16 aprilie 2012

Un nu hotărît

Mi-ar plăcea la nebunie să vorbesc japoneza, dar.
Dar să nu trebuiască s-o înveți?
Aș învăța-o, dar nu așa.

Sigur, e și puțin orgoliu la mijloc. (“Lasă-l, că nu doare, îi rănește doar orgoliul puțin.”) Un curs de japoneză pe gratis, ținut de o duduie care prefera să nu vorbească engleză (pentru că nu prea știa), într-o grupă de 20 de asiatici cu 20 de ani mai tineri. Personaje de altfel interesante, pe care mi-ar fi plăcut să le cunosc mai bine, fără doar și poate. Fiind asiatici, probabil că, spre deosebire de mine, găseau din cînd în cînd cîte un pai de care să se agațe, în timp ce eu mă înecam în Marea Japoniei. Fiind cu 20 de ani mai tineri, îi trata cu un anumit burtobătăism de care, fără regrete, m-am dezobișnuit. Dacă ar fi fost numai cu mine, mi-ar fi făcut temenele pînă la pămînt (altă exagerare), așa ne-a tratat pe toți conform mediei de vîrstă. În fine, dacă ar fi avut mai multă experiență, și-ar fi dat mai bine seama că cere prea mult și că milităria, pardon japoneză, nu merge la oricine.

Banana m-a întîmpinat cu mult interes. Cred că m-a așteptat să trec pe la ea și să-i povestesc; eu m-aș fi așteptat. Nu m-am dus. A venit ea la mine. I-am spus că sînt prea prost pentru cursul ăla. (Expresia ei, cînd îi pun întrebări prea grele.) S-a îngrijorat (știa cît mă interesează, pînă una-alta ea e profesoara mea de japoneză), m-a tras de limbă, mi-a recomandat alt curs, în altă parte etc. I-am promis vag.

În timp ce vorbeam cu ea, a venit un mail de la șef. Da, chiar de la München. L-am citit cu coada ochiului și am început să răcnesc. Acum cîteva zile o întrebasem cum rîde un bărbat japonez furios; avea ocazia să vadă cum se manifestă un european furios. Mai rău, un român.

După care, simțind anumite junghiuri în anumite părți, m-am întrebat de ce îmi fac rău singur. Asta este de fapt morala poveștii.



"Now you know how to be angry in Japanese." *ROFL*

Un comentariu:

Mihaela ( Catwoman) spunea...

te-o intepat inima? doamne,ai grija, nu-i de gluma...