Intr-una din cele doua zile pe care le voi petrece in curind la Bucuresti voi vizita o doamna sus-pusa. Aflasem despre ea acum citiva ani buni, citisem prin cine stie care articole de specialitate sau pagini de web. Numele, desi nu iesit din comun, nu lasa nici o indoiala. Dintr-o data m-am revazut pe la sfirsitul anilor 70, la frageda virsta de 17 ani.
Mama prietenei mele de atunci o pusese pe Liliana, poeta, sa scrie pentru variatie un poem patriotic si optimist. (Poemele ei erau pe cit de pline de culoare si senzualitate, pe atit de morbide.) Liliana, poeta, scrisese ca sa-i faca pe plac o poezie cu titlul "Poem patriotic si optimist". Cum pe atunci stiam toate poeziile ei pe dinafara (putin mai tirziu au aparut "Poemele de amor" si am trecut la dragul de Mircea), imi aduc si acum aminte un fragment (a se recita cu intonatie patetica):
"De ce credeti ca nu as putea trai in aceasta tara
In care mama prietenei mele celei mai bune e secretara de partid
Desi este o femeie minunata"
De o remarcabila consecventa, Liliana, poeta, traieste acum in Canada. Dar nu despre asta era vorba. Mama prietenei noastre comune, care era secretara de partid (si inca la o institutie considerabila) avea o colega. Ne simpatizam reciproc. Ea imi facea din cind in cind cadou cite o tigara. (Fuma Dunhill.) Am facut odata o gafa teribila: La cantina casei de oaspeti a numitului partid (eram cu totii la Timisoara) a venit la masa noastra sa discute ceva urgent. Aplecindu-se spre urechea acelei "femei minunate" (citat), am vazut ca avea la git un medalion pe care era gravat un scorpion. Incintat de potriveala de zodie si cu intentia de a aborda subiectul (pentru mine era la fel de important ca acea chestiune urgenta), am facut gestul de a ma uita in mod foarte vizibil la medalion. Ea a vazut, s-a vexat, si si-a strins imediat bluza la git. Eu am incercat sa salvez situatia, sa dau explicati, dar ce mai, gafa era facuta. Bineinteles ca s-a uitat urit la tine, mi-a spus mai tirziu prietena mea pe un ton categoric, daca te uiti in decolteul ei, si asta in public!
Privind scena cu ochii mintii mele de azi, cel mai amuzant mi se pare aerul de camaraderie ingenua cu care la 17 ani imi petreceam vremea printre toate acele femei minunate, sus-puse sau pe cale de a ajunge. Si mai ales lipsa mea de interes pentru anumite farmece feminine, care mergea pina acolo incit sa ma uit in decolteul uneia din ele, care pe vremea aceea trebuie sa fi avut vreo 30 de ani, si sa nu-mi dau seama ca gestul ar mai avea si alta semnificatie decit cea astrologica. Honny soit qui mal y pense: Ma priveau ca pe un baiat teribil de destept, prea destept in anumite privinte ca sa nu fie incredibil de stupid in altele. (Si daca as pierde ocazia sa rid de mine insumi, cum spune Dame Edna, probabil ca as rata bancul secolului.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu