Am auzit telefonul ca prin vis. Tatal domnului Inginer, cam tare de urechi si locuind singur intr-o casa mare si haotica, avea telefoane si sonerii aditionale peste tot. Ajunsesem acolo pe la 2 noaptea: Ziua de vineri fusese innabusitoare, abia pe seara ne reveniseram si plecaseram pe la vreo 7. O luasem mai intii pe autostrada de Stuttgart (o idee fixa de-a domnului Inginer), iar inainte de Ulm schimbasem brusc directia, cotind spre nord. Tot acest drum fusese pe intuneric si printr-o ploaie care, vazuta din spatele parbrizului, arata ca revarsarea unei mari fara pesti. As fi tras masina intr-o parcare si as fi asteptat sa se opreasca, dar nu aveam nici o speranta ca mai tirziu ar fi fost mai bine. Pentru asta ar fi trebuit sa o luam de la inceput pe drumul cel mai scurt, pe autostrada de Nürnberg.
Domnu' Inginer se ridica din pat bodoganind si raspunse la telefon cu voce dulce de stewardessa profesionista: A-loo? La telefon fiul tau, tata draga. Sa venim sa te luam? Pai nu ziceai ca te aduce G.? Bine, venim sa te luam. La ce ora? Bine, dupa 8. Acum e ora 7 si am ajuns azi-noapte la 2. Papa, hotaraste-te, venim sa te luam sau nu venim? Bine, atunci ne vedem mai tirziu.
A revenit in pat ("Daca nu raspundeam, suna din sfert in sfert de ora!") iar eu am inceput sa rid. Somnul se dusese pe apa simbetei; recunosc, aveam avantajul ca adormisem in masina instantaneu, dupa ce iesisem din furtuna si predasem cârma domnului Inginer. De ce rizi? Pentru ca mai stiu pe cineva care face exact la fel. Pe cine? Acelasi lucru avea sa ma intrebe peste vreo jumatate de ora si mama, la telefon, cu o inocenta de-a dreptul induiosatoare. Stiu eu pe cine? am raspuns mustacind. Domnu' Inginer incepu sa rida si el, apoi lipai pe scari in jos si incepu sa zdrangane cratite si sa bufneasca usi de dulap in cautarea cafelei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu