O ceata de salbatici goi dansind in jurul unui european (cu cascheta coloniala pe cap) si al unei oale puse pe foc, destul de mare ca sa-l incapa, cu cascheta cu tot. Evident canibali. Dar asta nu e tot: In prim-plan, atit de aproape de privitor incit pare un amanunt fara semnificatie, cineva, in aceeasi tinuta ca si restul canibalilor in dansul lor dezlantuit, le cinta la pian.
M-am amuzat copios de absurdul caricaturii. Domnu' Inginer nu intelege. (Si nu e nici primul, nici singurul care nu impartaseste umorul meu. Gary Larson trebuie sa-mi fi fost frate in vreo viata anterioara. Calendarul cu caricaturi l-am gasit anul trecut la Zurich si nu am rezistat.) Cum, chiar nu intelegi?! Domnu' Inginer incepe sa filosofeze: S-a lepadat de civilizatie si s-a convertit la canibalism. Asa sunt oamenii peste tot, se maninca intre ei. Sunt cu totii niste canibali. (Nu trebuie luat cu totul in serios. Recunosc aici talentul lui de a povesti intotdeuna inca una, si mai si. Astazi: Drama umana.) Il intreb: Te-ai uitat la pianist? Pianistul era de fapt o pianista, cu piepti vizibili si ochelari in ochi de pisica, à la anii 50. De unde stii ca nu e nevasta-sa?
(Imi pare rau, Colombino draga, dar astazi chiar ai reusit sa ma enervezi.)
Un comentariu:
Gary Larson e minunat!imi place la nebunie,am si eu o carte cu foarte multe caricaturi bestiale.
chiar de curand am folosit si eu una intr-o postare de a mea.
Trimiteți un comentariu