03 septembrie 2007
Sâmbata
As fi putut sa fac o lista a hârtiilor care atirna pe perete in fata mea: Numere de telefon, ce am de facut in urmatoarele zile, reclama la o revista de specialitate, citeva carti postale de la colegi, desene de-ale copiilor. As fi putut sa descriu tastatura cu fiecare buton in parte: plastic alb transparent cu taste negre intre care s-au asezat cu vremea fire de praf de forme diferite. Sau as fi putut sa imi descriu pantofii, cu fiecare cuta, fiecare rosatura, fiecare fir de praf adunat de pe drum. Pentru ca exista lucruri, altele, care nu se pot spune pe blog, aici si acum.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
n-a trebuit sa citesc eticheta ca sa inteleg ce-ai scris, pentru ca depresia musteste din fiecare combinatie de cuvinte;
e veritabila, si cred ca daca te-ai putea scufunda in ea pana la capat, s-ar transforma in fericire;
pentru ca mai cred ca autenticitatea ei, pentru care te compasionez (am inventat si eu un verb de la compasiune, o exista unul legal?), ii permite sa urmeze dinamica simbolului Yin-Yang
verbul legal mi se pare ca se numeste "a compatimi", dar "a compasiona" suna a pasiune si imi place un pic mai mult. ;-)
tendinta de a experimenta astfel de stari contrasteaza putin cu figura din poza, sau asa as spune eu, cel putin... sincer, domnule inginer, ce varsta aveti in poza? nu de alta, dar iubitul meu si-a dat cu parerea : "15-16 ani?"
Draga Ratatouille,
daca la poza pe fundal galben te referi, intr-adevar, contrasteaza puternic cu chicken of depression, pentru ca in acel moment ma simteam chiar foarte bine. Unul din motive era ca tocmai terminasem si predasem teza de doctorat... ia sa vedem... aveam destul de exact 37 de ani. Sincer :-)
Ehehei, cind aveam eu 15-16 ani se purtau cu totul alte frizuri. Abia daca se inventase "boldeanu". Aveam vreo 18 ani, intrasem la facultate si imi tunase sa ma rad in cap pe chestia asta... Citeva saptamini mai tirziu, parul meu avea exact lungimea din poza, ieseam cu mama pe strada si lumea se uita compatimitor la ea si cu repros la mine. Intr-o buna zi, pe la Sala Palatului, s-a apropiat de mine un tip tuns cam la fel, eu am luat distanta, dar intr-un moment de neatentie era linga mine: Tu de unde ai iesit? Si a urmat povestea, de unde iesise el, pentru ce, pentru cita vreme...
multumesc pentru raspunsul complet, domnule doctor (acum stiu, esti doctor :D). Nici eu nu as fi marsat pe teoria 15-16, dar oricum pari mult mai tanar decat esti, ceea ce e foarte, foarte bine. :)
Hm, mi-a placut finalul raspunsului, cred ca ai cunoscut atunci pe cineva interesant :)
*LOL*
Nu prea se poate spune ca l-am cunoscut, iar interesul era foarte, foarte limitat, cel putin din partea mea. Imi aduc insa aminte si acum diagnosticul: Furt calificat in dauna avutului public. Tratamentul: un an si jumatate, parca. Spitalul nu-l mai tin minte.
In rest: multumesc pentru complimente :-)
Ha, ha, nu ma prinsesem deloc... super tare faza.
Trimiteți un comentariu