25 martie 2012

Cumpărături. Altă listă madelină



De la stînga la dreapta și de sus în jos:

Stafide și alune, de combinat.
Lamîi, banane și mandarine. Sau portocale?
Ulei de soia (recunoscut după ilustrația etichetei), roșii în suc propriu (de neconfundat).
Pîine mai puțin albă (trei felii, suspecte de a fi colorate cu caramel).
Muguri de soia cu și fără combinație, de prăjit în tigaie (wok n-am).
Ulei de masline (homeopatic), negroamaro de Salento (mai bun decît mă așteptam aici).
Lapte și iaurt (să sperăm).
Morcovi.
Căpșuni (miroseau de la o poștă).
Zarzavat de supă coreană (strange!).
Porumb mini pentru supă, musli, ciocolată.
Sushi să nu mor de foame pînă termin de gătit. Bame.
Carne de vacă în felii subțiri, aripi de pui decojite.
Un fel de spanac, ceapă verde.
Piper verde (între timp nu mai sînt așa de sigur, dar e genial).
Șuncă pentru micul dejun.
Și da, eternele, multicolore pungi de gunoi speciale și indispensabile.

În total: 6389 de yeni, bașca vinul 936. Himmelherrgott.

7 comentarii:

vera spunea...

This is what you should try:
2008 “Liante” Salice Salentino (80% Negroamaro, 20% Malvasia Nera di Lecce) by Castello Monaci (available online $16). Nici macar nu e scump, Himmel... Dar trebuie sa gatesti ceva cu carne si cu caracter.

cristians. spunea...

Ambalajele japoneze arata un pic kitschy, gasesti?

Pinocchi0 spunea...

Numai un pic?! :-)

Cora_ spunea...

Cel mai aiurea mi se pare sa nu poti citi ingredientele din paine... ma rog, daca e din faina integrala versus colorata cum zici... ca ceapa vezi ca e ceapa si marul ca e mar...

Aaaa, si cu iaurtul la fel.
Preturile la alimente sunt mai mici in Germania?

Pinocchi0 spunea...

Cora, prețurile aici sînt de 1,5-2 ori mai mari decît în Germania. Dar depinde ce cumperi.

Tapire, chestia cu Bulgaria am descoperit-o și eu pe undeva, pe un colț de ambalaj, într-un tîrziu -- scrisă mic și cu litere latine. Da, e cam scump (parca vreo 150 de yeni), dar altul n-am găsit. Probabil că la asta se vede că sînt european :-) Salutări lui Toshiko!

Mucegai spunea...

Bame crude, stii sa gatesti asa ceva?
Da si tu o reteta.

Pinocchi0 spunea...

Păi e simplu, faci un sos de roșii, le arunci înăuntru și le lași să fiarbă acolo o vreme, nu prea mult. Eu le-am combinat cu felii de carne de vită tăiate subțire și cu cubulețe de vinete. Plus chestia aia care am luat-o drept piper verde și mă întreb în continuare ce e de fapt, trebuie s-o întreb pe Banana cînd se întoarce.