Întîmplător, de data asta nici unul din ei nu stătea pe scenă. Giulia și cu Gogoscharski-Romeo m-au luat fiecare de cîte o mînă (tot așa cum mă luaseră de mînă și mă duseseră luni seara la Gärtnerplatztheater) și m-au dus în sus și în jos pe scări, pe coridoare, pe după perdele... Am auzit în urmă o plasatoare alarmată „Nu vă supărați, nu pe acolo!”, și pe Gogoscharski aruncînd un „Sîntem de-ai casei”, și uite că stăteam în cantina teatrului, printre actori jumătate în travesti, jumătate înfofoliți să iasă la fumat pe terasă, printre instrumentiști în frac, asistenți, perucheri, băieți la toate. „Știi că biletele la premiera noastră din aprilie s-au vîndut deja toate?” întrebă Gogoscharski pe cineva. Ochi mari, bucurie: „Serios?? S-au vîndut deja?? Ia-mi și mie o porție de cartofi la cuptor și o bere.”
– Felicitări, îmi spuse Giulia zîmbind, pentru... cum se cheamă? Ah, sau e încă prea devreme?
– Mulțumesc, am spus încercînd să nu mă uit prea insistent la trupa de actori, știind că lui Gogoscharski nu i-ar plăcea. O să fie, da, în curînd...
2 comentarii:
cred ca nu-ti mai incapeai in piele, da, eu asa cred :) si pe buna dreptate!
Păi sigur, cum să-mi mai încap??
Trimiteți un comentariu