Marcel-soricel-purcel

----- Original Message -----
From: "Pinocchio N.Collodi"
Sent: Mo, 14. Jun 2004 11:51:28 Europe/Berlin
Subject: Marcel-soricel-purcel

Dragul meu Marcel-soricel-purcel,

si eu ti-am dus lipsa, ti-am simtit dorul. Aseara stateam cu Prinzessa la calculator si compuneam o scrisoare de dor ratacita'ntr-un scrin de'ani de zile... am vazut ca mi-ai scris si m-am bucurat, dar am preferat sa nu citesc de fata cu ea; prea curioasa; apoi mi-ar fi lipsit linistea si concentrarea. Asa ca am asteptat.

Am avut un sfirsit de saptamina ciudat. Perioadele mele de alergie sunt in general ciudate, mai ales daca ma gindesc la sesiunile de vara de pe vremea ingineriei mele bucurestene. Domnu' Inginer a venit prin surprindere. Imi spusese ca s-ar putea sa vina, dar nu era sigur. S-a hotarit brusc, mi-a dat telefon pe mobil dar uitasem sa il pornesc, apoi m-a sunat pe fix in birou si m-a intrebat daca poate sa vina, daca mai am ceva timp si pentru el -- cu o voce usor ingrijorata si ezitanta. Acum aproape 10 ani, cred, il avea pe domnu' Doctor al lui (istoria se repeta, pina la un anumit punct), care locuia la Frankfurt, ceea ce insemna de data asta numai vreo 60 km distanta, fata de cei aproape 500 actuali. Mergea la Frankfurt la cumparaturi, dupa care i-ar fi facut o vizita. Amicul Ex i-a spus ca nu e acasa, ca are de lucru (era medic stagiar si lucra la toate orele posibile si imposibile) si ca mai bine sa nu vina. Domnu' Inginer s-a dus la Frankfurt, si-a facut cumparaturile, s-a mai bananait prin oras, dupa care s-a dus totusi la el, gindindu-se ca o sa se bucure sa-l gaseasca acolo dupa o zi lunga si grea de servici. A folosit cheia pe care o avea. Ei bine, amicul era acasa, mai exact in pat, si nu singur. Chestia era clara, relatia a fost incheiata, dar ca si cind toate aste nu ar fi fost de ajuns, era prea tirziu ca sa mai ia trenul si sa plece acasa. Asa ca si-a petrecut noaptea pe canapeaua din sufragerie, in timp ce domnu' Doctor si-a petrecut-o in dormitor cu concubinul.

Sigur ca, vreo 2-3 ani mai tirziu aveam sa ma mir de ce atita prudenta, atita blazare chiar, cind eu eram acolo numai si numai pentru el. Nu mi-a fost usor nici sa accept, nici sa inteleg faptul mai in profunzime. Dar ce vroiam sa spun acum este ca m-ai facut sa am o revelatie asemanatoare spunindu-mi ca nu cazi in depresii acrite cind te dezamagesc suratele -- si slava Domnului ca este asa. Onkel Sigmund (stii: madame Bovary c'est moi, ca si o suita intreaga de alte personaje) ar spune ca este o chestiune de asteptari pe care, as adauga, subiectul insusi nu si le intelege sau nu le recunoaste. Ma gindesc la toate anunturile care se incheie cu remarci de genul "rog seriozitate", unele inca mult mai agresive. Mi s-a spus ca in gayromania (la cea reala ma refer) toti sunt asa, si aproape ca as fi inceput sa cred, desi dragutzul meu de la Cluj, care la sfisitul asta de saptamina trebuie sa se fi mutat la Bucuresti, era o clara exceptie. Iata de ce ma bucur inca o data, si anume foarte tare ca te cunosc.

Cit despre cunoastere... im permit inca o digresiune: L-am luat odata pe Gogoscharski cu mine la birou pe cind avea vreo 4 ani, si s-a inteles foarte bine cu colega mea Claudia. Mai tirziu, Colombina imi povestea urmatorul dialog intre ea si Gogo:

- Mama, o cunosti pe Claudia?
- Nu.
- Ia spune: Claudia.
- Claudia.
- Nu asa. Claudia.
- Claudia.
- Acum o cunosti?

Cit ar parea de naiva la prima vedere filosofia copiilor, uneori este de o profunzime impresionanta. Iata, deci: Dani, ma bucur ca te cunosc. Si ma intorc la madlena acestui ciudat sfirsit de saptamina.

Domnu' Inginer a venit deci vineri seara, eu m-am bucurat foarte tare si m-am dus sa il iau de la gara. Am fost si am mincat la grecul din sat, de linga castel, am ajuns acasa, ne-am bagat in pat si am dormit dusi. A doua zi de dimineata, s-a trezit tzopaitor ca uite ce bine ii merge, durerile de cap au disparut, precis ca e chestie psihica (fuziune, preluare de firma, rationalizari de personal, job plicticos si toate cele) si ca tare bine ii merge cu mine. Am zimbit cu ochii pe jumatate deschisi, trebuie sa fi fost vreo 7 dimineata. Ceva mai tirziu am reusit si eu sa ma trezesc. Am fost prin oras la cumparaturi, apoi pe seara am tras la Klein Bukarest (madam Mazare mi-a spus lingusitoare ca spera ca nu m-am suparat data trecuta pe ea ca nu am putut sa platesc cu card; vai doamna, dar se poate, asta e motiv de suparare?), l-am convocat pe Walter, apoi pe Beate. Walter abia astepta sa il cunoasca pe domnu' Inginer, si a fost usor bulversat la telefon cind i-am spus de Beate (vai, o femeie!) -- drept care am fost o gazda plina de diplomatie si am chemat-o pe Beate o jumatate de ora mai tirziu. Walter i-a spus lui madam Mazare ca el nu poate sa manince nimic cu usturoi ca are a doua zi "programare la dentist", ca si cind nu ar fi nimic mai firesc decit un dentist münchenez care se ofera sa te trateze duminica dimineata. Ceea ce madam Mazare nu a mai aflat a fost ca dentistul era de fapt un postas in virsta de 31 de ani care - lumea e mica - venea din Romania. Ne-a povestit despre el cu lux de amanunte, cum l-a cunoscut in parcul de linga blocul lui, si cum l-a intrebat de la bun inceput cit cere, pentru ca el, Walter, nu a platit in viata lui pentru sex, si nu avea de gind sa faca acum o exceptie. Compatriotul nostru a fost profund mihnit si i-a spus ca de ce oare crede toata lumea asa ceva despre el? Era si el un biet amorez parasit, si ii placeau barbatii maturi... Mie mi-au dat lacrimile cind am auzit asa (dupa cum iti poti inchipui), dar Walter parea foarte fericit, si adoptase un stil de povestire pe care nu i-l cunosteam: cind credeam ca asta a fost povestea si eram gata-gata sa aplaudam, el venea cu o continuare si-mai-si, iar noi aproape ca ne rusinam, ca si cind am fi fost la un concert si am fi aplaudat dupa partea a treia a unei simfonii. Ceea ce Beate nu a mai aflat - Walter m-a sunat duminica pe la prinz, in timp ce gateam ghiveciul tailandez de legume si domnu' Inginer era la jogging - a fost ca postasul nu a mai dat nici un semn de viata. Dar el s-a obisnuit si nu isi face probleme din asta, imi spunea Walter cu voce usor tremurata.

