Șăpcălie neagră cu inscripția MAN: Se referă la fabrica de camioane și se vrea butch. Ochelari de soare, exotici la japonezi, mai degrabă un accessoire mafiot. Mască, de la ochelari în jos, peste nas și gură, chestie de altfel normală și eficace. Tricou portocaliu, purtat îndeobște la muncă fizică, e.g. antrenamentul de rezistență de la gym, cu transpirație abundentă: Tricoul lipit de corp se trage cu forță în toate direcțiile, drept care se lăbărțează corespunzător. Chiar dacă deltoizii mai albi la piele decît restul corpului pot părea și mai mari, mînecile (scurte, se înțelege) suflecate gen “tricou cu mușchi”: O zi cu soare în pragul sezonului ploios e un noroc care trebuie sărbătorit. Asortați, pantaloni montani peste genunchi, aproape knickerbockers, continuați cu franjuri de uzură de altfel neintenționați. În fine, sandalele Marc Chagall, suspecte de a fi egale în vîrstă cu venerabilul. Cu alte cuvinte: Pinocchio Pacifistu’ dimineața pe bicicletă, în drum spre birou.
Decanul iese din parcare în pas elastic, la cămașă albă și mapă de piele. (Sacoul și cravata așteptîndu-l cu siguranță în birou, în grija secretarei.) Pinocchio îi dă ocol în ultimul moment într-o curbă strînsă de 270 de grade și behăie: Ohaio gozaimaaaaas!
Acasă la el, dacă ochelarii de soare ar fi fost în Germania la fel de exotici ca în Japonia, Pinocchio ar fi trezit toate angoasele naționale anti-teroare și ar fi fost arestat prompt și preventiv. Aici nu a primit decît un răspuns la salut, protocolar și cu – greșim cumva? – o clară nuanță de recunoaștere în ciuda măștii, și de, eh, acceptare, pentru că of “gaijiii” ăștia (desigur cu trei i, cum ne-nvață Diacritica) oricum sînt nițel într-o ureche și n-are rost să-ți pui mintea cu ei.
10 comentarii:
Dooozooo yoroshikuuuu!
Mi-ai adus aminte de tata, cand a lucrat in China vreun an si cand, pentru ca se plictisea, s-a ras in cap, impreuna cu vreo 3,4 colegi. Umblau asa, rasi in cap, cu ochelari de soare, cu slapi si pantaloni scurti. Asta era prin '75. Cand intrau intr-un magazin, acesta se golea si ramaneau singuri, singurei. :))
Ma-ntrebam daca substantivul "uliu" se declina la fel... se pare ca da.
Cum sunt alea sandale Chagall? Si la urma, dar nu in ultimul rand, interesant portret. :)
Ce noroc pe tine sa lucrezi intr-un loc unde te potzi prezenta la birou atit de relax. Mai ales cind 'ei' nu isi permit aceeasi insouciance.
Eu zic sa-tzi aduci intr-o zi si flautul si sa tragi o cintare la prinz, in pauza, sa-i interlochezi cu totul. Intzeleg ca japonezii sint foarte respectuoshi fatza de arta si cei care o produc.
Foarte tare articolul tau.
Cora, sandalele Chagall sînt niște sandale pe care le purta dumnealui într-o poză cine știe de cînd, să fi fost anii 30?
Vera, asta e ținuta mea de bicicletă, nu de birou. Hainele decente mă așteaptă și pe mine, chiar dacă nu tocmai în grija secretarei. Unii din ei m-au auzit deja cîntînd la flaut, și majoritatea au aflat despre asta.
Antonia, l-ai citit?
Rareș, domo arigato :-D
ma gandii io si chiar cautai poza ca sa le vad, da' crezi c-o gasii? :))
Haaa, ce mișto!
Eu nu am ținută serioasă, de obicei vin blugi/adidiași/tricou tot portocaliu, și dacă sunt varză îmi scoț tricoul și-mi pun halatul.
Cora, uite că am avut noroc: http://fr.semiramistour.com/docs/Chagall1920.jpg
Vlad, și eu am un fel de halat, de diverse culori, în funcție de zilele saptămînii.
dacă se poate picta pe bicicletă presupun că o barcarolă pedalând e floare la ureche!
Trimiteți un comentariu