Madama Picante (Continuare si sfârsit)

Diotima mea personala sustine ca sunt misogin si aduce drept argument povestea cu Madama Picante. I-am raspuns ca am bunavointa si intelegere fata de femei in general (fapt pentru care mi-am si cumparat cartea dragului de Mircea, "De ce iubim femeile", care, intre noi fie vorba, cam lasa de dorit din punct de vedere literar). Chiar exista mai multe femei pe care le iubesc foarte tare, fie si numai platonic. Ca sa nu mai vorbim de Marylin Monroe, dupa care ma dau in vint, desi cred ca m-as urca pe pereti daca mi-ar fi colega de servici.

Ar fi totusi o fatarnicie din partea mea sa sustin ca am o atitudine iubitoare sau macar pozitiva fata de Madama Picante. Dar, asa cum se va vedea in cele ce urmeaza, daca eu sunt misogin, atunci toata lumea e misogina. Iata deci episodul urmator, care speram sa fie si ultimul din aceasta telenovela.

Asadar Madama ne paraseste: nu numai pe seful nostru, ci si pe noi ceilalti. S-a organizat o petrecere, s-au strins bani pentru cadou. (Ruth a donat 5 euro, dar a refuzat categoric sa vina. Nu vrei sa te asiguri ca pleaca cu adevarat? am intrebat-o.)

Si ce cadou a primit? Ei nu, nu asa de repede, mai intii a fost cuvintarea sefului, care a ridicat-o in slavi. Apoi a venit cadoul: O geanta de voiaj, marime XXL. Domnu' Inginer, la cina, a pufnit in ris: Aha, cu alte cuvinte: Drum bun, cale batuta! La fata locului insa, spiritele au ramas in limitele unei retineri de bonton. Cel putin la inceput. Apoi a venit si al doilea cadou. (Primul fusese cumparat din banii strinsi de la noi toti; al doilea era din partea sefului, personal.) O cutie de dimensiuni incomparabil mai mici. Asta trebuie sa fie un inel cu diamant! Comentariul venea din directia Ninei, colega ei geamana, care exact in acel moment se replia catre fundul salii in care ne aflam, din ce in ce mai aproape de mine, urmata de un val de comentarii si chicoteli. Ajunsa undeva in mijloc, mai lansa o replica amabila, din care nu am auzit decit "oficiul starii civile". Sala era in delir.

Never mind ce era in acel pachet. Pentru completitudine: un leu bavarez de ipsos, copie in miniatura a celor din fata palatului rezidential, pentru ca se muta in alt land, ca sa se gindeasca la Bavaria si la noi, bla. Cind Nina a ajuns linga mine, o auzisem deja pe Melanie spunind: Ea spune totul atit de firesc si de sincer, incit nu se supara nimeni. I-am spus Ninei: Stii, si mie imi statea pe limba chestia cu inelul de logodna si cu starea civila. Nina m-a privit foarte serioasa: Mie mai imi stateau si altele pe limba.

Ce s-a intimplat mai departe, ca in poveste, nu mai stiu. Incepea seminarul doctoranzilor, ceea ce ne oferea un pretext minunat, chiar si celor trecuti de aceasta faza, de a parasi locul faptei cu un aer preocupat. Ne-am dus fiecare la treburile noastre.

Madama Picante la gura sobei

Minus 20 de grade si o raceala incipienta. Ca sa nu-i dau apa la moara, renunt momentan la vodki, tabaciok si femei in favoarea ceaiului pectoral, a fotoliului Le Corbusier si a nuntei lui Figaro, descinsa de la opera din Zurich direct pe ecranul lat si in boxele surround ale domnului Inginer. Liliana Nikiteanu, un Cherubino absolut adorabil, (de)plasat in contextul iernei müncheneze (desigur ca ar fi trebuit sa fim, aah, la Sevilla si sa avem acum primavaratice 15 grade) imi aduce aminte de povestea cu Nichita, citita de doamna Tutunaru la gradinita: Nichita credea ca ghiata e de zahar, si, intr-o dimineata cam ca asta daca nu chiar mai rece, a avut inspiratia nefericita sa linga clanta de la usa casei - evident, pe dinafara. A ramas lipit, si a stat asa pina cind a venit mama cu ceainicul si i-a turnat ceai fierbinte pe limba. M-am intrebat intotdeauna de ce povestile pentru copii trebuie sa fie atit de sadice.

M-a amuzat in mod special cearta Susanei cu rivala ei, Marcellina, pe care o numeste "madama picante"... Ehei, vara fierbinte a lui 2003... sedinta de proiect: Ne adunam cu totii, ne asezam in jurul mesei dupa rang si vechime, lasam liber locul din capul mesei. Seful vine, se aseaza, incepem. Zece minute mai tirziu, apare madama picante, seful ii spune: Hai vino, stai jos, aici linga mine. Avea o fusta care amintea prin lungime si design de centura de banane a Josephnei Baker. Se aseaza intre mine si sef, picior peste picior barbateste, cu pulpele desfacute. In toiul acelor discutii importante si teribil de savante, vedeam din cind in cind cum sefului ii aluneca privirile sub masa... Si nu m-a deranjat atit tinuta ei (in definitiv si eu purtam bermude si papuci de plaja, pentru ca era sfirsit de iulie, ba mai stateam si picior peste picior la fel de barbateste) cit argumentatia, acel gen de argumentatie feminina la care participa in mod plenar anatomia vizibila prin diversele decoltee mai mult decit generoase. Ceea ce noi, astia, nu reusisem sa punem la punct in multe si indelungate discutii saptaminale, ea decidea scurt si firesc, cu un pu-pup-pi-du à la Marylin in bataia reflectoarelor.

Madama picante, in vremuri mai putin fierbinti drapata in satin rosu de Alba-ca-Zapada in asteptarea lupului, se muta la o mare companie de asigurari. Doamna, i-a spus sotiei sefului, sa stiti ca il parasesc pe sotul dumneavoastra. Biata Frau M, comentau unii din colegii nostri, pe linga toate delegatiile in strainatate ale sefului cu madama picante drept insotitoare unica, mai trebuie sa auda acum si astfel de declaratii. Domnul Inginer, la gura sobei, asculta cu atentie datele problemei si confectioneaza prompt un raspuns in cel mai pur stil bitchy: Daarling; duduitza; nu esti prima care pleaca; doar eu [gest emfatic] sunt cea care ramine.