Leapșa ca o pradă

Nu am citit romanul lui Marin Preda, drept care nu-i inteleg pe deplin titlul. Asta ii confera o anumita magie. Ca la Jabberwocky: Suna epic, cineva a omorit ceva (sau, ma rog, pradat), dar nu se stie exact cine si ce. Ar fi mers un joc de cuvinte cu Prada, dar ar fi fost zu dick aufgetragen; ca sa traduc intraductibilul: exagerat, ca un strat de unt mai gros ca felia de pâine.

Au fost mai multe romane de Marin Preda pe care nu le-am citit. Mai precis, toate in afara de “Marele singuratic”. Si iată, in șvaițerul care reprezinta cultura mea generala, “Morometii” pare sa fie una dintre gaurile cele mai mari.

Prin clasa a XIa, pare-mi-se, a trebuit sa citim la rind trei romane: “Rascoala”, ”Descult” si ”Morometii”. Ca un elev silitor ce ma aflam, am inceput sistematic. Avind experienta lui “Ion”, pe Rebreanu l-am citit cu o senzatie de culegere de probleme pentru admiterea in invatamintul superior. Matematica, fizica, nu conteaza. Apoi, Zaharia Stancu, desi oprimat si exploatat, a avut un iz dulce, greu, ca betisoarele parfumate pe care le aprinzi ca sa... ca sa ce? Nu am inteles niciodata de ce aprinde cineva betisoare parfumate, mirosul mi se pare gretos. Cam tot asa si cu “Descult” pina la urma. Iar greata asta a fost de durata si s-a extins asupra tuturor romanelor taranesti de atunci incolo. Victima imediata – si de altfel intru totul nevinovata, pare-se – a fost romanul lui Marin Preda.

Pe de alta parte, trebuie sa recunosc, Zaharia Stancu are savoarea lui, chiar si numai pentru dialogurile dintre el si Arghezi, intrate in folclorul urban. Daca nu ar fi existat personal, ar fi trebuit inventat. [Cu vocea cunoscuta din “Testament”:] “Tot mai secretezi, Stancule, tot mai secretezi?”

In cazul de fata, insa, romanul lui Zaharia Stancu, prădîndu-l pe al lui Marin Preda ca si cind nici usturoi nu ar fi mincat, nici gura nu i-ar mirosi, ne face sa banuim (atentie, Vlad!) o relatie intre cei doi scriitori, neconsemnata pina acum in istoria literaturii, dar avind cu siguranta prăpăstii si tenebre de thriller. Pina la urma, intrebarea fundamentala ar fi: Concurenta dintre romane este o reflectie a unei concurente dintre autori, sau invers? Creatia reflecta realitatea, sau realitatea este un ecou al creatiei?

Leapșa ca o pradă, dragii mei: Care a fost relatia dintre Marin Preda si Zaharia Stancu, ce conflicte subterane, ce dueluri in zori de zi cind mahalaua doarme, ce schimburi de amabilitati bitchy la petrecerile Uniunii Scriitorilor, ce concurenta s-a consumat intre cei doi, iar noi, Maarele Puublic, nu stim nimic? Sau, hm, aproape nimic? Dau leapsa in primul rind Zazei, pentru ca tine neaparat, in acelasi timp lui Vlad, care stiu ca e amator, precum si intregii Mahalale, pentru ca nu se stie niciodata de unde sare morometele.