13 martie 2012

Un decor ieftin de teatru

…cînd brusc, nimic nu se’ntîmplă
brusc, totul fu la fel ca foarte ‘nainte
(Mircea)


Între Europa de Vest și Orientul Îndepărtat există desigur o graniță pe care nu poți să o treci uite’așa, cu mîinile în buzunare și fluierînd de parcă ai fi la plimbare pe ștrase. Și nici să sari peste ea ca peste o băltoacă. În primul rînd pentru că nu poți să știi exact unde e.

La Viena m-am suit în avionul de Tokyo (ce chestie, să treci prin poarta aia cum ai mai trecut de mii de ori, și să citești deasupra: Tokyo), mi-am pus imediat ceasul după fusul orar japonez și, cînd s-a făcut timpul, mi-am băgat dopurile în urechi (n-au folosit la nimic, dar la absolut nimic), mi-am tras căciula pe ochi și m-am culcat.

Nu dormeam eu cine știe ce, dar nici nu mi-a plăcut să aud gălăgie. M-am uitat la ceas: patru. Stewardesele serveau ceva. Vreți alune sau biscuiți? Hăă? Nuts or cookies? *@$^#... mmmmdbnuci. Și-o bere.

Peste cîteva minute s-a făcut liniște din nou, așa că am mai dormitat o vreme. Era undeva între Baikal și Vladiwostok. Am ridicat jaluzeaua la un colț și m-am uitat afară: Un motor de avion ireal de mare și de butucănos, o pardoseală cețoasă, un cer kitsch. Nu se mișca nimic, absolut nimic. Nici un norișor. Nici măcar avionul nu vibra. Zgomotul uniform putea foarte bine să vină de pe bandă. Un decor ieftin de teatru.

Lucrurile au tot stat așa, nemișcate, vreo săptămînă. Nici nu-i de mirare că valiza mi-a venit abia cine știe cînd. Au început să se miște din nou abia acum cîteva zile, cînd m-am dus din nou la antrenamente. Și nici asta nu-i mirare: La antrenamentul ăla, cînd lumea s-a pus din nou în mișcare, am făcut o febră musculară ce n-am văzut în viața mea.


Sonnenaufgang irgendwo zwischen Sibirien und Japan

Un comentariu:

impricinatul spunea...

domne... scuze... da´ce faci matale in japonia?