18 ianuarie 2008

O replică întârziată

Acum aproape 18 ani, am descins in capitala Bavareza per tujur cu o naivitate care intre timp imi da fiori. Cum fiecare odisee birocratico-nationala incepe cu inaintarea diverselor adeverinte, inclusiv de sanatate, nu a durat mult sa ajung la Doamna Doctor. Era mica si negricioasa, curios lucru pentru o nemtoaica, cel putin la prima vedere. Vorbea romaneste, ceea ce usura situatia incomensurabil. Apoi, cum aveam sa constat cu anii, era un medic excelent, in plus avea insusirea de a-si pastra calmul in cele mai bizare situatii, calitate pe care am gasit-o adesea la femeile romane poate chiar in masura mai mare decit la cele germane. O astfel de situatie a fost intoarcerea mea din Anglia, la citeva zile dupa acel memorabil 11 septembrie.

Memorabil, din punctul meu de vedere, in primul rind din cauza bronsitei. Am racit, m-am tratat singur cu ceaiuri si aspirine, mi-am luat zborul spre Londra, am aterizat la Stansted, am luat Stansted Expresul, am ajuns la Liverpool Station, si cind am dat sa-l salut pe C., am constatat ca nu mai am voce. Am haladuit mai bine de o saptamina pe diverse coclauri, tusind intre timp la nivel de gimnastica de abdomen: ajungind la buna mea prietena, aveam deja un six pack de la tuse, vezi imaginea.



Am ajuns intr-un final glorios la policlinica. O duduie empatica m-a ascultat o vreme cu stetoscopul, apoi mi-a explicat ca nu am nimic la plamini. Apoi s-a uitat intr-o ureche de-a mea si a facut niste gesturi cam asa cum imi inchipuiam eu intotdeauna
atitudinile anglo-saxone, explicindu-mi patetic ce otita ingrozitoare am.



Mi-a prescris un antbiotic binecunoscut mie din Romania, categoria Frectie-cu-Diana-la-picior-de-lemn.

Intors la München, primul drum a fost la Doamna Doctor, care mi-a spus cu calmul descris mai sus ca, intr-adevar, la plamini nu aveam nimic, dar raceala mea devenise intre timp o bronsita astmatiforma si mi-a prescris citeva medicamente-bomba, pe care sa le iau cu consecventa si disciplina timp de mai multe saptamini.

Anul trecut, Doamna Doctor a iesit la pensie. Am tot ezitat o vreme daca sa ma duc la urmasul ei, un medic pe la vreo 30 de ani, care imi inspira toata simpatia, dar nici un pic de incredere. ("Call me old-fashined... possums..." :-) Timpul de gindire s-a terminat azi de dimineata, cind m-am trezit si am inceput sa tusesc, amintindu-mi de cele doua avioane traversind WTCul, de six pack si de duduia englezoaica. M-am dus. Am asteptat. Dupa mai bine de o ora i-am explicat cerberoaicei ca astept deja de mai bine de o ora. S-a uitat in calculator si mi-a spus taios: Asteptati de 57 de minute. Am renuntat sa adaug timpul in care asteptasem ca sa imi acorde binevoitoarea ei atentie. Nu ne tirguim, heh. Am intrebat-o daca am vreo sansa sa intru la Domnul Doctor in urmatoarele, sa zicem, 10 minute. Cum raspunsul a fost evaziv, i-am explicat ca daca imi raspunde Da, atunci astept bucuros, si daca imi raspunde Nu, atunci plec. Simplu. M-a privit in ochi pentru o fractiune de secunda ca si cind ar fi fost gata sa ma palmuiasca. Apoi mi-a spus Nu. Am intrebat-o daca poate sa imi inapoieze taxa de 10 euro. S-a fîtîit o vreme prin cabinet, apoi s-a intors fluturind o bancnota. Cred ca am auzit in treacat cuvintul "impertinență", dar nu sunt sigur.

Replicile geniale vin intotdeauna cu intirziere. Stateam acasa, infofolit in fofoliu, cu ceaiul antibronsitic si patura pe genunchi, cind mi-am dat seama ca, atunci cind mi-a oferit bancnota de 10 euro, ar fi trebuit sa o privesc si eu in ochi si sa ii spun: Mama mea si cu mine venim in acest cabinet de 18 ani de zile, si nu am fost niciodata, NICIODATA tratati in modul acesta. Apoi sa ii extrag bancnota dintre ghiare si sa ii spun patetic: Adio, doamna.

Poate ca, in urma mea, indignarea ei ar fi fost fara margini. Poate ca ar fi fiert o vreme, pina cind ar fi gasit pe cineva sa-i povesteasca: Cum de ce sunt nervoasa, uite ce mi s-a intimplat. Si poate ca acel cineva ar fi cunoscut originalul pe care il parafrazasem si s-ar fi tavalit pe jos de ris. Pentru intelegere, a se viziona clipul de aici; in rolul principal, Catherine Tate, pe care noi o iubim ca si cind ar fi chiar de-a noastra. ("Embedding disabled by request", sorry.)

PS Am gasit, in ultimele 10 minute inainte de ora fatidica la care se inchid cabinetele medicale si doctorii impreuna cu asistentele lor pleaca in weekend rasuflind usurati, un doctor juste à côtè de chez moi (si ma refer aici la birou, care imi concureaza dintotdeauna domiciliul personal fara cea mai vaga urma de fair-play). Mi-a spus ca eram intr-adevar pe drumul cel bun spre aceeasi bronsita cu proportii de 11 septembrie.

2 comentarii:

mcDreamy spunea...

:) despre citatul din Dame Edna si inca un :) pentru majusculele din text.
licoare magica pe numele de "umckaluabo", de gasit in orice farmacie teutona, fara prescriptia medicului. costa ceva mai putin de cei 10 euro taxa de asteptare :) si ajuta, parol!

gute besserung !

Pinocchi0 spunea...

merci pentru :) pinocchi0 nu ar fi pinocchi0 fara citate din dame edna -- care nu trebuie neaparat anuntate. cit despre licori magice, m-am aprovizionat din belsug. acum asteptam sa-si faca efectul.