Pentru duminica, planul era ca vin copiii la masa, dupa care eu fac fizica cu Prinzessa, iar domnu' Inginer 1 pic de engleza cu Gogoscharski. Nedezmintindu-si numele, domnu' Inginer a rezolvat in doi timp si trei miscari, spre multumirea generala, toate problemele princiare (greselile fundamentale de conceptie le-am descoperit abia mai tirziu) in timp ce eu spalam vasele cu Gogoscharski, incit mie nu mi-a mai ramas nimic de spus. Pe seara l-am dus pe domnu' Inginer la gara, si pe copii acasa. M-am uitat la 'Sweet November', cu Keanu Reeves si Charlize Theron, care mi s-a parut colturos si melodramatic (de altfel nimic nou, un fel de 'Love Story' in versiune 2001, numai ca Ryan O'Neal arata mult mai bine la acea virsta frageda decit Keanu), iar pe la miezul noptii m-am mirat ca, ia te uita, domnu' Inginer a trecut iarasi de partea cealalta a zidului despartitor, pina nu demult era linga mine si ma pigulea pe la ceafa cind taiam morcovii pentru ghiveci, iar acum il aud numai la telefon. Am spus asta si am auzit o unda de regret in vocea lui, asa ca nu am mai insistat. Suntem acum si aici.

Poate ca am sa ma fac vinovat de demitizare si de taiat avintul si aripile imaginatiei, dar scena de pe Insula Pierzaniei nu avea nici o continuare peste care sa fi tras o perdea decenta. A fost unul din multele cazuri in care am constatat ca obiectul dorintei patimase (in masura in care as fi avut asa ceva si nu as fi ramas la o stricta contemplare estetica) este mult mai interesant privit de la distanta. O scena mult mai amuzanta in partea sa imaginativa a fost in acelasi loc dar cu alta ocazie, cind plecam de la plaja si ma duceam sa ma intilnesc cu Ignasi undeva in apropiere, la o bere. Am trecut pe linga un tufis in care actiunea era in toi - cu vreo trei protagonisti si inca vreo 4-5 pesonaje secundare - am stat o clipa sa examinez gustul bomboanei interzise (in definitiv cine mi-o interzicea? That is the question!) si mi-am inchipuit cum Ignasi, nerabdator ca de obicei, avea sa ma sune pe mobil sa ma intrebe unde sunt, iar eu aveam sa-i spun: Acum nu pot sa vorbesc; ma deranjezi; aici se face amor! Probabil ca, stiind cam pe unde sunt sau pe unde as fi putut sa fiu, s-ar fi amuzat copios dar mi-ar fi spus, fatarnic, ca sunt obscen, pervers si alte asemenea.

Daca ar fi sa fac o istorie a evolutiei mele, cred ca rezultatul ar fi oarecum de mirare, cel putin la prima vedere. La inceputul relatiei mele cu domnu' Inginer (care a fost primul meu barbat), ii declaram fidelitate absoluta si definitiva, chestie care pe el se pare ca il speria; sau in orice caz nu ii venea sa o creada si ii sunau clopotele de alarma care pe unde le avea. Mi-a spus sa ies in lume, sa cunosc lumea, sa ma cunosc pe mine insumi. Oarecum jignit de aceasta respingere nu tocmai delicata, m-am hotarit sa incerc, si am pus ochii pe Ignasi. Chestia a fost total lipsita de interes (confunda reprezentarile de atlas anatomic cu erotica, asta ca sa nu mai vorbesc de mirosuri, gusturi si dotari), dupa care i-am facut marturisiri complete domnului Inginer. Vedeam cum incearca sa rida si sa spuna bravo, ai vazut, mai exista si altii pe lumea asta, iar tu poti, etc., etc. Dar de fapt nu i-a convenit. Mi-a spus ca daca se intimpla asa ceva, treaba mea, el n-o sa faca o tragedie din asta, numai sa am grija sa nu ma captusesc cu oarece, si ca in orice caz el nu vrea sa stie. Si asa a ramas. In cei sapte ani care au trecut de atunci mi-am bagat degetele in multe borcane cu dulceturi. Atit de multe, incit am incercat intr-o buna zi sa estimez cifra, iar rezultatul m-a inspaimintat. Si cel mai interesant este ca acum interesul meu pentru amoruri fugitive este in drastica scadere. Desi cred ca domnu' Inginer nu s-ar fi mirat nicidecum de aceasta constatare, ba chiar ar fi considerat-o normala, el avind numai doi ani in plus fata de mine la virsta, dar mult mai multi de la coming out. Am avut cindva o discutie despre fidelitate, tema asta ma pasionase atit de tare incit incepusem sa o discut si cu colegi psihologi: Fidelitatea, spunea domnu' Inginer, nu trebuie sa fie o obligatie, ci trebuie sa vina de la sine, firesc. Cum si in ce fel avea sa se intimple asa ceva, nu intelegeam prea bine pe atunci. Teoriile psihologice despre discrepanta intre cunoastere si actiune, aplicate in contextul vietii (homo)sexuale, mi se pareau mult mai usor inteligibile. Dar acum cred ca incep sa inteleg.

