Chiar daca nu cunostea “Autoportretul intr-o flacara de bricheta” al dragului de Mircea, domnu’ Inginer s-a gindit sa-si faca autoportretul fotografic intr-o bara de protectie, pe un loc de parcare de pe autostrada, linga Bologna.
Observati cu atentie: Bara (nu e masina noastra, dar ea se afla intr-o stare sa zicem simetrica) este putin julita la capatul dinspre roata, iar in usa deschisa se vede un picior mic si pe jumatate incaltat intr-un adidas: Coana mare.
Coana mare era de fapt slaba si mica de statura. Cu adevarat impozanta era fiica ei, una Mamma italiana (cu regret, dar nu am aflat cum gateste) care se aflase la volan si condusese... eh, cu temperament mediteranean. La schimbul de adrese si numere de asigurare, si-a pus cu un gest generos carnetul de conducere pe capota masinii: coperti cenusii, flenduroase, colturi indoite, timbre fiscale inghesuite unul linga altul pe mai multe pagini. Din poza ne privea o fata firava si timida: Asta sunt eu la 18 ani, a enuntat in toata monumentalitatea celor 50 de ani ai ei.
Momentul de prudenta reciproca odata depasit, si vazind ca turistii straini nu le sar la beregata racnind “Cucoanaa, ce mi-ai facut la masina?!?”, coana mare a inceput sa faca conversatie. Sunteti americani? ne-a intrebat si a aratat spre coronita de stelute galbene pe fond albastru de la numarul masinii noastre. Nuuu, suntem tedeschi. Aaaa, tedeschi, s-a bucurat. Si din ce oras veniti? Monaco. Aaaa, Monaco, s-a bucurat din nou: Bella città. Si cit ati facut pe drum pina aici? Eram deja de sase sau sapte ore pe autostrada, asa ca i-am spus: Sesso sette ore. M-a privit lung, gindindu-se intens la ceva. Poate ca ar fi vrut sa mai afle niscaiva amanunte, dar s-a abtinut. Desi parea curioasa, chiar foarte curioasa.
Acesta a fost primul nostru contact cu locuitorii Toscanei.
Un comentariu:
Ce frumos a fost în vacanţă!
Trimiteți un comentariu