Prima. Hai să oprim la parcarea următoare și să cumpărăm niște apă, spuse Mihai. Domnu’ Doctor traduse prompt și domnu’ Inginer semnaliză. Pe breteaua care ieșea din autostradă, proprietarul în vîrstă aproximativă de 60 de ani al unei mașini de vîrstă corespunzătoare își spăla în liniște și calm: parbrizul. Domnu’ Inginer opri mașina (de dimensiuni care nu pot fi trecute cu vederea, atîta cît să încapă un grup de șase persoane grațioase și distinse, plus cufere, toalete de gală și pălării asortate) la un metru de activitatea respectivă și așteptă. Nu se întîmplă nimic. Absolut nimic.
Aici ar urma momentul în care șoferul apasă de cîteva ori pe claxon, într-un ritm care comunică o anume nerăbdare, încă (încă!) ținută în frîu. Din motive tehnice, această fază fu sărită. Domnu’ Doctor apăsă pe buton, deschise fereastra, scoase capul afară, și’i zise cu foc. Trecem peste amănunte. Personajul dispăru instantaneu. (Și, cum aveam să constatăm zece minute mai tîrziu, se mută pe breteaua care dădea în banda de accelerare a autostrăzii.)
A doua. Un cur cu două buci imense înflorea pe Transfăgărășan. Cînd spunem că înflorea, ne gîndim la stamba în care era drapat. Altfel, răsărea precum luna plină din ușa unei mașini, deschisă pînă în mijlocul carosabilului. Nu era vorba de o mașină supradimensionată, ci de una perfect normală (cu excepția modului de utilizare). Nici carosabilul nu era de gabarit redus, ci doar ocupat de mașini parcate pe ambele părți. Iar mașina, curul și bucile din povestea noastră ocupau locul de onoare, adevărat fotoliu de orchestră, în mijlocul unei serpentine.
Domnu’ Doctor nu mai așteptă, pentru că nu mai era nimic de așteptat, și fu în asentimentul ambelor coloane de mașini așteptînd din ambele direcții, cînd îi zise și de data asta cu foc.
O săptămînă mai tîrziu, într-o dimineață aparent răcoroasă, domnu’ Doctor traversa pe bicicletă un oarecare parc din München. Oră predilectă pentru plimbarea cîinilor. Caci două cocoane (cu bigudiuri și batic) și două potăi (analog) meditau și ele pe marginea benzii de biciclete: Cocoanele pe stînga, potăile pe dreapta, iar la mijloc lesa telescopică. Amîndorura le atrase domnu’ Doctor atenția că se află pe banda de biciclete. Asta pe un ton neutru, atît de neutru cît poate cineva să fie în condițiile date.
Cocoana 1 [ton de Șeherezadă cu accent bavarez]: Ei dragă, ce acuma, lasă că avem loc amîndoi, [scuturînd din șolduri:] ne aranjăm noi... [Restul se pierde în urma bicicletei.]
Cocoana 2 [ton de Cenușereasă îmbătrînită în dosul cuptorului, cu accent estic-saxon, din cele care au nevoie de subtitrare cînd apar la televizor]: Așa carevasăzică! La Noi [NB, a nu se confunda cu “la Voi”] nu Așa se vorbește, nici cu femeile, nici cu musafirii, nici cu… [Restul se pierde în urma bicicletei.]
De unde se vede, medită domnu’ Doctor, că înfrățirea între popoare funcționează și în ziua de azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu