la o parte côté-ul Austin-Powers-Something-About-Mary-American-Pie-non-sunt-turpia, as zice ca regulile de joc in mediul universitar graduate (nemtesc sau altu) sint la fel ca regulile oricarui joc - reguli si atit. Mi se pare normal sa acorzi articolelor profesorului (pardon, Profesorului) o atentie deosebita, sa citesti numai rezumate sau sinteze si sa eschivezi cu maiestrie intrebarile, ca la box. As zice ca lumea universitara, rupta fiind de "realitate", are valorile ei proprii care pot parea bizare. Chiar ieri fie'mea (10 ani) m'a pus sa citesc o banda desenata dintr'o revista de'a ei. Doi extraterestri vizitau Pamintul si (printre alte atractii) mergeau la o piesa de teatru, la care comentau ca actiunea e foarte dinamica, dar dialogul lasa de dorit. In imaginea urmatoare, constatai ca de fapt era un meci de fotbal.

Pinocchi0 spunea...

Intr-adevar, asta pare sa fie explicatia cea mai buna: Catindatul era un extraterestru care confundase stadionul cu universitatea :-))

WE spunea...

pinocchio, sunt idiot, nu inteleg ce ai vrut sa ma intrebi.
prea subtil, sorry.
eu ma refeream la managerul secolului XXI.

Pinocchi0 spunea...

Oh. Aha. Hm. Eu eram cu totul in alta parte.
OK, forget it :-)