Madama Picante (Continuare si sfârsit)

Diotima mea personala sustine ca sunt misogin si aduce drept argument povestea cu Madama Picante. I-am raspuns ca am bunavointa si intelegere fata de femei in general (fapt pentru care mi-am si cumparat cartea dragului de Mircea, "De ce iubim femeile", care, intre noi fie vorba, cam lasa de dorit din punct de vedere literar). Chiar exista mai multe femei pe care le iubesc foarte tare, fie si numai platonic. Ca sa nu mai vorbim de Marylin Monroe, dupa care ma dau in vint, desi cred ca m-as urca pe pereti daca mi-ar fi colega de servici.

Ar fi totusi o fatarnicie din partea mea sa sustin ca am o atitudine iubitoare sau macar pozitiva fata de Madama Picante. Dar, asa cum se va vedea in cele ce urmeaza, daca eu sunt misogin, atunci toata lumea e misogina. Iata deci episodul urmator, care speram sa fie si ultimul din aceasta telenovela.

Asadar Madama ne paraseste: nu numai pe seful nostru, ci si pe noi ceilalti. S-a organizat o petrecere, s-au strins bani pentru cadou. (Ruth a donat 5 euro, dar a refuzat categoric sa vina. Nu vrei sa te asiguri ca pleaca cu adevarat? am intrebat-o.)

Si ce cadou a primit? Ei nu, nu asa de repede, mai intii a fost cuvintarea sefului, care a ridicat-o in slavi. Apoi a venit cadoul: O geanta de voiaj, marime XXL. Domnu' Inginer, la cina, a pufnit in ris: Aha, cu alte cuvinte: Drum bun, cale batuta! La fata locului insa, spiritele au ramas in limitele unei retineri de bonton. Cel putin la inceput. Apoi a venit si al doilea cadou. (Primul fusese cumparat din banii strinsi de la noi toti; al doilea era din partea sefului, personal.) O cutie de dimensiuni incomparabil mai mici. Asta trebuie sa fie un inel cu diamant! Comentariul venea din directia Ninei, colega ei geamana, care exact in acel moment se replia catre fundul salii in care ne aflam, din ce in ce mai aproape de mine, urmata de un val de comentarii si chicoteli. Ajunsa undeva in mijloc, mai lansa o replica amabila, din care nu am auzit decit "oficiul starii civile". Sala era in delir.

Never mind ce era in acel pachet. Pentru completitudine: un leu bavarez de ipsos, copie in miniatura a celor din fata palatului rezidential, pentru ca se muta in alt land, ca sa se gindeasca la Bavaria si la noi, bla. Cind Nina a ajuns linga mine, o auzisem deja pe Melanie spunind: Ea spune totul atit de firesc si de sincer, incit nu se supara nimeni. I-am spus Ninei: Stii, si mie imi statea pe limba chestia cu inelul de logodna si cu starea civila. Nina m-a privit foarte serioasa: Mie mai imi stateau si altele pe limba.

Ce s-a intimplat mai departe, ca in poveste, nu mai stiu. Incepea seminarul doctoranzilor, ceea ce ne oferea un pretext minunat, chiar si celor trecuti de aceasta faza, de a parasi locul faptei cu un aer preocupat. Ne-am dus fiecare la treburile noastre.