19 aprilie 2012

Gay la prima vedere. Puțină paranoia

Cam obosit și cam fără chef, am intrat seara acasă în lift cu un individ mic și rînjitor ca o pisică de Cheshire. (“Pisică fără zîmbet am mai văzut, dar zîmbet fără pisică niciodată.”)
– You’re not Japanese, are you?
– Nope.
– Neither I am, soooo nice to meet you. Friends, friends, friends.
Peste trei sferturi de oră (exerciții obligatorii la flaut și dat telefon lui maman chérie) era la mine cu o farfurie de plăcințele („Și-a plecat cu ieeeeee-leeeee/Zece plăcințeeeeee-leeee”) din țara vecină și probabil prietenă (fiind prea săracă pentru ca să-și permită dușmani).
– Oh, să vii neapărat la noi în vizită, știi, orașul e foarte mare și foarte gay friendly.
– Ach so?
– Și insulele – sigur, și insulele, sînt foarte frumoase și foarte gay friendly.
La a treia pomenire, deja suspectă, l-am intrebat:
– De ce îmi spui mie asta? cam pe tonul indignat pe care mă întreba Yumiko de ce știu că în Japonia există love hotels. (Na, fincă scrie în orice ghid turistic.) M-a privit candid și mi-a spus să el crede că e bi. Bi, adică că îmi spusese înainte că e căsătorit și are o fiică studentă.
Awright, și eu sînt gay.
– Știam eu.
– De unde?
– Ah, păi să vezi. Mi-am dat seama de la prima vedere.
Desigur pentru că mă vazuse venind pe bicicletă în pas de vals și cu un boa din pene roz fluturînd trei metri în urma mea, ce altceva. (Vezi mai sus: cam obosit și cam fără chef.) Pînă la urmă tot eu i-am găsit motivul:
– Păi sigur, dacă ai făcut studii la Amsterdam.
– Ah sigur, am făcut studii la Amsterdam, etc.

Cîndva l-am întrebat dacă inelul lui are vreo semnificație anume. Era un inel de aur roșu cu incrustații și cu un rubin roșu ca focul, tăiat în cabochon. Să fi tot făcut vreo trei mii de euro.
– Ah știi, îl am de la mama. Cînd mă văd japonezii aici cu așa un inel, mă cred mafiot. Dar la noi se poartă. Și de altfel îl port pentru că se asortează la pulover. (Gest spre puloverul bordeaux, marca Polo Ralph Lauren.) Mai am unul cu un safir albastru, altul verde și altul maro, nu știu cum se cheamă piatra aia pe enlgezește. (Ochi peste cap. De tigru.) Numai pe astea patru le-am luat cu mine.

Ei, și acum vă întreb, cititori dumneavoastră: Eu ce să cred?

a. Că întîmplarea îmi scoate în cale, după exact șase săptămîni de la venire, cînd entuziasmul primului contact s-a răsuflat, într-un oraș asexuat de provincie asexuată (scuze, dar asta e perspectiva mea absolut subiectivă) un maharajah suprasexual, supramuzical, venit cu chef dintr-un oraș cu zece milioane de locuitori, și care mă vede în lift (cam obosit și cam fără chef, cum spuneam) și se înamorează de mine? De altfel politicos și cultivat (profesor universitar), vizibil expert în ale bucătăriei, și cu atîta gust încît să-și asorteze piatra de la inel în valoare de mii de euro la puloverul pe care întîmplator îl poartă în ziua respectivă. (Lucru pe care îl fac și eu cu plăcere, dar nu în Japonia, unde bărbații nu poartă nici măcar verighete, și nu la dimensiunile alea. Dar eu nu sînt maharajah, heh.)

b. Că, în poziția expusă în care mă aflu, am fost supravegheat de mult, iar acum a venit momentul primului contact. Asta așa cum am fost prevenit: un post din ăsta, bine plătit și în care nu trebuie să faci nimic (că doar de’asta veneam seara obosit de la birou), asta e recrutare. Așa. Și că maharajahul meu e de fapt agent secret, pe românește: securist. Care știa din cu totul alte surse că sînt gay (dar se face că l-a lovit inspirația în lift la etajul doi), că mă dă gata cu arta lui culinară, cu rubinul lui enorm (care probabil compensează alte dimensiuni, cum obișnuiește domnu’ Inginer să insinueze cînd cineva are o mașină supradimensionată) și cu conversația despre jazz. Lucruri de altfel clare pentru oricine mă cunoaște. Dacă mă cunoaște.

Voilà, astea sînt datele problemei. Votați ca de obicei în colțul din dreapta sus; comentariile explicite sînt și ele binevenite.

6 comentarii:

Cora_ spunea...

Oricine-ar fi, e tare periculos!!! Stai departe!
Parerea mea. :)

nume spunea...

Intreb, pt ca mereu m-am intrebat: voi intre voi nu va recunoasteti? Ca-n intamplarea cu dentistul care si-a dat seama ca ti-ai schimbat ochelarii :)

Impresia mea e ca indienii sunt lipiciosi. Cand am stat intr-un cartier cu imigranti din tari sarace, mai faceam cumparaturi la ei. Am probat intr-o zi o rochie si a venit vanzatoarea sa-mi aranjeze bretelele. M-a deranjat pipaiala direct pe piele, dar am tacut. Intr-o alta zi am mancat singura si-am baut un pahar de vin la un restaurant indian, eram cam obosita si fara chef si astia ma credeau suparata. S-au perindat vreo 3 chelneri sa ma intrebe de sanatate, sa-mi ofere inca un pahar de vin, hai ceaiul din partea casei... Unul dintre ei ma saluta cand ma vedea prin cartier.
Daca n-a pus mana pe tine, zic ca ai scapar ieftin :)

Zaza spunea...

Friends, friends, friends. Boys, boys, boys. Absolut mortal!

Pinocchi0 spunea...

Cora: ;-)

Nume: Dentistul și ochelarii schimbați? Wow, e tare mult de atunci, ochelarii ăia au avut o epopee întreagă. În principiu da, ne recunoaștem, cel puțin uneori, dar mie nu-mi funcționează niciodată (niciodată!) gaydarul în România, de exemplu. Tipul nu e indian, chestia cu maharajahul a fost o exprimare salopă, plus că aduce. Nu, n-a pus mîna pe mine, e un tip care știe să se poarte.

Zaza: Eu întrînd în categoria boys, nu? Hahaha!

vera spunea...

Eu m-as tzine zen, dar amabil. He may have overdone it, poate e inocent, dar not enough social skills or finesse. Mai da-i o shansa.
Nu stiu cit de encriptica e teoria doi, dar, at its face value dac-o iau, nu prea vad de ce sa se ocupe securitatea de dta, unless lucrezi la chestii delicatissime, cu arme nucleare, popoare din Asia Minor or similar.
Un amic deschis la culoare ar putea fi ceva de care ai mare nevoie cind si cind: cum ziceam, mai da-i o shansa.

Pinocchi0 spunea...

Maharaja are destulă finesse, asta e clar. Iar eu sigur că personal sînt delicatissim, ceea ce nu înseamnă că lucrez cu chestii corespunzătoare, of, ce să-i faci, c'est la vie. Și eu mă întrebam care ar fi interesul, dar mi s-a explicat că nu trebuie să fie. În fine, după cum se arată clima pe aici, nu cred c-o să mai fiu multă vreme deschis la culoare.