Iar eu am plecat la M@rius. Colegul bulgar cred că a fost primul care mi-a pomenit de un restaurant românesc, apoi BadDragon m-a trimis la blogul lui. Unde am făcut o greșeală de lectură: În loc de “Marius-de-la-epicentru” am citit “-de-la-picentru”, gîndindu-mă că “ce”-ul se pronunță moldovenește. Dacă mă gîndesc bine, varianta “e-pi-șentru” nu trebuie neapărat exclusă, localul fiind în centrul Hiroshimei.
Cel mai tare m-au tentat cîrnații din poza de mai jos. I-am scris lui M@rius, mi-a răspuns prompt, mi-a dat adresa și indicații cum să ajung. În Japonia, nu poți (dacă ești european) să faci mare lucru cu o adresă. Mi-am notat adresa și am luat-o cu mine, indicațiile le-am lăsat acasă.
Una din explicațiile cele mai utile care mi s-au dat înainte să plec în Japonia a fost cam așa: Te descurci. Poate să-ți ia mai mult timp, dar într-un fel sau altul te descurci pînă la urmă.
Așa a și fost. Am dat colțul la Mitsukoshi, am ajuns la Billy the Kid, și de-acolo am început să citesc firmele. Le-am citit de vreo trei ori de la un cap la altul, cînd am dat pînă la urmă de cea care trebuia. Răsplata au fost cîrnații și o conversație amicală. (Plus berea și o ciorbă de perișoare din partea casei.) Ne revedem peste două săptămîni la seara de flamenco.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu