Trezirea, cine știe pe unde

The Red Queen made no resistance whatever; only her face grew very small, and her eyes got large and green: and still, as Alice went on shaking her, she kept on growing shorter – and fatter – and softer – and rounder – and –

Cineva bătea cu ciocanul ritmic într-o tablă. Dacă tot trebuia să se trezească, Moș Pinocchio ar fi preferat deșteptătorul, fie el și CFR cu clopoței. În cazul de față, reacția preferată (în lipsa kalajnicovului) ar fi fost să scoată capul pe fereastră și să înjure. Și în ce limbă, mă rog?

Unde sînt? se întrebă Moș Pinocchio confuz, răsfoind cu stînga un dicționar, cu dreapta un atlas, ambele imaginare. Întrebarea următoare fu mai concretă: Am băut? Băuse, da, o bere nevinovată, pe aeroportul din Frankfurt. Înainte de asta, șueta telefonică, ore în șir, cu domnu’ Inginer, cu ochii la un jumbo vopsit în dungi colorate: Asiana Airlines. Destinația: Seoul. Hmm, cam pe’alături. Ceva mai încolo era și Triple Seven cu destinația Tokyo-Haneda, în culori mai modeste. Nu asta era. Un gust ciudat: Moș Pinocchio urăște oțetul și tolerează ceapa numai în cazuri de excepție (japoneze, de exemplu), iar combinația lor o consideră prea aberantă ca să fie imaginabilă. Însă Lufthansa o face posibilă, într-o salată cu boabe de fasole rătăcite. Și ele în culori varii.

Salată de fasole boabe, da. Se făcu lumină. Belgrad. Himmelherrgott. În același timp, Moș Pinocchio fu treaz-luminat, și bătăile cu ciocanul în tablă încetară.