Dimineața devreme. În care pat?

A fost una din acele dimineți în care mă trezesc pe jumătate și primul lucru care îmi vine în minte e să încerc să-mi amintesc unde sînt. Eram – scurtă excepție – în patul meu de acasă, cel de care mi-a fost atît de dor.

Dar vai, movila de lîngă mine nu era domnu’ Inginer. Erau o plapumă și o pernă, împachetate frumos și puse ordonat în mijlocul patului. Domnu’ Inginer rămăsese, ehei, în Estul Sălbatic.