18 august 2008

Nunta Zamfirului

O zi superba intr-un oras minunat: Domnu’ Inginer, domnu’ Doctor si musafirul Jozsi la Wetzlar. Ce ocazie mai buna pentru cascat gura la panarame? A facut-o si Goethe la vremea lui, iar noi vizitam casa Lottei si Domul.



Sau cel putin incercam. La usa Domului, scrie nemteste: Slujba religioasa, va rugam nu deranjati, vizitatul interzis, heh. Tot la usa Domului, intr-un loc in care soferul de rind nici nu viseaza vreodata sa-si parcheze masina, doua limuzine. Ca si cind obraznicia nu ar atrage atentia destul, uneia din ele ii porneste alarma. Imaginam sarcastic slujbe tinute de episcopi si cardinali pentru niscaiva politicieni care isi lasa masina ostentativ la usa, si plecam mai departe. Recunosc totusi en passant ca Jaguarul argintiu nou-nout este o masina eleganta care, pe linga o masina BMW 7XX, balcâză si lălâie, are efectul caprioarei din luminis alaturi de caprele Irinucai. Prezenta majordomului, cu costum de secol XVIII si peruca asortata, nu mi-o explic.

Plimbindu-ne pe malul Lahnului, ne dam la o parte sa facem loc unui alai de nunta. Iau nota fugara de doua personaje in top hat and tails cu un flautist alaturi care cinta “Summer time”, ce altceva pe vremea asta, dar lipsind aparitia in rochie alba din fruntea cinstitei adunari, categorisesc expeditia dupa modelul bucurestean: Mirii in caleașcă la promenada, boborul pedestru pe drumul cel mai scurt, economic si neinteresant. Continui sa casc gura la panarame. Prezenta majordomului in coada alaiului continui sa nu mi-o explic.

Ai vazut, ai vazut? ma intreaba domnu’ Inginer simtindu-se la distanta de bonton fata de obiectul discutiei. Ei, ce sa vad? Erau cei de la Dom, era o nunta!! Daa, si unde era mireasa? întreb cu aceeasi gura cascata.

Eh, ce sa mai vorbim. A doua zi la micul dejun aveam sa citim in ziarul local: Prof. Jürgen Erbach si partenerul sau Kristof Heil isi spun “da” in fata altarului. Cu 20 de ani inainte recursesera amindoi in acelasi timp la serviciile telefonice ca sa-si dea intilnire. Carevasazica numarul de telefon incepea cu 0900, comentez. A urmat o vizita la cofetarie care s-a prelungit intr-un cuplu de 20 de ani. Cafea din aia vreau si eu, zic. Erbach, intre timp profesor universitar, si economistul Heil si-au oficializat viata in comun la oficiul starii civile in fata primarului Wolfram Dette, care isi sarbatorea in aceeasi zi a 57a zi de nastere, ce intimplare, si in Domul din Wetzlar unde au primit binecuvintarea preotului luteran Arnulf Linden -- aici ma trezesc si spun ca nu se zice nici marinel, nici marinal, si ca sigur, numai in biserica luterana era de imaginat asa ceva -- ...si a preotului catolic Peter Kollas, decanul parohiei. Aha. Si iata, Domul din Wetzlar a ramas in picioare. Intr-un scurt discurs, cei doi miri au pledat pentru mai multa toleranta fata de formele alternative de convietuire. Dupa ceremonie, mirii cu frac si joben, urmati de cei 230 de musafiri si acompaniati de flautistul Tobias Schmidt au traversat orasul istoric spre restaurantul Sonnendeck, la petrecere in aer liber pe o vreme ideala pentru un excelent eveniment monden.



Iooi, zice Jozsi, si eu care aveam aparatul de fotografiat in mina si n-am facut nici o poza. Si eu, of, ce sa mai zic? Mea maxima culpa: Mi-au trecut pe la nas si n-am vazut, n-am auzit, n-am inteles. Noroc cu domnul Inginer si cu rubrica mondena din ziarul local.

La cina, domnul Inginer ride cu lacrimi de o remarca de-a mea, atit de marunta si de banala incit nu mi-o mai amintesc. (Si nu ca nu m-as fi straduit.) Apoi imi declara ca s-a indragostit. Ca s-a re-indragostit adica. De mine. Ca daca n-as fi fost, genul asta de humor tare i-ar mai fi lipsit. Oare vreau si eu sa facem asa o nunta, ma intreaba? Raspund ca mai intii ar trebui sa ingenuncheze in fata mea si sa imi ceara mana dupa eticheta, inclusiv majordomul. Ca sa nu mai vorbim de trecutul in brate peste prag. Si aici analizam o vreme diversele variante: cine ar trebui sa ceara mina cui si de ce. Eu argumentez ca am 12 kilograme mai putin decit dumnealui, si ca umerii lui lati si puternici (oh!) m-au inghesuit teribil de fiecare data in avion, pe locul meu de la geam. Dar pina la urma nu cred ca mi-ar face placere sa fiu eu Zamfira, Ileana Cosinzeana si printesa Mazare doar pe motivul asta, asa ca disutia a ramas deocamdata neconcludenta.

7 comentarii:

wandering elf spunea...

place poza. ai avut noroc de lumina, sau ceva setari mai fistichii? stiu, intrebari de ignorant.

Pinocchi0 spunea...

Banuiesc ca la poza din Wetzlar te referi. E acceptabila -- comparata cu realiatea -- si nu e facuta de mine. Am gasit-o la http://www.wetzlar.de/ si nu am reusit sa o pun in forma de link, asa ca am salvat-o local.

madelin spunea...

Daca discutia va deveni vreodata concludenta (hihi Printesa Mazare, auzi!), io nu stiu canta la flaut dar pot duce cosuletul cu petale de trandafiri. Tare placut ar fi.

Anonim spunea...

si totusi, pe cand nunta.
eu deja visez la a mea.
iar tu vei canta la clarinet, sa fie chic - mihai

Pinocchi0 spunea...

:-)
La clanaret trebuie mai intii sa invat sa cint...

Ioana Dark a lu Noe spunea...

io tocmai m-am dotat cu pantofi cu mare toc pentru o nunta, pe cutia lor scrie "being taller than your boyfriend is so today".

Pinocchi0 spunea...

Bineinteles. Important e sa nu lilpseasca majordomul si flautistul ;-)