– Nu sînt cu adevarat aici, i-am spus intinzindu-ma pe canapea. Mi-a zîmbit sibilinic si s-a urcat cu genunchii peste mine, apoi mi-a innodat bratele la spate. Am inchis ochii, incercind sa nu ma mai gindesc la nimic. M-a deznodat, apoi a inceput sa traga de bratul sting. Ceva mi-a adus aminte de torturile medievale.
– Au, am spus, nu foarte convins.
– Nu stiu ce inseamna, mi-a raspuns, punindu-ma sa înot pe uscat. Apoi a luat sticla cu gel si mi-a minjit umarul. Era rece si lipicios. Am inchis iarasi ochii, simtind cum plimba capul cu ultrasunete pe suprafata lubrifiata. Intr-un tirziu, am spus ca prin vis:
– Da, acum sînt aici.
Exact in secunda aia a sunat ceasul. M-a sters de gel cu niste servetele aspre, apoi am inceput sa ma imbrac: ametit si fara nici un chef.
Un comentariu:
artroza?
Trimiteți un comentariu