Ar mai fi un scurt comentar despre Gheorghe. (Alexandre Cali avea la Paris un prieten pe nume Gheorghe, despre care vorbeam in formulari foarte asemanatoare cu precedenta. Si asta ar fi o madlena tare savuroasa, dar o lasam pe alta data.) Eu unul am interpretat inchiderea forumului in foua feluri. Prima interpretare, usor paranoida, continea un background (aproape) politic, intrigi, conspiratii s.a.m.d. A doua, mai realista drept care mai plicticoasa, se referea la stilul binecunoscut al lui AG, care iti ia un interviu, constata ca indrugi verzi si uscate si iti taie macaroana prompt si fara remuscari. Inclin sa cred in varianta a doua. Iar intrebarea pe care mi-o pun in acest caz este: Dar oare la ce s-a asteptat stimabilul? Gonzo bate gongul in genericul de inceput de la Muppets Show, chiar se aude un sunet de gong, toata lumea ride si el intreaba pe tonul cunoscut, acru-croncanitor: What did you expect? Rachmaninov? Cam asa si cu gayandrei.

O comparatie mai la obiect este experienta mea cu proiecte asemanatoare, desi din domeniul academic, din Romania. Si acolo a fost foarte greu, daca nu imposibil de mobilizat lumea; si eu m-am enervat; si eu le-as fi taiat prompt macaroana, si nu numai studentilor ci si cadrelor didactice care zice-se ca ma sustineau. Am avut ceva mai mult suflu decit AG, recunosc cu modestie, si prima concluzie a fost ca nu am stiut eu sa lucrez cu populatia data. A doua concluzie, la care nu am sa intru in amanunte, ar fi unele detalii despre *cum* se lucreaza cu aceeasi populatie, pentru ca - banal dar adevarat - perseverenta ofera si ea recompensele ei.

Aproape ca m-as lasa convins sa imi fac un blogger, si asta pentru ca ar fi un experiment interesant pe toate planurile importante: profesional si scriitoricesc. Marturisesc ca ma bate gindul sa fac o carte in genul memorialistic, material as avea prea destul. Ratiunea unui astfel de proiect ar fi, asa cum ma gindeam cind am inceput sa scriu weblogul pe gayandrei, si cum imi spunea si dragutzul meu, ar fi ca toti dezamagitii sa vada ca se poate si asa. Cine stie, poate ca unii si altii vor avea o idee despre eventuale obiective ale unui eventual militantism, ceea ce cred ca ar fi un lucru bun de facut pentru Romania. Poate ar fi si un fel de a-mi rezolva acele probleme cu trecutul pe care Onkel Sigmund mi le arata cu degetul noduros, privindu-ma cu severitate din spatele ochelarilor rotunzi si ai barbii impenetrabile... Cine stie? Pina una&alta am postat ceva pe forumul oficial andreigheorghe.ro, sa vedem ce iese din asta.

Iti urez o saptamina cit mai placuta!
Cu drag,
[...]