17 aprilie 2012

Planta verde din nota de subsol

Căutînd nu știu ce prin sertare, am găsit un teanc de foi tipărite mare și citeț, cu titlul „To my successor”: Bine ai venit, aici e bine și frumos, apa caldă de la duș se oprește din cînd în cînd (cineva adăugase cu creionul: au reparat-o între timp), magazinul Plaza e bun și ieftin, mașina de spălat spală cu apă rece că așa e sistemul în Japonia, așa că trebuie să-ți pui rufele la înmuiat cu detergent (aici mi-a venit să adaug eu: sau să le speli mai des), bicicleta e cam șubredă dar poți să mergi cu ea la birou pe drumul care merge de-a lungul canalului etc., etc. Și, nu chiar într-o notă de subsol dar aproape: Am cumpărat o plantă de apartament, ca să mai fie aici o ființă vie pe lîngă mine.

Într-un aflux de simț comunitar, i-am scris cîteva rînduri de mulțumire și i le-am trimis la adresa de e-mail din antet – o adresă din Olanda. Am încheiat cu: „...and you may be happy to know that the plant you bought is still alive, I take good care of it.” Ceea ce nu era de la sine înțeles; aveam să aflu imediat că textul găsit de mine fusese produs în urmă cu vreo cinci ani.

Răspunsul a venit în cîteva minute. Conținea o remarcă în același stil de notă de subsol: Se pare că unii din predecesorii noștri s-au simțit destul de singuri acolo.

A fost unul din lucrurile la care nu pot să răspund pe loc că da sau că ba. Mai exact, mesajul lui îl am de mai bine de două săptămîni în mailbox, și încă nu știu ce să spun.

Sînt aici de șase săptămîni. Sînt în continuare de părere că Japonia e cel mai bun lucru care putea să mi se întîmple în momentul ăsta. Și totuși entuzuasmul inițial a trecut. Dacă mă întrebi, o să-ți spun că nu, nu mi-e dor de casă, casa mea e aici pîna una-alta. Nici de domnu’ Inginer nu mi-e dor, că vorbim și ne vedem în fiecare zi prin skype. Nici de Gogoscharski, de Prinzessă, de prințișorii mici și englezi, pentru că oricum nu-i vedeam decît din an în Paște, așa că nu e nici o diferență. Junghiurile alea „în anumite părți”, de care se îngrijora ieri Mihaela, probabil că sînt un dor fizic de casă. Sau poate că m-a ajuns vorba aia veche, că nu e o soluție să pleci. Sau poate că avea dreptate japonezul, sînt workaholic, iar acum se simte nevoia de concediu. Sau poate.


6 comentarii:

Mihaela ( Catwoman) spunea...

Nevoie de concediu, da, da. Mai e putin si vine dl Inginer, asa e?:)

Pinocchi0 spunea...

Psssst! [la ureche:] Da, da.
;-)

Cora_ spunea...

mai putin de doua saptamani, o nimica toata. :) in plus, ia gandeste-te ca trebuie sa profiti de sederea asta temporara in Japonia, o sa-ti amintesti de ea mereu. cand am fost eu in Japonia... :))

impricinatul spunea...

despre ce planta e vorba? era un text de O Henry cu un cactus care vedea toate alea din case...

Pinocchi0 spunea...

O plantă verde, cățărătoare, cu frunze în formă de inimă. Deși, din punctul ăsta de vedere, o plantă albastră s-ar fi potrivit mai bine.

Cora_ spunea...

albastra la fatza...