30 mai 2011

Scene dintr-o căsătorie, patru bis, la cerere. Rețeta de tartă cu lămîie

Rețeta provine nu tocmai din Provence, în cartea de bucate este trecută la Coasta de Azur: Ca să-mi apăs, fragil și dur, coasta mea de fildeș peste coasta ta de azur.

Pentru o formă cu diametrul de 28-30cm. Aluatul:
o jumătate de lămîie netratată
200 făină
50 g zahăr
sare
100 g unt
1 gălbenuș de ou

Umplutura:
2 lămîi netratate
1 baton de vanilie
4 ouă
200 g zahăr pudră
125 g frișcă nebătută

Glazura:
1 lămîie netratată
4 linguri de zahăr
2 lingură de zahăr pudră
2 linguri semințe de pin

Pentru aluat, se rade lămîia; făina se amestecă cu zahărul, coaja de lămîie și un praf de sare. Untul se mărunțește și se freacă cu gălbenușul; dacă e nevoie, se adaugă puțină apă. Aluatul se întinde între două folii de plastic, apoi se căptușește cu el forma, trăgînd marginile în sus. Forma cu aluatul se pune 30 min. la frigider. Între timp, se încălzește cuptorul la 180 de grade (ventilator: 160 de grade).

Pentru umplutură, se rade coaja de lămîie, se stoarce sucul. Batonul de vanilie se taie pe lungime și se scoate miezul. Aluatul se bagă 10 min. la cuptor. Ouăle se bat spumă împreună cu zahărul pudră. Frișca se bate, se adaugă sucul și coaja de lămîie, și vanilia. Crema se toarnă peste aluat. Cuptorul se reglează la 150 de grade (ventilator: 130 de grade). Tarta se coace 50 de min., pînă cînd se întărește crema.

Între timp se face glazura. Se spală lămîia și se taie în felii subțiri. Zahărul se dizolvă în 4 linguri de apă și se încălzește. Feliile de lămîie se fierb 5 min. în sirop, apoi se lasă să se răcească. Tarta se scoate din cuptor și se lasă și ea să se răcească. Înainte să o servim, feliile de lămîie se scurg și se așează peste tartă. Se încinge grătarul cuptorului. Tarta se pudrează cu zahăr și se presară cu semințele de pin, apoi se pune 3-5 min. la grătar (cca. 10 cm distanță de rezistența incandescentă), pînă cînd se caramelizează zahărul. (Atenție, zahărul se arde ușor!) Se servește imediat.

PS Moș Pinocchio nu-și asumă nici o răspundere pentru poza de mai jos. E din Internet, inclusiv mileul de plastic galben și sîmburii din feliile de lămîie.

11 comentarii:

vera spunea...

1. Merci.
2. Mi se pare greu de facut si nici nu cred ca as putea, nu am gratar si alte sofisticarii, tzin cu dintzii de o mashina de gatit cu gaz, de moda veche, nu pot sa le sufar pe astea noi si complexe. Sint puternic in tabara 'less is more', 'small is beautiful' and the like.
3. Ai adaogat P.S. ca later edit, da? Ca, parca atunci cind am citit postul prima data si nu am putut deschide la comments, nu era.
Oricum, sintem gind la gind cu bucurie: am avut exact aceleashi nemultzumiri - milieux-ul si de plastic si de un galben pas possible, dar si simburii de lamiie, caci cine ishi bate capul cu o prajitura destul de titirisita si nu are simtzul minim sa scoatza simburii din lamiie? Un mitocan, ce sa mai vorbim? Sorry sa zic asta, dar nu e gay. No respect for details.

Pinocchi0 spunea...

1. Cu plăcere.
2. Domnu' Inginer n-a avut probleme, dar el e specialistul cofetar. Chestia cu grătarul cred că e un schnick-schnack modern, francezii folosesc de obicei un aruncător de flăcări. Poate ai un aparat de sudură cu acetilenă? :-)
3. Da, a fost un later edit, poza aia was a pain in the neck. Originalul nu l-am fotogtafiat, și asta a fost o poză de altfel foarte bună și foarte apropiată de original (deși domnului Inginer cred că i-a ieșit blatul mai crocant decît arată aici). Mileul și sîmburii nescoși sînt o blasfemie la adresa tuturor sfinților patroni dădători de inspirație.

Cora_ spunea...

merci si eu, e cam complicata... da' ce nu e complicat in veata. Eu cre'ca o sa folosesc un mileu de macrame.

Anonim spunea...

