Lush

Bulgarele albicios se dizolva in apa calda cu o efervescenta usoara. In jurul meu plutesc petale de flori, apa a capatat o culoare pala, galben-verzuie si un vag parfum de lamiie. Cu capul rezemat de marginea cazii, ascult: Inima; ceva mai departe, legumele chinezesti transportate de o armata de pitici harnici, alergind in virful picioarelor; mai departe, in tavan, un transformator biziie incet. Tot mai departe: domnul Inginer s-a dus la culcare, nu i se mai aud pasii, cum lipaia descult pe parchet; nici un televizor in vecini, nici un latrat de ciine; doua strazi mai incolo, trece un autobuz.

Spre deosebire de madlena lui Proust, despre care vorbeam la inceputul acestui blog, gindurile mele se dizolva unul dupa altul, strat dupa strat. Reporterii cu vocea agitata si importanta (TVR international) tacusera in sfirsit. Camasile calcate atirnau mute in sufragerie, pe umerasele lor; ma oprisem dupa primele douazeci? cincizeci? si plecasem la baie. Mirosul de ceapa din miini se dizolva si el, odata cu urmele aspre ale lucratului in gradina. Ce raminea?

Trei intr-o barca, Gogoscharski, domnu' Inginer si cu mine, pe autostrada de la Southampton la Stansted. Gogoscharski imbufnat, dormise prea mult si nu ne mai ramasese timp sa trecem prin Londra. In loc sa o traversam de la sud-vest la nord-est pe drumul cel mai scurt (care ar fi trecut prin centru, suprema aberatie), ocoleam pe autostrada de centura si ne indreptam spre aeroport. Escala la Windsor nu a avut darul sa il consoleze. Cind am ajuns acasa, m-a anuntat ca nu mai vine cu noi in Romania. Apoi vara trecuse, pe la inceputul lui ianuarie se intorcea de la Londra cu prietena lui si ne aducea un cadou: Nu stii ce e Lush? Il puneti in apa cind faceti baie si miroase a lamiie. (Trecusem cu vederea faptul ca acel bulgare fiind de unica folosinta nu puteam sa il impartim decit impartind si baia. Iar acum fusesem destul de egoist ca sa nu-l mai intreb pe domnu' Inginer: Imi dai voie? Te superi? Vrei si tu?) In locul lui Gogoscharski, recunosc cu toata umilinta, cred ca as fi fost putin ranchiunos. El nu era; se suparase pe moment, vara trecuta, apoi ii trecuse, chiar cu mult inainte sa ajunga sa vada Londra pe cont propriu.

Ce generozitate, ma gindeam, un leu tipic. (Basca nascut in aceeasi zi cu regina-mama, imi aminteam chicotind, doar cu aproape un secol mai tirziu.) O picatura de apa cazu din inaltimile dusului in apa din cada, linga genunchiul meu drept.