Am povestit ce aveam de povestit și m-am lăsat sfîșiat; pentru asta povestisem. Era o sfîșiere tandră, între colegi. Cel nou s-a apropiat de mine zîmbind, ca și cînd ar fi vrut să-mi spună: Frumoasă prezentare. Mi-a spus: Ce pantaloni chic ai, de unde i-ai cumpărat?
Seara aveam să fiu Nicole Kidman, să-mi pun pietre în buzunare și să ma duc în Tamisa. Aveam să fiu Meryl Streep, să-mi privesc cel mai bun prieten dispărînd prin fereastra deschisă. Aveam să fiu Juliane Moore, să renunț la moarte ca să dau viață altora.
Dar mai întîi aveam să fiu cu Andrea, cea care se dădea în vînt după bărbați maturi, împliniți, și cu picioarele pe pămînt. Andrea, care privind la televizor a văzut că existența există. Andrea, pentru care iată, am catadixit și eu să exist. Andrea, care ținea neapărat să-mi facă cunoștință cu orice tip cît-de-cît gay din raza ei de acțiune. I-am strîns mîna, privind la cerceii, inelele și piercingurile lui ca la un pom de Crăciun. Mi-a întors o strîngere de mînă fermă și caldă.
– cum te cheamă, ființă verde, am întrebat-o
– mă cheamă viorica, ne-a răspuns cu tristețe
spuneți-mi simplu: viorica…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu