Ideea de nuntă cu dar a fost oroarea tinereții mele și am asociat-o cu buda de la 2 Mai, din fundul curții, pe care stăteam ascultînd prin decupajul în formă de inimă cum se strigă darul la microfon undeva în sat și vuiește peste parcela cu porumb și cotețul porcului. La prima nuntă proprie am descoperit aspectul practic, dar asta nu a schimbat mare lucru. Alternativ, în Germania, viitorii soți pot să-și organizeze într-un mare magazin un colț cu tot ce-și doresc, iar musafirii se pot duce acolo și plăti ce cred de cuviință. Sau, varianta mai simplă, musafirii te întreabă ce îți dorești cadou de nuntă, de ziua ta, de Craciun etc.
Noi nu ne-am dorit nimic în mod special. Ceea ce s-a materializat într-o serie de cadouri, din care unele ne-au plăcut mai mult (majoritatea), altele mai puțin mult (unul singur).
Mai puțin mult: O hîrtie de 50 de euro plisată și strînsă sub formă de papion, și băgată într-o felicitare atîrnată de o sticlă cu vin spumos de la Aldi. (Întîmplător tocmai cumpăraserăm una și știam că costă 5 euro.)
Mai mult mult: Eine Kleinigkeit, ceva foarte mic, așa mi-a fost prezentat. Cum că adică uită-te bine, să nu zici că nu e nimic și să le arunci la gunoi: O felicitare în care erau lipite două diamante minuscule. (Moș Pinocchio are ceva dintr-o coțofană, știa Prinzessa ce spune.)
Apoi, muzică: Marx și Freddie ne-au cîntat live trei cîntece de-ale Marlenei Dietrich, așteptate cu sufletul la gură de toți musafirii care știau că Marx e pianist și Freddie cîntăreț de jazz. (Iar Moș Pinocchio, care le-a făcut cunoștință acum un an, a avut satisfacția să îi și pună că cînte pentru prima dată împreună.)
Apoi, David și prietena lui au cîntat suita „La flûte de Pan” de Jules Mouquet, la care mai studiez și în ziua de azi, și vă invit să trageți cu urechea cum ar putea să sune dacă eu aș ști cu adevărat să cînt la flaut și să va simțiți ca și cînd ați fi fost de față.
(Celor doi pseudo-asiați geniali de la bucătărie le-am interzis cu strășnicie să servească ceva în timpul numerelor muzicale.)
5 comentarii:
:) diamantele stiu ca ar simboliza trainicia casatoriei, de aceea sunt de obicei prezente si pe inelele de logodna :) asa ca, respectele mele autorului darului cu pricina :)
Dito! Respectivul e aurar și designer de bijuterii ;-)
Vezi: http://goldnase-schmuck.de
Pseudo-asiatzii: acu, treci si dta cu vederea. Asha mi s-a parut citind prima oara textul. Cind l-am recitit, dupa ce ne-ai spus ca sint nemtzi, am vazut ca m-am pripit, ca nu era suficienta informatzie sa deduc ca erau vietnamieni sau similar. Sorry.
Mai mult: da, foarte gentil si dragutz. Small is beautiful. Si stii ce spunea MM despre diamante... Personal, nu ma omor de loc dupa ele, dar e un cadou special, really.
Mai putzin: mie nu mi se pare chiar asha de rau. Sigur, nu stiu cine era persoana cu cadoul. Dar, in sine, la prima vedere, nu e incriminant. Mai intii, if it is not too cheap for YOU to buy it, why should it be for someone else?
Doi, sigur ca nu este elegant sa daruiesti bani (surtout in afara familiei, dupa mine, care mai dau un ban tineretului necesitos din clan sa-si cumpere un frigider sau alte appliances, doar n-o sa ma duc eu sa cumpar obiectul...), dar poate ca omul nu avea mai mult. Si - sigur - nu este cineva cu gust/imaginatzie, cu banii aia chiar putea sa va ia ceva nostim/lovely.
Zic, dar accept ca nu cunosc circumstantzele.
Aș trece pseudo-asiații cu vederea dacă ar fi o greșeală, sau ceva ce n-ar trebui să fie, hm. Mi s-a părut însă o variantă perfect plauzibilă, corespunzătoare procedeului literar "ar fi putut să fie și așa, și pînă la urmă de fapt habar n-avem cum a fost". Întotdeauna m-am dat în vînt după inovații și alte drăcii literare. (Să le scriu, nu neapărat să le citesc.) Poate că și în blogosferă ar trebui să scriem numai punctul de pornire al poveștilor și să lăsăm cititorii să le ducă mai departe? De ce nu?
Cît despre cadouri, da, cam așa stau lucrurile. Fiecare cadou a fost drăguț în felul lui, nu a fost nimic "așa de rău". Respectivii (de o pereche era vorba, una din cele două perechi hetero pe care le-am invitat) aveau cu siguranță mai mult, ooooooh, muuuult mai mult. Problema era însă timpul. Cînd ne-au întrebat ce ne dorim, ar fi trebuit să spunem: timp.
Mda. Pai, vezi cum e omul? Acum, ca-mi spui ca era un cuplu hetero, care nu sint de loc saraci, intr-adevar au produs un cadou destul de jenant. Tu ai avut dreptate, nu eu.
Cind esti hetero si mergi la o nunta gay, cred ca trebuie sa fii mult mai atent si mai putzin insouciant; iar daca dai bani, nu obiecte, atunci dai BANI. Prietenul meu Adrian, care e gay, la nunta caruia am fost in noiembrie, la BXL, a primit de la prietenii heterosexuali bani, ca au spus ca ei nu au nevoie de nimic si cine vrea, poate sa participe la cheltuielile lor de honeymooning: 200 de euro de la unii si 500 de la alta. In fine, oamenii sint cum sint...
Da, ar fi nostim sa dai inceputul povestii si noi sa completam. Si apoi, sa ne spui cum a fost in realitate, dupa ce ai vazut cum aberam.
Trimiteți un comentariu