La Cazarmă

Ce zici de apartamentul asta? ma intreabă domnu’ Inginer.

Gratie tehnologiilor moderne ale informatiei si comunicarii, cele cinci camere ni se dezvaluie in toate amanuntele: una mare de tot, aproape 40 de metri patrati, pe dreapta zona de bavardat, pe stinga locul de luat masa si intrarea la bucatarie. La mijloc, usa spre dormitoare, multe si mici, insirate disciplinat pe un hol lung si drept, ca la armata, cu buda in capat. O suta si mai bine de metri patrati, la etajul doi fara balcon, intr-o casa-vagon. Toata chestia construita pe la inceputul anilor 50: mai economic n-ar fi visat nici odioasa dictatura, nici sinistra ei sotie. Chiria corespunzatoare.

Cocioabă, raspund, scurt si distrugator.

Daa, da’ uite ce ieftina e.

Unde are dreptate domnu’ Inginer, nu incape contrazicere: E locuinta eftina, parol. Aveam sa aflam mai tirziu ca aerul cazon nu era o intimplare: nimeriseram intr-una din fostele zone rezidentiale ale armatei americane. Forma reflectă in mod inconfundabil functiunile masinii de locuit. In anii 50, nemtii isi lingeau ranile si construiau cu ce gaseau: moloz de la bombardamente si lemn in partile mai luxoase. Cit mai mult si cit mai repede. Tot atunci, americanii aveau alte principii, alte glasuri, alte incaperi. Si le permiteau.

Vizitarea apartamentelor (pentru ca erau mai multe si toate la fel) s-a facut in marș organizat cu agentul imobiliar in frunte. Ne-am conversat cu o baba imbracata intr-un soi de pijama plușată, roz-bonbon. Fuma tot timpul si o interesa singurul apartament cu sase camere. Avea ceva dintr-un cârnat afumat: era uscata, si in fiecare pliu al pielii avea un pic de funingine. Nepoata ei in virsta de 12 ani, si ea prezenta, facuse munca de documentare prin Internet: Cautiunea e cam mare dar merita, ce noroc ca agentia imobiliara nu cere honorar. (Cere.) Dupa primele doua apartamente, cind era clar ca totul se repeta, doua fete la vreo 20 de ani, inrudite spiritual cu Amy Winehouse, cântară in cor, pline de visare, de speranta si dor: Si oare ce sanse avem sa primim si noi un asemenea apartament? Aveti sanse foarte bune, raspunse hotarit agentul, privind spre mine si spre domnu’ Inginer. Daca aduceti adeverintele de salariu, dovada bonitatii si platiti onorarul agentiei, nu este nici o problema. (Ce bine face, m-am gindit, un titlu de doctor la casa omului.)

ROTFL gindindu-ma la numele strazii: Un american celebru si putred de bogat. Altfel nu se poate, domnule. Iar asta in mijlocul unui cartier impodobit cu termeni de specialitate social-pedagogici: sozialer Brennpunkt, adica focar de probleme si conflicte sociale. Ceva imi aduce aminte de To Kill a Mockingbird: Barbatii cu nume de generali confederati sunt predestinati alcoolismului. Seara se incheie, logic, la o bere in gradina de vara de dupa colt, sub castani infloriti si ghirlande luminoase.

Probabilitatea sa imi platesc chiria si eventualele rate in mod punctual este estimata oficial si certificata la 98,5%. Conțopista clipeste amical prin ochelarii cu ochi de pisica: Suta la suta nu primeste nimeni. Scurt si fara dureri, renunt la explicatii: Cardul de credit de la Citibank e si el pe lista (cu numarul complet). Aveam dreptate, daca l-am desfiintat acum 10 ani, dupa anul de proba, cind taxa anuala devenea nerezonabila, atunci nu mai trebuia sa apara. Onorabilul oficiu afisa pe toti peretii lozinci despre protectia datelor personale si stergerea datelor lipsite de actualitate dupa cel mult trei ani. Am uitat unde trebuie sa ma duc sa reclam. Avem altceva de facut.

Vom masura apartamentul cazon in cele mai mici coltisoare, apoi vom face planuri. Si dupa ce vom face planuri, vom comanda bucataria. Pe Mama soselei Stefan cel Mare o vom instiinta simbata dimineata, la telefon. Atunci vom vedea, draga Madelin, daca ne roaga sa raminem sau nu. Pentru fair-play (la pariul nostru ma refer), n-am sa-i spun de la inceput ca am gasit altceva. Cred ca e mai bine sa creada ca ne-a dat ea afara si sa se simta victorioasa. Nu se stie niciodata la ce foloseste.