Cîntece de nuntă

Dragele mele și dragii mei, mă bucur că ați răspuns sondajului și vă mulțumesc. Răspunsurile pe scurt: “Highway to Hell” și “Văduva veselă” au primit patru și respectiv trei voturi din 21 în total. Eu unul aș fi votat pentru “Văduva veselă”, dacă tot ar fi fost să aleg ceva deșucheat, vorba Verei, și desigur, tot vorba Verei, “faute de mieux”. La “Highway to Hell” mi se zbîrlește pielea: gay da, satanic ba. Dar m-am abținut cu discreție de la vot.

“Que sera sera” este evident un hit și a primit 14 voturi. Dacă domnul Inginer ar fi participat și el la vot, precis că asta ar fi ales.

Dacă mă veți întreba ce prefer eu, independent de cele trei propuneri, probabil că m-aș gîndi mai întîi, puțin sarcastic, la “Muzica de divorț” a lui Andrieș. Apoi, ceva mai serios, la “Get Me to the Church on Time”. La ultima lecție de flaut, am dat năvală în garsoniera minusculă a lui David, răcnind “Iiiiiii’m gooona marry in the moooooo-oooorning…” Ceva mai tîrziu, prietena lui, care mă acompania la spinetă (da, pregătim un concert, nu, nu e pentru nuntă), mi-a spus că ar trebui să cînt cu aceeași atitudine, ca și cînd aș da năvală în garsoniera lor minusculă etc., etc.

Mi-ar fi plăcut să vă pot oferi acest cîntec în originalul din filmul lui George Cukor, cu Stanley Holloway in rolul lui Alfred P. Doolittle, dar ah și vai, copyrightul. Am găsit o interpretare sau chiar două cu Frank Sinatra, și nu erau rele deloc, dar pur si simplu nu mai pot să-l văd pe bătrînul mafiot. Vă ofer interpretarea lui Judy Garland, marele idol al comunități gay. (Dacă nu știați, aflați de la mine: Celebra Christopher Street Day a fost ziua în care a murit ea. Și tare ni’i dor.)

Ah da, și apoi, drept bonus, un sneak-preview cu rochia mea de mireasă. (Îmbrăcat în care, bineînțeles, am să vorbesc numai cockney.)