Pino - mi-ai placut aici. LAMPA CU ACETILENA... De abia ashtept sa povestesc ca cineva a crezut asta despre mine! TARE!
Nu, nu am, nici nu as sti cum s-o folosesc si mi-ar fi si frica. Iar la cite prajituri fac eu, nu merita sa ocupe nici locul in spatziu, in casa mea.
Oricum, ca sa nu mai ai dubii pe viitor, eu nu am decit un numar de aparate minimal, dintre care vreo 5 sint inca in cutiile lor si acolo ramin, pina vine familia slovena in vizita. Alea pe care le folosesc au numa ON and OFF. Clar si fara fitze.

Cora - macrame facut de mina ta de brodeuse/dantelliere?

Irina spunea...

Multumesc si eu.
Cred ca o sa incerc, mai ales daca e "dumnezeiasca" :) N-am nici lampa de sudura, se pare ca nici seminte de pin nu se prea gasesc, dar am o idee cu ce sa le inlocuiesc...o sa va tin la curent.

Pinocchi0 spunea...

Vera, ca să spunem lucrurilor pe nume pînă la capăt, eu mă gîndeam de fapt la aruncătoarele de flăcări folosite în diverse armate și războaie pentru pîrlirea adversarului. Un astfel de experiment patetic a fost făcut și pe pielea lui Romy Schneider în "Pușca veche"; bucătăria franceză haute cuisine este în general dotată cu fratele mai mic al balaurului de acolo. Genul de instrument pe care socru'meu îl numea "drăcie nemțească", părere pe care o împărtășesc cu toată convingerea.

Ca să fim mai realiști, îmi aduc aminte că aragazul pe care îl avea mama acum vreo 40 de ani avea în tavanul cuptorului o piesă numită "grătar" care scotea flăcări pe nări și care ar putea fi folosită și pentru tarta de lămîie. Poate așa?

Irina, semințele de pin se înlocuiesc by default cu semințe de floarea soarelui, dar eu le-aș înlocui în cazul ăsta cu nuci pur și simplu.

Irina spunea...

Păi la nuci mă gândisem şi eu (la seminţe de floarea soarelui deloc) şi am descoperit că de multe ori la prăjiturile cu lămâie se folosesc mai degrabă macadamia (probabil pentru că sunt mai dulci şi mai puţin aspre, aşa că se potrivesc, prin contrast).
Bine că am aflat cum se traduce "blowtorch", acuma pot să caut drăcii nemţesti prin magazinele din ro :))

Cora_ spunea...

nu am facut macrameuri, nu inca. da' de sudat am sudat. o fi rau? :)

vera spunea...

Pino - nu e CHIAR asha, e un aragaz gen vechi, dar nou, are vreo 7 ani. Insa e simplu, doar 4 ochiuri sus si cuptor. Nici nu am boton de gratar.

Da, m-am gindit ca te gindeshti la Bazooka or similar. Nici nu se pune problema, e o operatziune de care mi-e prea frica. Desi, la astia cu emisiuni de cuisine, pare un fleac.

Irina - cred ca ai dreptate si trebuie o nuca crunchy, ca textura, dar mai dulce si neutra la gust/miros (cred ca migdalele strica finetzea si suavitatea concoctziei). Eu ma gindisem la Brazil nuts, dar macadamia tre sa dea foarte bine.

Cora - ce te sclifoseshti? Nu am cazutara de acord ca esti iubitoare de motoare? E foarte bie, o sa itzi fie de folos la retzetele nenumarate, pe care o sa le traduci in viatza cind termini cu gradinaritul (=iarna lunga de Canada).

Pinocchi0 spunea...

Draga Vera, bucătăria nu este numai un loc al alchimiei cotidiene, ci și un loc plin de primejdii la fel de cotidiene. Iar cele două aspecte nu se contrazic nici un pic.

Pe mine mă ia cu fiori de cîte ori pun mîna pe cuțitul ăl mare, ca să nu mai vorbesc de scena cu Julia Child care retează capul unui red snapper cu satîrul în timp ce degetul mare de la mîna stîngă i se odihnește la cîțiva milimetri de locul faptei. Sau de tigaia cu ulei încins care erupe ca un vezuviu casnic, iar arheologii ne vor găsi peste două mii de ani împietriți în gestul avîntat de a întoarce clătita în aer și cu ochii holbați de groază la ideea că ar putea rămîne lipită de tavan. Brrrr... Și, în aceeași ordine de idei, nici nu mai întreb de cîte ori nu ne-ar ars zdravăn mișculînd cîte ceva prin cuptor. Pe lîngă toate astea, bazuca și aruncătorul de flăcări sînt jucării inofensive, nu crezi?

Marius spunea...

Dumnezeule mare! Nu am sa fac minunea asta de tarta/prajitura or whatever that is!
Dar asa de bine arata! (Drull, drull!)