12 Iulie

Aveam o pereche de sandale noi, din cele cu multe barete transversale si una singura in lungul piciorului, pe mijloc. Le vazusem intr-una din pozele din tinerete ale lui Marc Chagall. Si in magazin, evident. Ma rodeau ingrozitor. Era un punct minuscul, sub o bareta transversala, o cusatura proeminenta care imi intrase, incet dar sigur, in piele. Ma seca la suflet.

Mai aveam un rucsac minuscul si galben, cu care Prinzessa mergea pe vremuri la gradinita. In el aveam: periuta de dinti si o pereche de chilotzei curati. Albastri. Probabil si o carte de citit. Din caldura infernala de afara, am intrat in compartimentul climatizat. Simbata pe la prinz, InterCity-Expresul era aproape gol. O cucoana isi datea importanta, povestea despre cele trei animale de casa ale ei o (pisica, o broasca testoasa si un soi de veverita americana care ii alerga pe pereti prin casa), iar eu ascultam cu gura cascata. Si de fapt ma gindeam la domnu' Inginer.

La Frankfurt am schimbat trenul, m-am urcat intr-un personal oarecare, prafuit si incins. Cu o statie inainte m-am asezat la usa vagonului, sa nu uit sa cobor. Trenul incetinea. L-am vazut pe geam. Am coborit. Ne-am imbratisat. In drum spre masina, a vazut ca schiopatez. Am ajuns acasa. Din nou racoare. Mi-a spus: Ia sa-ti vad piciorul. Si mi-a desfacut cu atentie catarama sandalei drepte.

Era prima noastra intilnire. Exact acum zece ani.