Dragii mosului, dupa ce v-am explicat in
lectia trecuta ce inseamna sa fii
scheissfreundlich, astazi am sa va explic cum se jumulesc gainile in Germania.
Au fost odata ca niciodata: 1. o papusa de lemn, cioplita dintr-o buturuga gasita cine stie pe unde si vrajita (
verzaubert) de zâna sa se indragosteasca de domnu’ Inginer; si 2. Domnu’ Inginer in persoana. La exact 7 ani dupa ce Pinocchio si domnu’ Inginer s-au intilnit pentru prima data, cel din urma avea interviul decisiv pentru angajare in orasul lui Pinocchio. Putin mai tirziu, domnu’ Inginer incepea sa lucreze in numitul oras si Pinocchio sa caute
case pentru noul camin conjugal, locuinta sa de vara de la tzara fiind cu totul si cu totul insuficienta. O jumatate de an mai tirziu, apareau primele conflicte cu Mr Unspeakable, vecinul de la parter. Un an mai tirziu, Pinocchio il reclama pe Mr Unspeakable la politie pentru insulte injurioase si agresiune verbala. Doi ani mai tirziu, proprietarii schimbau ferestrele apartamentului. Doi ani si jumatate mai tirziu, proprietarii mareau chiria. Sau cel putin incercau. (Fara rezultat.) Trei ani mai tirziu, Pinocchio si domnu’ Inginer incepeau din nou sa caute case propice caminului conjugal. Trei ani si jumatate mai tirziu, amindoi se mutau, iar Mama Soselei Stefan cel Mare venea pe coada de matura sa le halească cautiunea, 3000 de euro.
Asta e contextul. Si in acest context, dragii mosului, Mama Soselei, cu Trotuarele ei cu tot, amenintă cu avocati, expertize, trei specialisti independenti cu trei capete acoperite cu solzi si scotind fum pe nari, si cu lovituri secrete de judo. Iar Pinocchio raspunde in sinea lui (si a domnului Inginer, care este aproape identica): Asa carevasazica? Pai atuncea stai putin, cocoana, ca mai avem noi o gaina de jumulit. In originalul german:
Wir haben noch ein Huhn zu rupfen.Dar ce spunem noi aici, “o gaina”?! Numai una? O Avicola intreaga! Din care spicuim:
Mama Soselei a trecut in contractul de inchiriere o majorare anuala automata a chiriei cu 25 de euro pe an (”Staffelmiete”). Domnu’ Inginer si Pinocchio au protestat, si majorarea automata a fost taiata din contract, cu rugamintea sa nu afle ceilalti chiriasi, care au acceptat clauza de majorare. De informat comunitatea.Apropitarul a calculat intretinerea timp de patru ani de zile socotind trei metri patrati in plus (adica jumatatea balconului, calculat integral ca suprafata locuibila), ceea ce implica o eroare de 4% pe an. De cerut banii inapoi.Pe aceeasi nota de plata pentru intretinere este trecuta taxa de membru a apropitarului intr-o asociatie de apropitari, Vermieterbund. Ilegal. De cerut banii inapoi.La reinchirierea apartamentului, suprafata locuibila a crescut cu cinci metri patrati, iar suprafetele incaperilor au fost radiate din planul publicat in Internet. De copiat contractul de inchiriere si trimis noilor chiriasi, impreuna cu statistica oficiala a chiriilor, Mietspiegel.Apartamentul a fost prezentat ca renovat, asanat, modernizat si economic la incalzire. In realitate, modernizarea este de suprafata. Casa nu este izolata, mai multi pereti au capcane termice, in camera destinata copilului apare igrasie. De informat noii chiriasi.Mama Soselei ameninta cu Autoritatea pentru Protectia Mediului, dar evita sa discute cu ea direct si sa ceara evaluarea pagubelor ipotetice. Motivul declarat este ca evaluarea ar fi prea scumpa. Alt motiv, nedeclarat, ar fi ca in iarna lui 2005, un pin din gradina s-a prabusit sub greutatea zapezii. Nu a fost inlocuit inca, desigur pentru ca, la dimensiunile la care crescuse, ar costa mai mult decit ceilalti trei copaci la un loc; si nu se gasesc pretexte de a da nota de plata mai departe chiriasilor. De informat Protectia Mediului, Naturschutzbehörde.In ultimii patru ani, in casa s-au executat mai multe lucrari de instalatii si timplarie, o parte din ele “foarte scumpe” cf. Mama Soselei. Majoritatea au fost platite la mica intelegere, “bar auf die Kralle”, deci fara implicarea obligatorie a Fiscului. De informat Fiscul, anonyme Anzeige.Mr si Mrs Unspeakable si-au amenajat biroul in sufragerie, prin care se trece intr-o parte spre camera de zi si terasa, in cealalta spre bucatarie, baie si dormitor. Cota-parte din chirie (cca. 350 de euro pe luna) este cu siguranta scazuta din venit, drept cheltuiala strict necesara (Werbekosten). Fiscul insa nu recunoaste camerele de trecere drept birouri. De informat Fiscul, wie oben.Pentru iubitorii romanelor politiste, o expresie inrudita:
eine Leiche (ein paar Leichen) im Keller haben, adica
a avea un cadavru (sau mai multe) in pivnita. Cum usor se poate intelege, aici este vorba de faza premergatoare jumulitului gainilor, cu care ar echivala operatiunea de scoatere a cadavrului la lumina zilei.
Exercitiu pentru acasa: De completat lista gainilor de jumulit, pentru o intelegere mai profunda a expresiei.
15 comentarii:
deci wer zuletzt lacht... :)
eu as suna si la zoll sa le spun ca vrajitoarea are o servitoare din ucraina. dar asta abia dupa ce m-as muta.
Chestia cu copacii mi-a lasat o mare uimire intiparita pe chip. Si acuma, cand scriu, am gura oarecum cascata. O sa scriu si la mine in ghemul desirat ceva ca e prea.
Pinocchio, te rog io frumos, daca ma iubesti catusi de putin, spune-le celor cu copilutzul de igrasie. Bitte!
Pai diferenta intre chestia cu servitoarea din ucraina si cele de pe lista mea este ca servitoarea ar fi inventata. Da, Madelin, daca o sa am ocazia o sa le spun. Dar nu va fi greu sa constate si singuri, pentru asta nu trebuie decit sa petreaca o iarna acolo, si in rest -- ochi sa aiba, si mai ales nas.
Io ceam sa le zici inainte de a se muta, heh.
Asta nu mai pot. Agentul imobiliar si-a facut datoria: Contactul a fost scurt si pasager. Acum nu mai am de unde sa-i iau. Abia pe la inceputul iernii, cind ma duc sa imi iau trandafirii. Pina atunci or rezista ei. (Chestia cu igrasia este, dar nu e tragica.)
Vai de capul meu, ce de substantive!
Ah, pai am mai pus si citeva verbe pe ici & colo.
Domnule, nu pot să cred: credeam că numai nemernicele alea de la Paris sunt în halul ăsta de nasoale când e vorba de cauţiune.
Off with her head!
iara tu, distrata si infelice
sa i se taie capul! vei zice
Daca ar fi sa credem in esenta buna a omului, si pornind de la premisa ca o proprietareasa este si ea un om, ne vom aminti ca atit la Paris cit si la München chiriile frizeaza incredibilul, uneori chiar inumanul. Si ca asta ar fi cauza motivului. Hm.
Corect. Dar baba aia este curat exploatatoare!
Pai baba e un fel de soacra cu [doi gineri care fac cit] trei nurori. Si precis ca se si considera perfect indreptatita sa faca ce face, dupa ce a incercat sa mareasca chiria si noi nu am acceptat pentru ca era si asa peste limita. Iar chiria a incercat sa o mareasca pentru ca a pus termopane, chestie pe care noi nu am vrut-o in mod special, nu ni s-a spus de la inceput ca o sa (ne) coste; si in primul rind este o masura stupida sa montezi ferestre izolatoare cind ai aproape gheata (si oarece igrasie) pe pereti.
pe ei, pe ei, pe mama lor! ma simpt oarecum rasbunat ca am si eu „exploatator“ pus la index: acum vro 10 ani mea oprit niste casete cu king crimson, beatles si black sabbath ca nam vrut sai dau niste bani pe care nui merita. a… deja privesc viata alfel
stai ca meam adus aminte - mea sparlit si o geaca de fis si un ibric de cafea dupa care am suspinat mult timp. si il chema dobrin.
Lo-ho-ho-ho-hol...
Atunci sper ca ti-am dat citeva idei cu buna aplicabilitate practica.
Si mai sper ca intre timp ai muzica respectiva pe CD. Alta calitate: e musai. Din acest punct de vedere, gestul domnului Dobrin apare aproape pozitiv.
De altfel ai toata intelegerea si compasiunea mea. In potretul care te reprezinta aici vad inca tristetea neconsolata in urma pierderii ibricului de cafea si a gecii de fîs.
Din acest punct de vedere, gestul domnului Dobrin apare aproape pozitiv.
uite la asta nu mam gindit. ai si tu dreptate. dupa geaca nu tinjesc ca erea mare si grea insa cu ibricu e alta poveste.
cd ocupa prea mult spatiu, toata musica o am pe calc, flac.
numai de bine
Trimiteți un comentariu