07 octombrie 2012

A venit a venit toamna. Plimbări la München

La început de octombrie Germania miroase a umezeală, putreziciune și ciuperci, iar eu aterizez dintr-o dată în mijlocul lor într-o luni seara. Marți dimineată la 8 mă întîlnesc la CADU, Café An Der Uni, cu doamna președinte. În avîntul conversației, îi spun într-o paranteză: Știi, că eu sînt căsătorit cu un bărbat. Îmi răspunde prompt: Nici nu mi-aș fi închipuit altceva despre tine. Apoi roșește (roșește, vreau să spun la aproape 70 de ani), desigur gîndindu-se că nu era cel mai politicos lucru pe care putea să mi-l spună. Dar așa sînt americanii. Mai tîrziu: Știi, e un lucru pe care nu-l spun tuturor. Înainte să-l întîlnesc pe soțul meu, am fost timp de 20 de ani împreună cu o femeie.

Mai tîrziu, observînd ciuperca în parcul castelului Schleissheim, domnu’ Inginer decretează: E comestibilă numai în anumite condiții. În ce condiții? am întrebat curios. În condiții de depresie avansată, mi-a răspuns la fel de prompt.

3 comentarii:

vera spunea...

Domnu Inginer e un tip extraordinar. Te rog sa ii transmitzi o reverentza.

TheWorldUnseen spunea...

Draga domnule, mi-e greu sa aleg ce e mai frumos in povestea asta; poate momentul in care doi oameni complet straini si-au dat seama ca au in comun o emotie atat de persoanala...

Anonim spunea...

Der Herr Ingineur ist ein Schatz.