23 octombrie 2008

Distincția, Pasaroiu'...

Primul contact cu fauna locala toscana l-am avut la micul dejun. Pasaroiul din imagine, aflind probabil despre lucrarile de cercetare comune, ale mele si ale lui Vlad, s-a gindit sa ne faca o vizita.

Cum unele pasari au darul imitatiei, se pare ca si pasaroiul de fata stia ceva. A inceput sa cerseasca. Nu era foarte clar ce, dar cersea. Neprimind nimic de la inceput, ne-a demonstrat cit e de oropsit si ce foame ii e. Ceasca de cafea de pe masa era deja goala (in oala rosie din dreapta mai era o portie buna, dar el nu trebuia sa stie asta), si nici marginea cestii nu s-a dovedit a fi prea hranitoare. Smochinele din pomul la umbra caruia luam micul dejun erau prea mici si desigur prea acre. Un cuib cu oua de paianjen, ascuns sub scaunul de fier forjat, a fost un delicates, dar nu i-a ajuns nici pe o masea.

In cele din urma a inceput sa manince pietre, una mai mare si mai bolovanoasa ca alta, ceea ce ne-a rupt inima, si mie si domnului Inginer. Un mod de a ne distrage atentia, clar. Eu, mai obisnuit cu ale cersitului, nu m-am induiosat si l-am prins tocmai cind vroia sa-mi ciuguleasca din piersica pe care o aveam – heh! – in mina. I-am facut huș, hușșșș, si obraznicatura a incercat sa ma muste de deget. Domnu’ Inginer, novice in ale mahalalei si mizericordios de fel, i-a dat o bucata din piersica lui. A luat-o in cioc, a plecat si nu a mai venit. (Decit dupa vizita la Siena, cind am dormit noaptea in palatul lui monsoux si, revenind, a crezut ca sunt alti turisti. Intre timp ii mai crescusera ceva fulgi la git.)



Noaptea urmatoare am simtit pasi usori in pat pe linga mine. Era pisica fattoriei, strecurata printre gratiile de la geam.

4 comentarii:

Vlad spunea...

Să ştii că sunt otrăvitoare cafelele şi ceaiurile pentru alte animale decât omul. Se pare că nu au enzima care metabolizează xantinele. Pietrele în schimb nu, le digeră prin pipotă sau cam aşa ceva.

Pinocchi0 spunea...

Aha. Nici o grija, cu cafea nu l-am servit. Nici cu pietre, s-a servit singur de pe jos; pe masa nu aveam pietre :-) Din cite stiu, pietrele nu se digera, ci ajuta la digestie si probabil se elimina ca atare. Am vazut din totdeauna gaini ciugulind pietre, dar gaina e mult mai mare si pietricelele pe care le ciugule mult mai mici decit ce-a mincat nebunu' asta.

Vlad spunea...

No problemo, Juan Vicente a înghiţit o dată o piatră de caldarâm. Mi s-a părut mie mai balonat, dar nu mi-am dat seama decât când găinaţul de 5 kg mi-a căzut pe deşt.

Pinocchi0 spunea...

Aha. Acum inteleg cum ai reusit sa-ti rupi degetul mare de la picior acum citeva luni.