07 noiembrie 2011

Bomboana de porc

Ce poate fi mai faimos, cînd împlinești 49 de ani, decît să primești cadou o bomboană de porc: Mistreț, heh.

Era asta vară. Rătăcisem prin Estul Sălbatic și văzuserăm (din mașină) chiar mai multă foaie verde decît am sperat: La fiecare 10 km, șoseaua era întreruptă pentru reparații cu ocolire peste dealuri. Cînd s-au terminat dealurile, am luat-o pe autostradă. Cînd s-a blocat autostrada, am luat-o peste dealuri. Și am ajuns tot așa, talanga-balanga, pe la madam Ruth. Care la vremea aia o fi fost în conced, sau cine știe pe unde, și oricum nu se făcea să apărem neanunțați. Venea furtuna, cerul era negru.

Am făcut popas la marginea orașului. Un fel de pavilion japonez cu conținut franțuzesc, urmăriți neapărat linkul, să vedeți. Așa era, ca în poze, doar cu cerul negru. Am băut sub el berea pe terasă, drept aperitiv. (Pentru quelquechozurile mai rafinate am intrat la adăpost.)

De ziua mea, mi-am dorit o invitație la Bellevue, temîndu-mă c-o să-mi lipsească furtuna. (I-au ținut locul castanii în flăcări.) Aperitiv 1, bomboana de porc mistreț. (Țipla bomboanei, răsucită la capete, era din foietaj.) Aperitiv 2, supa-cremă de dovleac cu țelină, honny soit qui mal y pense. Felul principal, friptură de mistreț cu sos de rodii. Vinul recomandat: Saint Jean du Barroux, Provence, 2008. Platou (platou negru de ardezie) cu brînzeturi pentru digestie, tort de cacao cu nucă pentru îndulcire. Digestiv: un vin-desert cu aromă...

Cu aromă din altă vară. Era pe vremea studenției, în anul patru, care nu mai făcea munci agricole, dar tocmai atunci s-a declarat stare de necesitate. Rea necesitate: în sărăcia cea mai cruntă a Dobrogei, la Rahmanu. O vie cheală, culeasă deja de cîteva ori. La sfîrșit de octombrie rămăseseră cîte două-trei boabe la doi-trei metri: micul dejun. În acele boabe se concentra tot parfumul și toată dulceața unei veri trecute.

Et voilà, bomboana de porc mistreț ca părul aspru de pe pieptul domnului Inginer.

10 comentarii:

cristians. spunea...

Exista asa ceva ca Rahmanu in Dobro? Nu-ti suna a India?

Din copilaria-mi ceausista imi aduc aminte prestarile scolare la cules de struguri. Uneori, pe rindurile deja culese mai dadeam, bine camuflati de niste frunze transparente, ruginite, peste ultimii struguri de aur, ambrozie si nectar!

Pinocchi0 spunea...

Nouă ne suna (nu în ultimul rînd pentru că aveam muzicieni printre noi, iar eu acolo m-am molipsit) a Rahmaninov. Asta era: IAS Rahmaninov. (Urmează tema concertului 2 in do minor.)

Aur, ambrozie și nectar, da, exact asta. (Doar frunzele nu prea mai erau să le ascundă.)

vera spunea...

Nu am intzeles nimic. Never mind.
Restaurantul e agreabil si atractzios, mi se pare mai potrivit pentru un moment cind are lumina de zi, decit seara.
Supa crema de dovleac cu tzelina - quelle bonne idee, nu puneam tzelina pina acum, dar o sa incerc instant. Si tort cu nuca...Ufff!
Totusi, nu pui chestii pe frantzuzeshte, daca nu stii limba. Plat DU jour.

Pinocchi0 spunea...

Vera, fii mizericordioasă: nemții au problemele lor cu franceza, și viceversa. Mai ales viceversa.

cristians. spunea...

Mamă, ce pedanterie! Se făcu praf în atmosferă! Asta mi-a adus aminte de zaza... :) Țeler - zicea străbunică-mea.

vera spunea...

C.S. - Asa sint lingvistii. Daca nu stii, zi in limba ta.
Si da, sint ca zaza si ea ca mine. Nu ne place impostura, how about that?
Strabunica ta era din Moldova?

Pinocchio - cam care zici sa fie raportul intre tzelina si dovleac? Ma gindesc la maximum 1/4 tzelina si 3/4 dovleac, ca aici tzelina are gust puternic.
Mizericordie si Tzara Strumfilor sint incongruente.

vera spunea...

C.S. - si nu numai cu zaza, ci si cu als, care ar fi taxat aceeashi chestie, poate cu mai mult aplomb. Cum zic, lingvisti...

Pinocchi0 spunea...

Și eu zic la fel cu țelina -- trebuie încercat, rețeta e secretă, evident.

Altfel, îmi stă pe limbă un post despre lucruri care nu se spun și lucruri care nu se spun clar. Dacă, atunci probabil că asta o să se înțeleagă și mai puțin.

Și, dacă mă gîndesc bine, ar mai fi de spus și ceva despre impostură și mizericordie. S-o spunem tout de suite: Restaurantul nu e o chestie comercială și lustruită, ci una foarte personală; asta e, poate, calitatea lui cea mai de preț. Pe cei doi i-am cunoscut personal, ceea ce nu e greu, pentru că personalul se compune din ei, adică bucătarul și chelnerița/sommeliera. Sînt doi oameni foarte draguți, care știu ce fac, [chiar dacă] sînt nemți. Acuma -- să mai aștepți și ortografie franceză perfectă -- eh, noi ne-am mulțumit cu mîncarea, atmosfera și ospitalitatea. Și vinul, să nu uităm vinul!

Madelin spunea...

hihihi

Pinocchi0 spunea...

Hmmm, domnu' Inginer arată puțin altfel.
;-)